Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Ghinea, Cristian - Divertisment sportiv a la belle epoque

Încă de la începutul secolului XX şi mai ales în perioada interbelică, divertismentul însemna pentru lugojeni mai mult decât evenimentele culturale sau seratele dansante. Recreerea prin sport era şi pe atunci la modă, ba chiar ocupa mai mult din timpul liber ca în vremurile de astăzi, când stăpânii absoluţi ai „distracţiei” sunt televizorul şi internetul.
Lugojul începutului de veac XX era un oraş civilizat şi la curent cu toate binefacerile civilizaţiei, un loc unde se asimila rapid orice noutate, inclusiv în domeniul sportiv. Aşa se explică succesul tenisului, ca sport şi ca modalitate de recreere. În plus, faţă de fotbal, handbal şi lupte, la care lugojenii aveau mari performanţe pe plan naţional, tenisul avea un mic-mare avantaj: era destinat şi femeilor, care-şi puteau demonstra măiestria pe dreptunghiul cu iarbă sau zgură.  „Sportul alb” fusese inventat de britanici, iar primul turneu de la Wimbledon avusese loc încă din 1877.
Istoricul Heinrich Lay, cetăţean de onoare al Lugojului, amintea în nr. 8 al revistei „Lugoscher Heimatblatt” ce apare în Germania, la Togging am Inn, că primul club de tenis al oraşului se numea Barissia, iar cea mai veche secţie de tenis aparţinea Societăţii Lugojene de Gimnastică şi Lupte, înfiinţată în 1912 şi având sediul în actuala sală de sport a Colegiului Naţional „Coriolan Brediceanu”. Acelaşi cercetător sublinia că oraşul nostru avea, la 27 iunie 1924, nu mai puţin de 12 terenuri de tenis de câmp, la o populaţie de puţin peste 22.000 de locuitori! Dacă facem comparaţie cu cele 60 de terenuri din Arad şi cele 80 din Timişoara, nici nu erau prea multe…
Un avantaj al celui care vrea să se documenteze asupra istoriei tenisului lugojean este că nici un alt sport nu a fost „răsfăţat” mai pe larg în ziarele vremii. Explicaţia e simplă: tenisul era sportul protipendadei, al celor bogaţi, care şi atunci ca şi acum, avea parte de mediatizare maximă. Tenismenii anilor ‘20-30 erau avocaţi, farmacişti, proprietari, ofiţeri, ingineri, farmacişti, oameni cu vază în urbe, cărora le făcea plăcere să fie în atenţia publică. Dintre sportivii de atunci s-au remarcat Zoltan Litsek, Eugen Deutsch, Zoltan Steiner, Stefan Ilca, Aurel Păun, Karl Sachs, iar la feminin, Corina Meszaros, Matilda Husveth (familia Husveth avea în proprietate câteva terenuri private), Rosalia Irion, Klari Duschnitz, Aurica Vălean, Sari Litsek  etc. Activitea acestora depăşea în mod clar simplul nivel de amatori, dovadă că în anul 1927 Lugojul organiza un mare turneu de tenis la care au luat parte NAC Oradea, TAC Timişoara, AKE şi Hellas Arad, CFR Simeria, alături de tennis-cluburile din Deta, Făget, Reşiţa şi Abrud.
În anul 1929, juniorul lugojean Georg Hamburger, participant la primul său turneu la Bucureşti, a încântat publicul prin jocul său rapid şi precis, iar „Gazeta Sporturilor” spunea „acest tânăr de 17 ani este o mare speranţă a tenisului”. În acelaşi an, juniorul lugojean era plasat pe locul 8 în ierarhia naţională a tenismenilor. Cea mai mare performanţă a acestui sportiv a fost participarea în echipa de Cupa Davis a României, alături de Constantin Tănăsescu şi I. Botez. Spre ghinionul său, echipa noastră a căzut la sorţi cu Anglia, în zilele de 7-9 mai 1938. Partida a avut loc la Paris. Deşi învinsă, echipa României a reuşit totuşi să câştige unul din meciuri.
În vara anului 1923, fostul ministru Alexandru Mocioni înfiinţa Auto-clubul Banat, asociaţie aflată la nivel naţional sub patronajul prinţului Carol. În acelaşi an, a fost organizată o cursă automobilistică al cărei traseu trecea prin Lugoj. Câştigătorii etapei respective, echipajul Macavei-Rosenberg, au primit drept recompensă Premiul Oraşului Lugoj, o coroană de argint. Interesant este că abia un an mai târziu, în 1924, a fost legiferată obligaţia ca fiecare şofer să aibă asupra sa permisul de circulaţie, iar traseul curselor prin oraşe a fost marcat cu steaguri în 1925… Primul proprietar de motocicletă la Lugoj a fost un oarecare Elek Toth, descris de presa vremii drept „cunoscut mecanic şi industriaş”. Despre una din primele sale plimbări motorizate, Lugoscher Zeitung (citat de H. Lay) spunea: „pe când Toth se afla cu motocicleta pe strada Făgetului, a agăţat un câine cu roata din spate şi a căzut în mijlocul drumului. Toth s-a ridicat imediat, s-a scuturat de praf, şi-a scos pistolul şi, în loc să nimerească animalul, s-a împuşcat în picior (!!!)”
În 1926, năbădăiosul lugojean lua parte la cursa organizată de Moto Club Român, care pornea din capitală şi ajungea prin craiobva la Caransebeş, Lugoj, Timişoara şi Arad (1.500 km în total).
Încă din 1840, ordinul minoriţilor menţiona într-un „Diarium” despre şcoala de înot („Schola natatoria”) de la Lugoj. Pe malul Timişului, în dreptul actualului Colegiu Brediceanu, funcţiona o şcoală de înot condusă de maestrul Karl Martin, deschisă cu mare tam-tam în anii 20. Şcoala a rămas celebră prin faptul că în zilele călduroase, liceenii îşi făcuseră un obicei din observarea doamnelor şi domnişoarelor înotătoare.  Pentru a curma ocheadele indiscrete, maestrul Karl a înălţat un adevărat parapet de scândură, la adăpostul căruia femeile emancipate ale vremii puteau face plajă sau intra în apă după voia inimii. Karl Martin a murit în 1940, iar vechile clădiri ale debarcaderului şi şcolii de înot au fost demontate, iar scândura vândută. Singurele amintiri ale acestora sunt butucii care se mai pot vedea în apa Timişului în dreptul Colegiului Brediceanu.

 

Din volumul “Intra muros” – reportaje - Editura Anthropos Timişoara, 2006

Imagine aleatoare

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank