Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Ghinea, Cristian - Povestea Cadillac-ului de la ambasada americană

În anii ’70-’80, în plin regim comunist, o limuzină de vis străbătea străzile Lugojului. Cred că nu era copil care să nu se fi îndrăgostit de Cadillac-ul american, care ne amintea tuturor că, dincolo de Cortina de Fier, există o altă viaţă, mult diferită de existenţa noastră atât de cenuşie. Dacă automobilul-simbol avea sau nu pe cineva la volan, conta mai puţin. În lumea copilăriei, era doar o nălucă ce aluneca pe străzi, era o maşină atât de minunată, încât mergea singură. Trei decenii mai târziu, a aflat că maşina avea şi un proprietar. În anii copilăriei, l-aş fi invidiat. Acum, doream doar să-l cunosc. Aşa am ajuns în curtea unei case cochete, îngrijite, în miez de arşiţă caniculară a verii lui 2004, de vorbă sub umbrar cu Zeno Ardelean, om simplu, care a lucrat în Valea Jiului, ca inginer minier, apoi la exploatările bănăţene Sinersig, Cireşu şi la Cariera Şanoviţa.
Stăm aşa şi ne uităm unul la altul, căutând stânjeniţi un început de discuţie, dar toate se dezleagă, când inginerul, astăzi pensionar, află motivul vizitei: „a, maşina aceea! Pentru noi, fost ca un membru al familiei”. Şi povestea începe, pe măsură ce sucurile şi cafeaua apar pe măsuţa de sub umbrar.

…În anul 1969, ambasadele occidentale au început să-şi ia măsuri suplimentare de protecţie împotriva atacurilor teroriste, prin introducerea automobilelor complet blindate. Un an mai târziu, o mână de români norocoşi şi care aveau bani, au devenit proprietarii unor maşini de vis, Renault, BMW, Mercedes sau Lancia, scoase la vânzare deoarece nu ofereau suficientă protecţie diplomaţilor din ţările de origine. Maşinile erau vândute la preţuri ceva mai mici decât valoarea lor sau puteau fi achiziţionate şi în rate.
Nici Ambasada Americană de la Bucureşti nu a făcut excepţie, punând în vânzare o parte din maşinile din dotare, printre care şi un splendid Cadillac Seville model 1967. Anunţul vânzării acestei superbe limuzine a apărut într-o revistă auto românească la începutul anului 1970 şi aici începe frumoasa aventură a lugojeanului Zeno Ardelean, care a visat din totdeauna să conducă aşa o minunăţie.
„Când am ajuns la Bucureşti, în martie 1970, am constatat cu oarecare uimire că erau mulţi interesaţi de Cadillac, dar până la urmă, de pe listă, m-au ales pe mine. Şi asta a fost o surpriză, pentru că aveam profesia de inginer, de regulă intelectualii erau lăsaţi cam la urmă, nu ştiu, poate a contat şi faptul că lucram în domeniul minier”, ne-a declarat dl. Zeno Ardelean.
Maşina a costat 120.000 de lei, o sumă considerabilă pentru acel an (cam cât preţul unei vile arătoase). „A fost un şoc când am apărut cu maşina la Lugoj, au luat foc tovarăşii, au vrut să se ia de mine, dar minerii erau tari şi nu prea îndrăzneau s-o facă pe faţă. Indirect, au fost persoane care s-au interesat de situaţia mea financiară, dar n-au avut ce să-mi facă, eu adunasem banii cinstit, oricum, pe atunci se câştiga foarte bine la mină. Apoi, o serie de indivizi mi-au oferit o sumă dublă ca să le-o vând, dar eu n-am cedat, iubeam prea mult acea frumuseţe de maşină. Asta a fost pasiunea mea!”
Fiind o limuzină de ambasadă, şi încă americană, Cadillac-ul domnului Ardelean nu ducea lipsă de dotări cu totul speciale: „aveam aparat de radio cu emisie-recepţie şi dispozitiv antifurt, gândiţi-vă, automobilul fusese construit în 1967, aveam cod de siguranţă – apăsai pe un buton de la radio şi maşina nu o mai lua din loc, uşile puteau fi blocate etc. Propulsia era de tip turbo-hidromatic, capacitatea cilindrică de 7.750 cmc, iar motorul cu opt cilindri în „V” dezvolta 350 cai putere.
Suspensia era cu totul deosebită, nu se simţea nici un fel de denivelare. Cauciucurile erau securizate, compartimentate, fără cameră, în caz că erau împuşcate nu era afectată decât o porţiune. Pe şosea, schimba automat fazele farurilor.
Dar cel mai uluitor era dispozitivul de siguranţă anti-alcoolic, care împiedica, practic, ca la bord să se urce oricine trăsese măcar o duşcă! În acest caz, vaporii de alcool porneau dispozitivul de siguranţă care bloca pornirea maşinii. Acest dispozitiv, cu totul neobişnuit şi de care nici nu ştiam că există, am înţeles că fusese montat evident, din motive de securitate, dar şi la cererea expresă a ambasadorului, un mare adversar al consumului de alcool”, ne-a mai spus Zeno Ardelean.
Fericitul proprietar al Cadillac-ului oficial ne-a mărturisit că prima senzaţie la volan a fost una foarte ciudată, pentru că abia atunci şi-a dat seama că nu era o maşină pentru oameni simpli, cu atâtea dotări. Limuzina avea şase locuri şi şase metri lungime, o greutate de 2,7 tone (!), iar consumul era de „numai” 17 litri de benzină la o viteză de până la 100 km/oră. Motorul din 1967 (care nu s-a schimbat în mod semnificativ nici la modelele Seville din ziua de azi) avea 2.100 de rotaţii pe minut la cuplu maxim, iar la ralanti, doar 700 rpm! „În 21 de ani, nu am avut nici o reparaţie la motor, absolut nici una!” – repetă, parcă uimit şi acum, Zeno Ardelean.
„Deşi Cadillac-ul meu prindea 180 de mile pe oră (adică 288 km/h!), n-am avut vreodată tentaţia să-mi pun mintea cu nimeni, ca să arăt forţa acelei maşini superbe. Nu-mi plăcea să depăşesc 100 km/h, aşa se face că în 40 de ani de şofat n-am făcut nici un accident. E adevărat, consuma mult, dar nu uitaţi că pe atunci un litru de benzină costa 2 lei. Trebuie să vă spun că maşina avea un rezervor de 100 de litri, dar, în caz de nevoie, prin intermediul unui furtun, se putea cupla un rezervor suplimentar, tot de 100 de litri. Acesta era demontabil şi construit după configuraţia portbagajului, însă se putea ascunde elegant după un covoraş. Folosind cele două rezervoare, autonomia de mers era de 1000 de kilometri!”
„Când am fost cu Cadillac-ul să-l înscriu la Timişoara, un plutonier bătrân de la circulaţie s-a îndrăgostit, pur şi simplu de el. M-a rugat să-l las să stea câteva clipe la volan, apoi mi-a spus că nu are cum să-mi mulţumească, dar o să-mi ofere un număr mic, de trei cifre. Oricum, cu o astfel de maşină, nu mă prea opreau miliţienii! Culoarea originală era neagră, iar aerul ei oficial era subliniat de cei doi suporţi pentru steguleţe, pe care n-am avut inima să-i dau jos. Evident, am scos cele două drapele, român şi american, care erau plastifiate, pentru a rezista la intemperii. Mai avea o emblemă americană la portbagaj, unde era cheia, dar emblema asta ne-a fost furată, pe când am fost la un meci de fotbal, la Mediaş” rememorează, uşor amuzat, dl. Ardelean.
Am întrebat-o pe doamna Ileana Ardelean, cum s-a simţit dânsa, ca femeie, având la dispoziţie aşa un vehicul de vis, ştiindu-se că fetele din ziua de azi se dau în vânt după maşini tari. „Când a venit soţul meu cu Cadillac-ul, am fost, bineînţeles, foarte încântată, apoi m-am obişnuit cu această maşină care, deşi avea şase locuri, n-a fost niciodată prea încăpătoare pentru copiii noştri, care se jucau pe bancheta din spate. Ţinea bine la drumurile lungi, an de an am fost cu ea la mare. Ca femeie, ce să zic? Când reveneam la maşină, în parcare, pe litoral, găseam tot felul de bileţele strecurate prin geam – de exemplu: Sunt Izabela, te aştept la balul de la Neptun etc.!”
În anul 1991, cu mare regret, soţii Ardelean s-au despărţit de Cadillac-ul pe care l-au îngrijit ca pe un membru al familiei. Deşi au avut multe cereri pentru a-l folosi ca maşină la nunţi, au declinat toate solicitările, cu excepţia căsătoriei prietenului Adi Stârcescu şi nunta fiicei, Rodica Zoia Ardelean.
Însă, odată cu ieşirea la pensie a d-lui Zeno senior, întreţinerea fostei limuzine a Ambasadei americane a devenit o povară prea grea. Un drum Lugoj-Timişoara costa cam 700.000 de lei în banii de azi, aşa că maşina a fost vândută, luând drumul Braşovului.
Cât a fost în proprietatea familiei Ardelean, frumosul Cadillac a avut un singur incident. Maşina se afla în parcare, la Scorniceşti (!), când ocupanţilor li s-a părut că au simţit o uşoară zguduitură. Nedumeriţi, au coborât din maşină şi au văzut că fuseseră izbiţi din spate de o Dacie, care se şifonase bine, iar imprudentului şofer, care dăduse cu capul de volan, îi curgea sânge din nas. În schimb, limuzina americană de aproape trei tone greutate nu avea nici o zgârietură, nici măcar pe masiva bară nichelată din spate. Chiar şi la Scorniceşti, capitalismul american se dovedea foarte tare pe poziţie...

Din volumul “Intra muros” – reportaje - Editura Anthropos Timişoara, 2006

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank