Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Ghinea, Cristian - Prinţul operei, omagiat la Viena

Viena nu l-a uitat pe "Prinţul operei", care a încântat această mare capitală culturală europeană în perioada interbelică. Traian Grozăvescu, tenorul de renume mondial care a evoluat pe scenele vieneze între anii 1923-1927, a fost omagiat printr-o placă memorială amplasată pe faţada clădirii situate pe Lacherfelderstrasse nr. 62, unde artistul s-a stins din viaţă, în împrejurări tragice. Dezvelirea plăcii a avut loc în preajma zilei de naştere a lui Grozăvescu (21 noiembrie). Placa este opera sculptorului Ludovic Lichtfuss din Jimbolia, iar efigia este identică cu cea de pe casa din Lugoj, unde s-a născut tenorul.
Lucrarea, în valoare de peste 1000 de euro, a fost sponsorizată de familia Dorel Usvad din Austria şi de dr. Dan Traian Demeter, nepotul lui Grozăvescu.
Traian Grozăvescu (Grosăvescu, pe actul de naştere), a văzut lumina zilei la 21 noiembrie 1895, la Lugoj. Este fiul lui Costi Grosăvescu, originar din Teregova, funcţionar (contabil şef) la "Comitat", cum se numea pe atunci Prefectura. După bacalaureat, în toamna lui 1914, Traian se înscrie la facultatea de drept din Budapesta, urmând în aceeaşi perioadă şi cursurile Academiei de Muzică - clasa profesorului Schick.
Traian Grozăvescu s-a format ca artist vocal la Opera Română din Cluj, unde a cântat în perioada 1919 - 1923, alături de Dimitrie Popovici Bayreuth, Constantin Pavel şi Ionel Crişan. În februarie 1923 pleacă la Viena, pentru a deveni artist al Volksoper, după o pregătire prealabilă cu maestrul Franz Steiner. Debutează pe scena Operei Populare din Viena în "Paiaţe" de Leoncavallo, alături de Jean Athanasiu. Marele compozitor lugojean Filaret Barbu spunea despre vocea sa că are "sclipiri de diamante ca o spadă flexibilă de Toledo", Traian Grozăvescu fiind asemănat în epocă cu Caruso, Leo Slezak sau Alfred Piccaver (alături de care a cântat la Volksoper).
Fără a fi intimidat de handicapul concurenţei artiştilor care-şi consolidaseră faima înaintea venirii sale, Grozăvescu câştigă stima unor muzicieni celebri, precum Richard Strauss, Arturo Toscanini, Pietro Mascagni, Franz Schalk etc. Cântă alături de mari artişti ai operei, precum Lotte Lehmann, Maria Jeritza, Ada Polekova, devenind un adevărat star de anvergură internaţională.
George Sbârcea aminteşte un episod interesant, într-o notă biografică dedicată tenorului: "A cântat în decembrie 1926, la opera din Berlin - Charlottenburg, În "Carmen", "Tosca" şi "Rigoletto", reprezentaţii de gală, care au fost retransmise de studioul de radio berlinez, abia înfiinţat. La Lugoj, localnicii foarte mândri de a-l fi dat lumii pe Grozăvescu, au amplificat emisiunea şi tot oraşul a putut să audă, cu aproximaţiile transmisiunii primitive de atunci, pe iubitul lor "Ciutca", poreclă dată de prietenii tânărului cântăreţ."
La 14 februarie 1927, vocea lui Traian Grozăvescu a răsunat pentru ultima dată pe scena Operei de Stat din Viena, în Rigoletto, unde a interpretat rolul Ducelui (care i-a adus atâta faimă pe scenele din Berlin, Budapesta şi Praga), avându-l ca partener pe celebrul rus Baklanoff. Avea să fie spectacolul de adio!
Peste o lună, Grozăvescu ar fi trebuit să răspundă invitaţiei onorante de a cânta la Metropolitan Opera din New Yok, fapt salutat cu mare bucurie inclusiv de presa românească de peste Ocean ("American Romanian Daily News" - Cleveland, Ohio, numărul de marţi, 17 august, 1926).
Dar, pe 15 februarie, viaţa îi este curmată stupid: Traian, care tocmai îşi făcea bagajele pentru călătoria transatlantică, via Roma (unde urma să se întâlnească cu Maria Jeritza, alături de care ar fi trebuit să cânte la Metropolitan Opera din New York) este ucis cu un glonte tras în ceafă de către soţia sa Nely Koveszdy, într-un acces de gelozie. Glontele a ieşit prin tâmpla dreaptă, iar moartea a fost instantanee. Crima s-a petrecut în faţa surorii lui Grozăvescu, Olga, cea care încercase din răsputeri să aplaneze conflictul conjugal, pornit de la refuzul tenorului de a o lua cu el în călătorie pe Nely, încă slăbită după naştere. Scena se petrecea la Viena, pe Lacherfelderstrasse nr. 62.
Culmea este că această femeie, care a distrus printr-un gest nebunesc o carieră artistică în plină ascensiune, nici măcar nu a fost pedepsită pentru fapta sa. Având alături (şi la... propriu, aşa cum avea să se dovedească mai târziu!) un avocat care a ştiut să speculeze legile contradictorii ale tânărului stat austriac - care nu considerau drept crime omorurile pasionale!!! - Nely K. iasă basma curată, apoi îşi pierde definitiv urma.
Dan Traian Demeter, nepotul marelui tenor, a consacrat un studiu foarte interesant circumstanţelor morţii lui Grozăvescu, în care această nouă perspectivă este evidenţiată pe larg, ca şi faptul că Nely K. ar fi întreţinut o scurtă relaţie amoroasă cu avocatul salvator, după dispariţia violentă a soţului. Dr. Demeter este ajutat şi de faptul că Grozăvescu ţinea cu mare grijă un jurnal, cu ajutorul căruia poate fi reconstituită întreaga sa carieră, pas cu pas, zi cu zi, concert cu concert (unde s-a desfăşurat, cu cine a jucat, cât a costat un bilet etc.) Am avut ocazia să filmez aceste jurnale legate în piele, păstrate cu sfinţenie de familia Demeter, în cadrul unui interviu realizat pentru televiziunea locală cu Mira Demeter Grozăvescu, fiica tenorului, pe atunci în vârstă de 90 de ani. Voi încerca să transcriu acest interviu pentru site, pentru că este plin de lucruri inedite, unele incredibile chiar.
De exemplu, Grozăvescu era un mare fan al echipei de fotbal Rapid Viena (să nu uităm că venea de la Lugoj, oraş cu mare tradiţie fotbalistică, întemeiată cu mult înainte de anul 1921, al înfiinţării clubului "Vulturii"). El a sponsorizat, de altfel, un fotbalist sărac, dar foarte talentat, al clubului vienez, cu o mare sumă de bani, ajutându-l să-şi facă un rost în viaţă. În semn de recunoştinţă, acesta venea în fiecare an la Lugoj, pentru a depune un buchet de trandafiri pe mormântul binefăcătorului său - până când a murit în cel de-al doilea Război Mondial, înrolat ca soldat al Reich-ului.
Un document foarte interesant aflat în păstrarea familiei Demeter - Grozăvescu mi s-a părut a fi un album de mari dimensiuni, legat aşijderea în piele, care conţine colecţia personală de fotografii ale unor mari celebrităţi mondiale, care i-au oferit dedicaţii, versuri sau fragmente de texte marelui tenor. Dau doar trei nume, ca să avem o imagine inclusiv asupra valorii autografelor: Pablo Casals, Rabindranath Tagore şi exporatorul polar norvegian, K. Amundsen.
Apropo de reşedinţa din Lugoj, interesant este faptul că liderul comunist Petru Groza a fost cel care a "reabilitat" numele lui Traian Grozăvescu, schimbând, în 1957, numele străzii Lalelelor în strada Traian Grozăvescu. În acel an, la trei decenii de la moartea tenorului, pe casa în care acesta a copilărit s-a pus o placă memorială (cu efigia sa în bronz), placă pe care se poate citi şi azi: "În această casă a copilărit tenorul Traian Grosăvescu, care prin glasul său a ridicat faima ţării, cucerind un loc de cinste în rândul cântăreţilor lumii".
Familia regretă că Traian Grozăvescu nu şi-a unit destinele cu o româncă, Aca de Barbu, solistă a Operei din Cluj (mai târziu şi a Operei din Viena) întemeietoare, mai apoi, a Operei din Timişoara, a cărei primă directoare a fost. De altfel, sora lui, dar şi alţi membri ai familiei îl avertizaseră pe Grozăvescu asupra temperamentului imprevizibil şi a geloziei manifestate din ce în ce mai obsesiv de cea care avea să-i devină soţie. Aca de Barbu l-a iubit mult pe Grozăvescu, l-a însoţit chiar şi la Lugoj, dar Destinul le-a despărţit cărările, definitiv. De altfel, Opera din Timişoara era un proiect la care visaseră împreună...
Până acum, s-au scris doar trei cărţi despre destinul lui Grozăvescu, apărute la intervale regulate, de... 30 de ani: în 1935, 1965 şi 1995.
Prima a fost "Tenorul Traian Grosăvescu" de Filaret Barbu - Bilblioteca "Luceafărul" - Timişoara, 1935.
Ar trebui pusă la scoteală şi cartea apărută în anul 1994 la Viena, sub semnătura lui Kurt Dieman Dichtl - "Sagenhaftes Osterreich" - Eine Liebeserklarung an unsere Heimat - Editura "Amalthea", un volum dedicat tuturor personalităţilor culturale ale Austriei, care-i consacră lui Traian Grozăvescu capitolul "Despre moarte pe Isonzo şi Lacherfelderstrasse"
Ca să închei acest articol scris la îndemnul colegilor de pe Agonia.net, îmi exprim o părere personală, în care cred cu tărie: viaţa lui Grozăvescu ar putea fi subiectul unui excelent film. Desigur, până acum s-au făcut vreo cinci-şase documentare remarcabile (în primul rând l-aş evidenţia pe cel realizat pentru TVR Timişoara de către Vasile Bogdan, un coleg de breaslă pentru care am o mare admiraţie). Dar filmul artistic ar fi extraordinar! Există şi un scenariu gata scris, "O poveste vieneză" - nu intru aici în amănunte, însă ideea rămâne! M-ar bucura ca un regizor să o ia în serios, pentru că ne-am cam săturat de pelicule cu boschetari, aurolaci, "paraşute" şi politicieni veroşi. 

 

Din volumul “Intra muros” – reportaje - Editura Anthropos Timişoara, 2006

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank