Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Ghinea, Cristian - Moara fără noroc

Undeva, la o margine de oraş, un grup de clădiri puţin arătoase se îngrămădesc pe malul Timişului. Cu greu ai putea crede că aici s-ar afla rămăşiţele uneia dintre cele mai importante investiţii ale Lugojului din secolul al XIX-lea. Construită la 1845, Moara Şpănească a avut parte de multe nenorociri şi ghinioane: incendii, inundaţii, paragină, iar familia care s-a mutat aici după dezafectarea clădirii a trecut prin trauma unei crime comise în apropiere. Omorul a curmat destinul unui tânăr ce avea toată viaţa înainte.

Povestea începe cu trei ani înaintea Revoluţiei paşoptiste, când un întreprinzător spaniol construia o moară foarte performantă pentru acele vremuri, prevăzută cu turbine hidraulice acţionate de apa Timişului, care era deviată printr-un canal de aducţiune, de mare debit. Legenda originii  iberice a morii s-a transmis pe cale orală, din bătrâni, până în ziua de astăzi, iar lugojenii i-au găsit numele potrivit. Spanische Muhle, în limba germană şi Spanyolmalom în maghiară au fost preluate ca „Moara Şpănească” în româneşte. Regretatul inginer Anton Tomin, un bun cunoscător al istoriei arhitecturale a Lugojului, atrăgea atenţia asupra unui document emis la 1858 şi extras din cartea funciară. Aici se arăta că impunătorul complex al clădirilor morii şi anexele intraseră în coproprietatea unui grup de 30 de lugojeni.

La numai doi ani de la inaugurare, începe lanţul nenorocirilor. Moara cade pradă unei inundaţii, care i-a avariat instalaţiile. După acest eveniment, petrecut la 17 iunie 1847, clădirea principală arde în noaptea de 18 spre 19 februarie 1860. Dar instalaţiile şi construcţia care le adăpostea au fost repede refăcute, iar moara a lucrat decenii la rând, aducând profit proprietarilor ei, deşi concurenţa se manifesta din plin. În 1928, un nou incendiu, de astă dată devastator, mistuie Moara Şpănească, punând capăt definitiv activităţii acesteia. A urmat paragina, ruina şi, treptat, demolarea. Casele modeste de astăzi, numite impropriu Moara Şpănească, sunt construite pe amplasamentul fostei mori, din resturile zidurilor acesteia.

Acum patru decenii, prin anii 60, aici s-a mutat familia Todor. Acum a rămas doar bătrâna Maria Todor, în vârstă de 70 de ani, să ne povestească: „Când ne-am aşezat aici a fost vai şi-amar, nu curte, nu vie, am găsit numai mizerie, totul vraişte. Doar câteva pietre de moară, foarte grele, pe care nu au putut să le care hoţii, mai aminteau că aici a fost o moară. Nu era digul, am avut probleme şi cu apa. Mulţi ani, aici a fost o balastieră, acum au abandonat-o, după ce a dat Ţicle faliment. Când era staţia aici, am înnebunit de cap, zgomot toată ziua, eu nu aveam dobândă de struguri, de nuci, muncitorii luau ce apucau... După un timp, ne-am aranjat şi noi, ne-am pus artezică în curte, că înainte mergeam un kilometru să aducem apă”.

În casa mărginită de un gard dărăpănat de sârmă, mai trăieşte o familie, la etaj. Dan Tănase, Maria şi Alexandru Secula s-au mutat aici de şase ani. Alex spune că nu-l deranjează pustietatea în care se află izolate casele răsărite pe locul fostei mori: „facem zece minute, cu bicicleta, pe dig, până în oraş. Nu e aşa o problemă”. Septuagenara îl ascultă cu răbdare pe tânăr, e obişnuită să asculte, nu-l întrerupe, se vede aici un exerciţiu lung, o înţelepciune dobândită într-o viaţă: „dacă oi cădea la pat, nu’ş ce va fi cu mine, cum mă descurc să ajung la spital”…

Povestea familiei Todor e una tristă. Poate că de vină a fost destinul, pustiul din jur ori poate plaţul morii celei fără de noroc unde s-au aşezat. Digul, ridicat acolo ca să împiedice repetabila tragedie a inundaţiilor, a devenit el însuşi decor de dramă. „Soţul meu, Cornel, a murit acum şase ani, după ce a fost mult timp bolnav. Cât era în putere, lucra ca şofer, la IRTA. Apoi a venit nenorocirea cu băiatul. Fiul meu, Dorel, făcuse armata la grăniceri, apoi şcoala de subofiţeri, dar n-a mai apucat s-o termine. La 200 de metri de casă, într-o seară, l-au omorât doi ciobani, care-l confundaseră cu unul care le-a furat oile. I-au întrebat la curtea de Apel, iar ei au recunoscut fapta şi au spus că le pare rău: „n-am avut nimic cu el, dom’ preşedinte!” dar răul a fost făcut. Unul, care i-a dat cu sapa în cap, a primit un an şi jumătate, iar celuilalt, care a luat totul asupra lui, i-au dat 14 ani de închisoare.

Rămasă singură în liniştea înşelătoare a locurilor, bătrâna Maria Todor pare că s-a împăcat cu soarta: „aşa-mi trece vremea: iarna e greul cu zăpada, vara cu cositul ierbii…” Are o pensie de 900.000 de lei, iar pentru iarna asta a făcut deja o cerere la primărie, poate o ajută cu ceva lemne. Fosta moară a redevenit de ceva vreme balastieră: „u domn de la timişoara a cumpărat acum imobilul, vine cu maşinile, cară balastul, cam asta face” – spune, cu un aer absent, Maria Todor.

La plecare, ne mulţumeşte pentru vizită: „credeam că sunteţi de la primărie, că aţi venit să vedeţi cum stau, ca să primesc şi eu lemne la iarnă.”

O lsăm cu speranţele ei, convinşi că femeia a încetat, de mult, să-şi mai facă planuri de viitor. Doar atât, până la iarnă…

 

 Din volumul “Intra muros” – reportaje - Editura Anthropos Timişoara, 2006

Imagine aleatoare

Szeyller’s Band and Orchestra

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank