Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Ghinea, Cristian - La Lugoj, turnurile gemene s-au prăbuşit în 1842!

Zi de groază şi teroare – aşa a rămas în istoria oraşului nenorocirea de la 9 iulie 1842, când un incendiu iscat în casa lui George Ilie, aflată în imediata apropiere a Casei Oraşului (Varoshaza), a cuprins aproape tot Lugojul român. Vântul puternic a amplificat urgia, mai ales că majoritatea caselor de atunci erau construite din lemn sau aveau acoperişuri de şindrilă. Această catastrofă uitată din istoria noastră urbană a avut ca urmare şi schimbarea înfăţişării bisericii cu două turnuri, pe care se vor înălţa turle noi, de inspiraţie central-europeană, turle care încântă şi azi privirea trecătorilor.

Cronicile vremii menţionează că focul s-a iscat la orele patru după-amiaza. În numai câteva ore, flăcările au înghiţit, pe rând,  întreaga piaţă, primăria veche, prefectura, biserica "Adormirea Maicii Domnului", Turnul Sfântul Nicolae, capela greco-catolică (catedrala avea să fie ridicată zece ani mai târziu, între 1843-1854), şcoala greco-ortodoxă română etc. A fost un dezastru de mari proporţii: în total, au ars  371 de case şi mici ateliere meşteşugăreşti, dar cele mai costisitoare au fost pagubele produse unor lăcaşuri de cult.

Cel mai grav afectată a fost biserica cu două turnuri, ctitorie a lui Gavril Gurean, ridicată între anii 1800-1806. Spre seară, ambele turnuri ale bisericii erau în flăcări. Regretatul av. Victor Lăzărescu, un pasionat cercetător al istoriei oraşului, nota că “la început a luat foc turnul din partea stângă, apoi cel din partea dreaptă, astfel că, la orele 20, ambele erau în flăcări. Noaptea, pe la orele 22, s-a prăbuşit turnul din stânga, iar la orele 24, turnul din dreapta.”

După miezul nopţii, întreg edificiul era în flăcări. A fost pârjolită splendida pictură originală, operă a zugravului Ştefan, căruia – notează V. Lăzărescu – “obercneazul Gurean îi plătise suma de 1.800 de florini pentru pictarea bisericii, 125 de florini pentru pictarea tâmplei, precum şi 12 florini pentru portretul de ctitor”. Pictura acesta fusese reînnoită de pictorul Giurcovici pe parcursul anilor 1818-1821. În numărul 86 din 1906 al ziarului “Drapelul”, Iosif Tempea scria cu amărăciune că “aceste turnuri cari au căzut pradă flăcărilor, nici până azi nu s-au mai putut reconstrui, dacă se vor reconstitui vreodată”. Adevărul este că biserica hotărâse la patru ani de la incendiu să înfiinţeze o “deputăţiune” (comisie pentru adunarea banilor de la credincioşi) care a primit binecuvântarea episcopului de Carlovăţ (Karlovac) la 1 iunie 1847. Dar a venit revoluţia de la 1848, care a bulversat viaţa românilor de aici şi dorinţa lor de a ridica iarăşi turlele bisericii s-a stins în mijlocul nevoilor imediate şi a necazurilor de atunci. Biserica a rămas cu pereţii cojiţi şi interiorul distrus până la renovarea ce a avut loc un secol mai târziu, la 1934-1944.

Deşi incendiul nu făcuse discriminare în funcţie de religie, ortodocşii au fost singurii care nu au primit sprijin din partea autorităţilor pentru refacerea bisericii lor, trebuind să se descurce pe cont propriu. Singura soluţie a fost o “colectă de dăruire”, iniţiată de epitropii Iosif Panaiot şi Paul Dragomir. S-a mai făcut o colectă separată, pentru repararea ceasului, iniţiată de neguţătorul Constantin Udria, care a reuşit să adune 389 de florini. Până la urmă, după toată osteneala, acesta a trebuit să mai scoată… din propriul buzunar încă 128 de florini. Această parte ar fi trebuit achitată de primărie, care şi-a “uitat” însă între timp promisiunea făcută (aici vedem că politicenii din toate timpurile sunt cam la fel).

Pentru a avea o imagine asupra pagubelor, trebuie spus că cele două turnuri prăbuşite au valorat la vremea lor 40.000 de florini, adică mai mult decât valoarea restului construcţiei.

Cu acest prilej, au fost “preînnoite” trei clopote (“clopotul de foc”, “clopotul cel mic” şi “fârtariul”, cel care bătea din sfert în sfert de oră), dar şi o serie de picturi, printre care icoana cu “Adormirea Maicii Domnului!” dintre turnuri, icoana “Sf. Gavril” de pe turnul din stânga şi “Sf. Mihail” de pe turnul din dreapta.

S-a consemnat şi o adevărată minune: portretul ctitotului Gavril Gurean din nava bisericii a scăpat complet nevătămat din flăcări, fiind singurul tablou ce a mai putut fi recuperat intact.

Aşa cum spuneam, abia în perioada interbelică, mai exact în 1934, au existat suficiente fonduri pentru refacerea turnurilor, reparate provizoriu. Lucrând după un proiect al pictorului academic Virgil Simonescu (dascăl de renume la Liceul Brediceanu, în perioada sa de glorie), arhitectul timişorean Virgil Purcariu şi tinichigiul Jakob Schwab au terminat construcţia zveltă care se vede şi azi. Turnurile au 57 de metri înălţime, cu 17 metri mai înalte decât cele vechi, restul bisericii având o înălţime până la boltă de aproape 16 metri. Lucrările s-au încheiat în 1944, prin efortul comun al protopopului dr. A. Mihăescu şi cheltuiala credincioşilor lugojeni.

Nu fără peripeţii însă: deşi devizul lucrării s-a ridicat la 1.363.890 lei, sumă enormă pentru acele timpuri, când leul avea acoperire în aur, antreperenorul Purcariu a mai solicitat o diferenţă de 380.000 de lei, spunând că a pus la turle o cantitate mai mare de aramă decât cea prevăzută la începerea construcţiei. Până la urmă s-a ajuns la proces, câştigat de constructor, căruia i-a fost plătită suma de 1.801.640 lei, inclusiv cheltuielile de judecată!

Deşi membrii mai bătrâni ai Consiliului parohial s-au opus, în anul 1940 s-a luat o nouă hotărâre de renovare a bisericii, atât la interior, cât şi la exterior. Tencuirea interioară a costat 505.534 lei, iar cea exterioară, încă 342.475 lei.

Aşadar, abia după mai bine de 90 de ani de la incendiul catastrofal din 1942, biserica cu două turnuri a fost integral reparată, cu mari eforturi din partea comunităţii.

După atâtea strădanii, lugojenii au hotărât că splendidul locaş de cult merită o pictură pe măsură. Aşa s-a ajuns al organizarea unui concurs în toată legea, supervizat de un juriu condus de directorul general din Ministerul Cultelor, A. Ghirescu şi compus din pictorii Norocea, Steriade şi Paşa din capitală. Până la urmă, dintre toţi participanţii au fost selectaţi renumiţii pictori Aurel Ciupe, Catul Bogdan şi Anastasie Demian, care s-au asociat pentru acest proiect. Ei au executat lucrarea pentru 1.300.000 lei. Nici aici n-au lipsit peripeţiile: Catul Bogdan nu s-a prezentat la… lucru, aşa că i-a fost reziliat contractul de către Consiliul parohial, dar ceilalţi doi artişti a trebuit să fie plătiţi cu mai mulţi bani, din cauza devalorizării accentuate a leului! După alte lucrări, precum consolidarea zidurilor de sprijin al bolţii, pardoseală şi acoperirea bisericii cu plăci de aramă, cu contribuţia societăţii Titan din Nădrag.

Una peste alta, parohia a ieşit din toată afacerea cu o datorie astronomică, de peste 5 milioane de lei! Noroc că lugojenii aveau ceva “pile” la Ministerul de Finanţe şi la Ministerul Cultelor, în persoana deputatului de Severin, Alexandru Alexandrini, care a mediat stingerea datoriei cu bani de la “centru”. 


Din volumul “Intra muros” – reportaje - Editura Anthropos Timişoara, 2006

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank