Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Ghinea, Cristian - Istoria Cetăţii, în ilustrate de epocă

Dr. Dan Traian Demeter, nepot al marelui tenor Traian Grozăvescu, este un om de cultură în adevăratul sens al cuvântului. La volumele de carte şi studiile publicate în reviste din ţară şi de peste hotare, domnia-sa adaugă cu mândrie şi o vastă colecţie de ilustrate de epocă. La ora actuală, cea mai bogată colecţie de vederi cu Lugojul de odinioară îi aparţine acestui om, care nu a ezitat, nu de mult, să meargă la o licitaţie organizată la Budapesta doar pentru a achiziţiona o piesă rară, care-i lipsea din albume. În Europa, există un singur colecţionar de talia doctorului Demeter, şi anume Ioan Peia, stabilit în Germania, în imediata apropiere a graniţei cu Eveţia, în localitatea Zimmern. De altfel, cei doi întreţin relaţii amicale şi corespondează, semnalându-şi noile descoperiri în materie şi făcând schimb de imagini, fie ele şi xerocopiate.
Dl. Demeter ne vorbeşte despre începuturile pasiunii sale: „Am început să strâng vederi în jurul anilor ’80. Pe atunci, ca şi acum, eram numismat şi participam regulat cu colecţia mea de monede la expoziţiile organizate la Muzeul Banatului, de către directorul Octavian Dogaru, care prezenta trimestrial câte o lucrare la Bastion. De vreo şapte ani, după Revoluţie, particip şi eu cu comunicări de numismatică şi heraldică – ultima lucrare a mea fiind intitulată „Un întreg fiscal – cu casa fraţilor Deutsch”, reprezentând sediul unei case de modă, aşa cum arăta ea în centrul Lugojului, în februarie 1911. Astfel de litografii sunt mici opere de artă, mai am una de la Oraviţa, datată 15 feruarie 1899, reprezentând manufactura Julius Grunwald, cu inscripţia în limba germană „Manufactur Mode und Courent Waarehandlung – Oravicza”. Aceste documente, care pot fi considerate şi vederi, sunt de fapt nişte litografii foarte reuşite, unice în felul lor, greu de găsit astăzi, chiar şi în colecţiile consacrate.
Apoi, a venit Legea Patrimoniului Cultural din 1979, o lege făcută împotriva colecţionarilor, care te obliga să raportezi, în trei exemplare, orice monedă considerată valoroasă, chiar dacă era „valută” est – europeană, copeici sovietici, stotinchi bulgăreşti, fileri ungureşti etc. Eu strângeam monede mai vechi, valoroase, medievale, dar şi denari romani din anii 200-300, bătuţi în provincia Dacia. Merita, pentru că singurele monede romane cu inscripţia integrală a numelui provinciei Dacia au fost bătute în Banat, imediat după retragerea aureliană. Pe vremea aceea, şeful filialei numismaţilor din judeţul Timiş era comandorul în rezervă Stelian Voinea, care avea o colecţie extraordinară. Am fost la el acasă şi am discutat ce puteam face, pentru că oficial nu mai puteam obţine monede decât cu mare greutate – schimburile trebuiau făcute prin bancă şi înregistrate cu proces verbal de predare-primire etc. etc.
Dl. Voinea, decepţionat, mi-a spus că nu mai strânge monede şi mi-a arătat un album de ilustrate cu Timişoara veche. M-a impresionat frumuseţea acelor imagini şi, după câteva săptămâni, aveam şi eu câteva vederi de epocă cu Lugojul. Începutul a fost dificil, prea puţini aveau aşa ceva, dar l-am cunoscut pe inginerul Ioan (Bubi) Peia, care avea încă de atunci o colecţie inestimabilă ca valoare, mergeam des în piaţa de vechituri din Timişoara, am iniţiat schimburi etc.
Aşa am ajuns la peste 700 de ilustrate cu Lugojul vechi şi vreo 300 noi, deci peste 1000 de piese şi tot mai găsesc, apar noutăţi şi le adun, iar cu domnul Peia continui schimburile prin corespondenţă.”


Printre cele mai valoroase exponate ale colecţiei Demeter sunt cele patru panorame ale Lugojului – ilustrate duble sau triple. Una din acestea înfăţişează Lugojul Român şi e trimisă de un actor bucureştean care a poposit aici cu trupa în anul 1905, d-lui Frantz Havlicek din Capitală, str. Izvor nr. 10. Şi textul, datând de aproape un secol, este foarte interesant: „Dragă, am fost primiţi aseară cu muzica în frunte. Petrecem bine. Purtăm cocarde şi muzica ne-a cântat Deşteaptă-te Române. Suntem traşi la internat. Oraşul e locuit de români. Se vorbeşte mai peste tot româneşte. Şi gardiştii ştiu să vorbească româneşte. Semnat: BB” Iată ce amănunte pot da valoarea unei piese: bucureştenii descopereau cu uimire, la 1905, că la Lugoj „până şi gardiştii” ştiau româneşte!
Desigur, valoarea unor cărţi poştale este dată şi de semnăturile ce se găsesc pe ele. Dr. Demeter are în colecţia sa semnături ale unor personalităţi precum Caius şi Tiberiu Brediceanu, care semnează amândoi o ilustrată cu teatrul, textul vederii fiind „Salutări lugojeneşti!”, Doina Peteanu (Anişoara Odeanu), cu o ilustrată trimisă avocatului Mircea Manolescu din Bucureşti etc.
Alte vederi redau momente unice din istoria oraşului, cum ar fi inundaţiile catastrofale din anul 1912 (20 de fotografii originale) etc. Atunci, furia apelor, care au ajuns până la gară, a rupt pasarela de beton de la teatru, inaugurată în mai 1912. Viitura a venit seara, chiar în ziua inaugurării, a distrus puntea, iar constructorul acesteia, care declarase că structura va rezista fără probleme, s-a sinucis, văzând dezastrul. Ulterior, pe unele vederi rare se poate observa debarcaderul cu bărci care traversau Timişul în acea zonă.
Şi în faţa impunătorului sediu al Colegiului Naţional Coriolan Brediceanu, cu predare în limba română din 1919, se afla o structură de lemn, pe care lumea făcea plajă de cum veneau căldurile. Pentru ca doamnele emancipate ale vremii să se poată expune în voie la soare, curiozitatea liceenilor care-şi întindeau gâturile de la etajul doi al clădirii era temperată de nişte gherete de lemn, impenetrabile privirilor indiscrete…
 Dr. Dan Traian Demeter posedă, cu siguranţă, cele mai vechi cărţi poştale cu imagini din Lugoj, datând din anii 1896-97. Acestea reprezintă clişee imortalizate în 1895, cu peronul gării vechi, o spectaculoasă imagine cu podul de lemn ce a precedat actualul Pod de Fier şi imagini de la inaugurarea acestuia din urmă, în anul 1900. Pe podul de lemn se pot vedea şi gheretele vamei, pentru că între Lugojul Român şi cel German exista o vamă, unde, la trecerea podului, se plătea o taxă în moneda vremii, kreuzer (creiţarul austriac). Dl. Demeter are şi o ilustrată editată la Meissen, cu Lugojul vechi, circulată efectiv în secolul XIX. Deci, pe atunci lugojenii făceau comenzi chiar şi în Germania, de dragul calităţii imaginii!
Schimbarea inscripţiilor din germană în maghiară şi chiar evoluţia scrierii limbii române au fost foarte bine surprinse în scrisoarea unui militar bănăţean din Regimentul de Graniţă Româno-Bănăţean nr. XIII din Caransebeş. Documentul, datat în 1871, este de fapt o plângere adresată comenduirii în limba română, dar cu litere chirilice. În anul 1872, regimentul era desfiinţat şi primea noua denumire de Regimentul maghiar Graf von Grune.
O carte poştală foarte importantă este cea cu fosta clădire „Bumbacul”, expediată în 1922 de către proprietarul Alexandru (Sandor) Epstein. Magazinul se numea „Steaua albastră” – anticipând cu decenii înainte actualul drapel al Israelului, pentru că domnul Epstein făcea parte din mişcarea sionistă. Cartea poştală, care avea imprimată steaua respectivă, este una din puţinele litografii ale Lugojului de epocă, cu certă valoare cartofilă, dar şi documentară.
La fel de valoroasă este ilustrata din 27.X.1899 cu „Kloster” – actuala Şcoală nr. 5, din care se vede cum clădirea a fost construită pe etape. Jumătatea din 1899 a fost extinsă în 1913, plus o gheretă a portarului, care nu mai există astăzi.
Cele mai importante clădiri ale oraşului, adevărate repere arhitectonice în stil secession şi mai târziu art nouveau, au fost ridicate în timpul primarului Marschowski (1885-1910): Palatul Bejan şi clădirea de peste drum – Palatul Haberer, localul Bristol (fosta policlinică), Palatul reformat, Palatul de Justiţie, Teatrul şi Spitalul Municipal, clădirea MRF etc. Ele constituie şi astăzi farmecul Lugojului, alături de clădirile în stilul Bauhaus (cum ar fi Policlinica de pe Oltului 3).
Interesante sunt, din acest punct de vedere, imaginile interioarelor, cum ar fi cel al hotelului de lux Bristol, care avea la parter un local select. Fostul proprietar îi expedia la 11 decembrie 1926, la Viena, tenorului Traian Grozăvescu, o ilustrată pe care apăreau şi semnăturile mamei artistului, Ernestina Grozăvescu şi a fratelui ei, Serbul Paio (Pavel Sârbu, angajat al Prefecturii din Lugoj). Atrage atenţia şi interiorul cafenelei româneşti Corso, în stil secession, circulată la 1911, unde sunt reprezentate mai multe mese de biliard şi doctorul Virgil Bejan, proprietarul Palatului Bejan, personalitate de vază, pozând senioral, cu ceasul de aur la vedere, în prim plan.

Ilustrate particulare, „cu lună” şi… radioactive

Colecţia mai cuprinde şi câteva exponate de mare valoare din seria ilustraţiilor „cu lună”. Acestea au circulat în Germania şi tot Imperiul Austro-Ungar, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Pe ele era pictată o lună, ca semn distinctiv. Unele erau semitransparente: privite în lumină dezvăluiau detalii în plus, erau făcute din mai multe straturi, apăreau ferestre decupate etc. Existau şi cărţi poştale radioactive, care, după ce erau expuse la lumină şi apoi duse într-o încăpere întunecată, imaginea fosforescentă reda, de exemplu, curgerea unei cascade.
Dintre ilustratele particulare, cea mai celebră este cea comandată de negustorul de vinuri Hazi Barbu, care a pozat împreună cu nepotul său, Filaret Barbu, marele compozitor de mai târziu, în faţa crucii donate oraşului, din Piaţa Izabela (actuala piaţă a Catedralei Greco-catolice).
Colecţia Dan Traian Demeter mai conţine fotografii originale de la mari evenimente, precum intrarea trupelor franceze în Lugoj (1919), ilustrate cu Casa Regală şi cărţi poştale trimise de intelectuali români din lagărul de la Sopron (1914-1918), cu semnături originale ale unor personalităţi precum Ştefan Cicio Pop, unul din corifeii Marii Uniri de la 1918.

Perioada 1900-1930 este considerată, de către cunoscători, o adevărată „epocă de aur” a ilustratelor. Fotografii de atunci făceau adevărate minuni: faţade pe care trecătorul nu le putea vedea în întregime din cauza altor construcţii erau pozate „pe bucăţi” şi apoi montate cu măiestrie, clădirea putând fi admirată în întregime; adesea în peisaj erau introduse, prin tehnica colajului, personaje interesante (în special feminine, din categoria planturoaselor frumuseţi de epocă), dar şi vehicule, bărcuţe pe lacuri sau râuri etc.
O categorie cu totul aparte de vederi, care suscită un mare interes din partea cercetătorilor, la ora actuală, sunt cele trimise de pe front sau din lagărul de detenţie de la Sopron (Ungaria), unde au fost închişi mulţi intelectuali români care se opuneau regimului Austro-Ungar, printre care şi compozitorul şi dirijorul lugojean Ion Vidu.
Marii colecţionari de ilustrate de epocă, precum doctorul Demeter, sunt oameni care au obişnuinţa de a se ridica, cu serenitate, deasupra timpului. Înclin să cred că nepăsarea trecătoare a contemporanilor faţă de astfel de pasiuni "monahale", care cer cultură generală, disciplină şi rigoare, nu contează prea mult. Contează doar punţile unice pe care o mână de pasionaţi le construiesc între trecut şi viitor. Adesea, într-un splendid anonimat...

Din volumul “Intra muros” – reportaje - Editura Anthropos Timişoara, 2006

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank