Doi dintre cei mai mari chitarişti ai lumii vin la ediţia a IX-a: Mike Stern şi Stanley Jordan
Gărâna/Brebu: pentru unii un Paradis de vară. Pentru multe VIP-uri, un refugiu stilat. Pentru miile de melomano-montaniarzi, locul unde în fiecare august se-ntâmplă cel mai pitoresc festival de jazz din România. Dar pentru cei care trăiesc această muzică, Poiana Lupului din Wolfsberg e locul magic unde, între 12-14 august, se vor întâlni cu doi dintre cei mai mari chitarişti ai tuturor timpurilor.
Gărâna/Wolfsberg, Brebu/Weidenthal sunt, laolaltă, un soi de paradis. Pierdut de pemi, care-au plecat valuri-valuri în Germania, la fel ca şvabii şi saşii. Găsit, regăsit, inventat, cucerit de cei care, inspiraţi, au cumpărat casele pemilor. Un refugiu pentru politicieni, parlamentari, medici iluştri, arhitecţi, oameni de afaceri şi alte VIP-uri care evadează din infernala presiune cotidiană… pe-un picior de plai, pe-o gură de rai. O Grădină a Edenului pentru artişti - pictori, sculptori, poeţi, muzicieni - care găsesc aici linişte, muze, un loc ideal pentru creaţie. Acestora din urmă - muzicienilor - li se datorează ideea care a devenit până astăzi un fenomen cultural senzaţional, considerat deja cel mai mare şi spectaculos eveniment de gen din România: Festivalul de Jazz de la Gărâna. Un festival - ca n poveste - în 8 ani cât în 28 şi a cărui ediţie 2005, plănuită în 12-14 august, umbreşte, fără doar şi poate, întreaga lui istorie…
Mica Vienă de la munte: istorie
Istorie care a început în vara anului 1997. Vara, când Brebu/Gărâna devine un soi de Timişoară în mic: o regăseşti pe numerele maşinilor, în saluturile oamenilor care par mai toţi a se cunoaşte între ei, chiar dacă, poate, în restul anului se văd unii pe alţii… doar în paginile ziarelor. Dar acolo, Mica Vienă de munte pare, adesea, o mare şi fericită familie. În care se cântă… acasă, la cabană. Acolo unde se aflau Paul Weiner, Puba Hromadka, Liviu Butoi, Kamocsa Bela, nume importante în jazz, timişoreni şi prieteni. Şi, pentru că era nevoie de un acasă al tuturor, bun de făcut muzică, locul cu pricina le-a ieşit în cale… La Răscruce: adică la Asta, pensiunea lui Gigi Tăuş. „La înce-put a fost aşa, o idee destul de romantică festivalul ăsta. Gigi Tăuş, care şi pe vremea lui Ceauşescu a fost aproape de jazz-eri şi i-a susţinut, a zis: dacă tot sunteţi atâţia instrumentişti aici, de ce nu facem şi-o cântare, un festival chiar… Şi acolo a început, în curtea lui, la un gulaş făcut chiar de el. Dar a ieşit bine de la un an la altul festivalul a devenit tot mai puternic. În primele şase ediţii am fost în echipa de organizare. Pe urmă era deja foarte mare, Marius Giura, care e un excelent organizator, a preluat frâiele şi eu am decis că… mă pot ocupa doar de cântat“, ne-a spus Liviu Butoi. De la a doua ediţie începe deja o… bursă a numelor invitate: Maurice de Martin, Horst Nonnenmacher, Marta Hristea, Euthalia de Carvalho şi, din Timişoara, Bega Blues Band, trupă care n-a lipsit, mai apoi, de la nici o ediţie a festivalului. „Adevărul e că la-nceput eram chiar numai noi de noi şi ne ntâlneam în şură la Hromadka să cântăm. Pe gardul vechii case mai e şi-acum scris Jazz Club. Pe urmă, când a venit ideea unui festival, şi adevărul e c-a fost a lui Butoi, ne-am mutat în curte la Asta. Acum festivalul e exotic şi e puternic, vin nume mari şi asta e extraordinar. Sigur că a pierdut intimitatea şi amicalitatea de odinioară, dar să-i ai pe Mike Stern şi pe Stanley Jordan într-un festival, ei bine, chiar e un eveniment cu totul excepţional“, a subliniat Kamocsa Bela, liderul trupei Bega Blues Band. Ionuţ Dorobanţu, Santa Csaba, Milos Krstic sunt numele noi ale ediţiei a treia, pentru ca din anul 2000 festivalul să dureze trei zile. Următoarea vară, cea a anului 2001, a însemnat marea cotitură (organizatorică) în istoria festivalului: curtea de la Asta fierbea, seară de seară, ca un cazan prea plin de lume venită nu doar din ţară, ci şi din străinătate, pentru concerte, ca şi pentru plăcerea - montană sau mondenă - a vacanţei la Brebu/Gărâna. Cooptarea domnului Marius Giura - astăzi organizator şi producător al evenimentului - imprimă festivalului primele sale ambiţii declarat europene. Pentru prima dată, la Gărâna cântă „amiralul“ Johnny Răducanu şi Teodora Enache. Ediţia a şasea - 2002 - şi-a răsfăţat audienţii cu nume sonore din jazz-ul românesc. Al şaptelea festival de la Gărâna a fost unul de vis: prezenţa artiştilor Eberhard Weber şi Reto Weber, alături de excelente trupe din ţară (în formule internaţionale) şi din străinătate, conferă evenimentului amplitudini impresionante şi publicului delicii muzicale de neuitat. Într-o vineri 13 a început anul trecut festi-valul: un început… pe măsura înfricoşătoarei superstiţii, căci Trilok Gurtu, unul dintre cei mai mari percuţionişti de jazz ai tuturor timpurilor şi cap de afiş al ediţiei e blocat în Viena de o grevă în aeroport. Vine, două luni mai târziu, la Timişoara, concertul său fiind, indiscutabil, megaevenimentul de jazz al deceniului în burg. La Gărâna situaţia e salvată de muzicieni români şi străini, dar şi de faptul că festivalul, mutat în Poiana Lupului, atrage, pe lângă adevăraţii amatori de jazz, sute (multe!) de amatori de distracţie, mult mai sensibili la aroma de gulaş şi la preţul berii decât la schimbările de program muzical. În public se văd celebrităţi ca Horia Roman Patapievici, iar Florian Lungu, ilustrissimul Moş al criticii de jazz şi prezentator al festivalului, face un eroic maraton de istorie muzicală, dar şi bancuri (unele chiar noi…). Acum, peste doar o săptămână, la Gărâna se va petrece ceva ce nici în vise n-ar fi părut posibil în urmă cu nouă ani: o ediţie cu un afiş de 24 de carate nume de nume, începând cu două mituri ale jazzului mondial: Mike Stern şi Stanley Jordan. „N-am crezut, sincer, că festivalul va creşte atât de mult, dar ceea ce se va întâmpla în această ediţie e în firescul lucrurilor: proiectul a suscitat interesul Ministerului Culturii şi Cultelor şi, iată, cu un minim sprijin financiar este posibil ca doi dintre primii zece chitarişti din întreaga istorie a jazzului mondial, să fie prezenţi la Gărâna. Alături de alţi muzicieni valoroşi, între care vârful feminin absolut al jazzului românesc, Aura Urzi-ceanu. Nu vă ascund că e din ce în ce mai greu să faci acest festival, a cărui organizare durează un an întreg, iar dificultăţile se nasc cel mai adesea din atitudinile obtuze faţă de jazz ale potentaţilor. Devizul ediţiei 2005 bate spre un miliard de lei: e-adevărat că a pierdut intimitatea curţii de la Asta, că vin, poate, mulţi inapetenţi la jazz şi blues, dar e evident că a devenit un festival cu adevărat important. Tocmai de aceea, dacă mai rezist, mă gândesc ca ediţia a XI-a s-o mut… la Timişoara“, ne-a dezvăluit producătorul Marius Giura.
Istorie care a început în vara anului 1997. Vara, când Brebu/Gărâna devine un soi de Timişoară în mic: o regăseşti pe numerele maşinilor, în saluturile oamenilor care par mai toţi a se cunoaşte între ei, chiar dacă, poate, în restul anului se văd unii pe alţii… doar în paginile ziarelor. Dar acolo, Mica Vienă de munte pare, adesea, o mare şi fericită familie. În care se cântă… acasă, la cabană. Acolo unde se aflau Paul Weiner, Puba Hromadka, Liviu Butoi, Kamocsa Bela, nume importante în jazz, timişoreni şi prieteni. Şi, pentru că era nevoie de un acasă al tuturor, bun de făcut muzică, locul cu pricina le-a ieşit în cale… La Răscruce: adică la Asta, pensiunea lui Gigi Tăuş. „La înce-put a fost aşa, o idee destul de romantică festivalul ăsta. Gigi Tăuş, care şi pe vremea lui Ceauşescu a fost aproape de jazz-eri şi i-a susţinut, a zis: dacă tot sunteţi atâţia instrumentişti aici, de ce nu facem şi-o cântare, un festival chiar… Şi acolo a început, în curtea lui, la un gulaş făcut chiar de el. Dar a ieşit bine de la un an la altul festivalul a devenit tot mai puternic. În primele şase ediţii am fost în echipa de organizare. Pe urmă era deja foarte mare, Marius Giura, care e un excelent organizator, a preluat frâiele şi eu am decis că… mă pot ocupa doar de cântat“, ne-a spus Liviu Butoi. De la a doua ediţie începe deja o… bursă a numelor invitate: Maurice de Martin, Horst Nonnenmacher, Marta Hristea, Euthalia de Carvalho şi, din Timişoara, Bega Blues Band, trupă care n-a lipsit, mai apoi, de la nici o ediţie a festivalului. „Adevărul e că la-nceput eram chiar numai noi de noi şi ne ntâlneam în şură la Hromadka să cântăm. Pe gardul vechii case mai e şi-acum scris Jazz Club. Pe urmă, când a venit ideea unui festival, şi adevărul e c-a fost a lui Butoi, ne-am mutat în curte la Asta. Acum festivalul e exotic şi e puternic, vin nume mari şi asta e extraordinar. Sigur că a pierdut intimitatea şi amicalitatea de odinioară, dar să-i ai pe Mike Stern şi pe Stanley Jordan într-un festival, ei bine, chiar e un eveniment cu totul excepţional“, a subliniat Kamocsa Bela, liderul trupei Bega Blues Band. Ionuţ Dorobanţu, Santa Csaba, Milos Krstic sunt numele noi ale ediţiei a treia, pentru ca din anul 2000 festivalul să dureze trei zile. Următoarea vară, cea a anului 2001, a însemnat marea cotitură (organizatorică) în istoria festivalului: curtea de la Asta fierbea, seară de seară, ca un cazan prea plin de lume venită nu doar din ţară, ci şi din străinătate, pentru concerte, ca şi pentru plăcerea - montană sau mondenă - a vacanţei la Brebu/Gărâna. Cooptarea domnului Marius Giura - astăzi organizator şi producător al evenimentului - imprimă festivalului primele sale ambiţii declarat europene. Pentru prima dată, la Gărâna cântă „amiralul“ Johnny Răducanu şi Teodora Enache. Ediţia a şasea - 2002 - şi-a răsfăţat audienţii cu nume sonore din jazz-ul românesc. Al şaptelea festival de la Gărâna a fost unul de vis: prezenţa artiştilor Eberhard Weber şi Reto Weber, alături de excelente trupe din ţară (în formule internaţionale) şi din străinătate, conferă evenimentului amplitudini impresionante şi publicului delicii muzicale de neuitat. Într-o vineri 13 a început anul trecut festi-valul: un început… pe măsura înfricoşătoarei superstiţii, căci Trilok Gurtu, unul dintre cei mai mari percuţionişti de jazz ai tuturor timpurilor şi cap de afiş al ediţiei e blocat în Viena de o grevă în aeroport. Vine, două luni mai târziu, la Timişoara, concertul său fiind, indiscutabil, megaevenimentul de jazz al deceniului în burg. La Gărâna situaţia e salvată de muzicieni români şi străini, dar şi de faptul că festivalul, mutat în Poiana Lupului, atrage, pe lângă adevăraţii amatori de jazz, sute (multe!) de amatori de distracţie, mult mai sensibili la aroma de gulaş şi la preţul berii decât la schimbările de program muzical. În public se văd celebrităţi ca Horia Roman Patapievici, iar Florian Lungu, ilustrissimul Moş al criticii de jazz şi prezentator al festivalului, face un eroic maraton de istorie muzicală, dar şi bancuri (unele chiar noi…). Acum, peste doar o săptămână, la Gărâna se va petrece ceva ce nici în vise n-ar fi părut posibil în urmă cu nouă ani: o ediţie cu un afiş de 24 de carate nume de nume, începând cu două mituri ale jazzului mondial: Mike Stern şi Stanley Jordan. „N-am crezut, sincer, că festivalul va creşte atât de mult, dar ceea ce se va întâmpla în această ediţie e în firescul lucrurilor: proiectul a suscitat interesul Ministerului Culturii şi Cultelor şi, iată, cu un minim sprijin financiar este posibil ca doi dintre primii zece chitarişti din întreaga istorie a jazzului mondial, să fie prezenţi la Gărâna. Alături de alţi muzicieni valoroşi, între care vârful feminin absolut al jazzului românesc, Aura Urzi-ceanu. Nu vă ascund că e din ce în ce mai greu să faci acest festival, a cărui organizare durează un an întreg, iar dificultăţile se nasc cel mai adesea din atitudinile obtuze faţă de jazz ale potentaţilor. Devizul ediţiei 2005 bate spre un miliard de lei: e-adevărat că a pierdut intimitatea curţii de la Asta, că vin, poate, mulţi inapetenţi la jazz şi blues, dar e evident că a devenit un festival cu adevărat important. Tocmai de aceea, dacă mai rezist, mă gândesc ca ediţia a XI-a s-o mut… la Timişoara“, ne-a dezvăluit producătorul Marius Giura.
Prima ligă… la chitară
l Mike Stern înseamnă, de ani buni, prima ligă a jazzului mondial. „S-a născut la 10 ianuarie 1953 la Boston, unde a studiat la renumitul Barklee College of Music. Se lansează în lumea bună a muzicii alături de formaţia Blood, Sweat and Tears la numai 22 de ani. După o perioadă prolifică alături de Billy Cobham, i se alătură legendarului Miles Davis, în a cărui revenire pe scenă în 1981 joacă un rol important. Stern apare pe trei dintre albumele magnificului trompetist Miles Davis. În 1983-1984 se află în turneu alături de Jaco Pastorius, iar în 1985 revine în trupa lui Miles Davis pentru un turneu de aproape un an. Între 1986-1988, Stern a fost membru al celebrei Michael Breckerţs Quintet. În 1993, odată cu apariţia albumului «Standards (And Other Songs)», Mike Stern a fost desemnat drept cel mai bun chitarist al anului de către cititorii şi criticii celebrei reviste «Guitar Player». Următoarele două albume, «Is what It Is» şi «Between the Lives», îi aduc două nominalizări Grammy. Interpretarea de pe albumul «Give and Take», într-o companie fantastică, îi aduce lui Stern râvnitul premiu Orville W.Gibson pentru cel mai bun chitarist de jazz. «Voices», apărut în 2001, înseamnă pentru Stern al treilea Grammy. «These Times», cel mai recent album al său, apărut în 2004, este considerat vârful carierei sale“.
l „Stanley Jordan este unul dintre cei mai mari chitarişti ai tuturor timpurilor, iar contribuţia sa la inovaţia tehnicii interpretative este nepreţuită. După ce l-a auzit la festi-valul de la Montreal, criticul de jazz Leonard Feather a scris: Geniu este un cuvânt prea adesea folosit în cercurile muzicale, dar el se lipeşte perfect de numele lui Stanley Jordan. Tehnica sa se numeşte touch sau tapping, iar ceea ce poate face este incredibil: îşi poate face chitara să sune ca două-trei instrumente concomitent, sau cântă la două chitare în acelaşi timp. Nu doar parcursul său artistic este uimitor, ci şi biografia sa: după ce a absolvit secţia de teorie muzicală şi compoziţie a prestigioasei Universităţi Princeton, Jordan simte că nu e pregătit pentru succes şi alege să-şi câştige existenţa, vreme de ani buni, ca… artist de stradă. După ce colindă New York-ul, Philadelphia şi Mid West-ul, vestea că un fantastic chitarist cântă pe stradă, pentru mărunţiş, se răspândeşte şi Jordan primeşte o ofertă să înregistreze un CD la Elektra Musicians: o refuză, spunând că… nu e pregătit. Scoate primul album, «Magic Touch», în 1985. Cu cel de-al doilea rămâne vreme de 51 de săptămâni nr. 1 în topul Billboard Jazz, primeşte două nominalizări Grammy şi două discuri de aur în S.U.A. şi Japonia. După o ciudată suferinţă la un picior şi după vindecarea aproape miraculoasă, Stern devine un promotor al muzicii terapeutice.“ Datele de mai sus au fost preluate din excelentul site al festivalului, având adresa www.garana-jazz.ro.
l Mike Stern înseamnă, de ani buni, prima ligă a jazzului mondial. „S-a născut la 10 ianuarie 1953 la Boston, unde a studiat la renumitul Barklee College of Music. Se lansează în lumea bună a muzicii alături de formaţia Blood, Sweat and Tears la numai 22 de ani. După o perioadă prolifică alături de Billy Cobham, i se alătură legendarului Miles Davis, în a cărui revenire pe scenă în 1981 joacă un rol important. Stern apare pe trei dintre albumele magnificului trompetist Miles Davis. În 1983-1984 se află în turneu alături de Jaco Pastorius, iar în 1985 revine în trupa lui Miles Davis pentru un turneu de aproape un an. Între 1986-1988, Stern a fost membru al celebrei Michael Breckerţs Quintet. În 1993, odată cu apariţia albumului «Standards (And Other Songs)», Mike Stern a fost desemnat drept cel mai bun chitarist al anului de către cititorii şi criticii celebrei reviste «Guitar Player». Următoarele două albume, «Is what It Is» şi «Between the Lives», îi aduc două nominalizări Grammy. Interpretarea de pe albumul «Give and Take», într-o companie fantastică, îi aduce lui Stern râvnitul premiu Orville W.Gibson pentru cel mai bun chitarist de jazz. «Voices», apărut în 2001, înseamnă pentru Stern al treilea Grammy. «These Times», cel mai recent album al său, apărut în 2004, este considerat vârful carierei sale“.
l „Stanley Jordan este unul dintre cei mai mari chitarişti ai tuturor timpurilor, iar contribuţia sa la inovaţia tehnicii interpretative este nepreţuită. După ce l-a auzit la festi-valul de la Montreal, criticul de jazz Leonard Feather a scris: Geniu este un cuvânt prea adesea folosit în cercurile muzicale, dar el se lipeşte perfect de numele lui Stanley Jordan. Tehnica sa se numeşte touch sau tapping, iar ceea ce poate face este incredibil: îşi poate face chitara să sune ca două-trei instrumente concomitent, sau cântă la două chitare în acelaşi timp. Nu doar parcursul său artistic este uimitor, ci şi biografia sa: după ce a absolvit secţia de teorie muzicală şi compoziţie a prestigioasei Universităţi Princeton, Jordan simte că nu e pregătit pentru succes şi alege să-şi câştige existenţa, vreme de ani buni, ca… artist de stradă. După ce colindă New York-ul, Philadelphia şi Mid West-ul, vestea că un fantastic chitarist cântă pe stradă, pentru mărunţiş, se răspândeşte şi Jordan primeşte o ofertă să înregistreze un CD la Elektra Musicians: o refuză, spunând că… nu e pregătit. Scoate primul album, «Magic Touch», în 1985. Cu cel de-al doilea rămâne vreme de 51 de săptămâni nr. 1 în topul Billboard Jazz, primeşte două nominalizări Grammy şi două discuri de aur în S.U.A. şi Japonia. După o ciudată suferinţă la un picior şi după vindecarea aproape miraculoasă, Stern devine un promotor al muzicii terapeutice.“ Datele de mai sus au fost preluate din excelentul site al festivalului, având adresa www.garana-jazz.ro.
Gulaş, păstrăvi şi… chinezării
Gărâna/Wolfsberg se află în Munţii Semenic, la cca 30 de km de Reşiţa. În zilele festivalului, microbuze speciale pleacă spre Gărâna din Gara de Sud Reşiţa. Există de asemenea un microbuz care face legătura între Reşiţa şi Văliug, localitate vecină Gărânei. Acesta pleacă din faţa Policlinicii Noi din Reşiţa la orele 7,10, 11,30, 15,35 şi 19,30. Din Timişoara la Reşiţa se poate ajunge cu maşina (cca 2 ore), cu trenul sau cu autobuzul. Din Autogara Timişoara pleacă spre Reşiţa curse Autotim la ora 11, 30 (cu sosire la 14,13) şi 15,15 (sosire 17,58). Trenuri spre Reşiţa pleacă la orele 3,22 (personal, ajunge la 5,48), 8,35 (personal, ajunge la 11,08), 16,01 (personal, sosire 19,05), 16,40 (Intercity, sosire 18,44) şi 19,57 (personal, sosire 22,31). Pensiuni sunt multe, la preţuri dintre cele mai diverse, dar în perioada festivalului e greu de găsit un loc de dormit fără rezervare prealabilă. E însă loc de campare berechet, iar la ediţia de anul trecut au fost instalate în zonă 800 de corturi. Despre mâncarea de la Gărâna… s-ar putea scrie o carte. Dar cu adevărat celebru este gulaşul lui Gigi Tăuş: preparat în curtea de la Asta, în preajma colecţiilor de discuri, monede şi antichităţi, sau direct pe deal, la Festival, adună armate de flămânzi, pofticioşi şi cunoscători. Cazanul cu gulaş şi fesul lui Tăuş ţin de ritual. De tradiţie. Mai nou, adică de anul trecut, Tăuş a pus în meniu păstrăvii la proţap, iar anul acesta promite specialităţi chinezeşti. Când veniţi la Gărâna, trebuie s-aveţi şi costum de baie, şi pulover şi bocanci. Dacă la prânz termometrul poate să bată chiar spre 30° C şi o baie în lac e irezistibilă, noaptea mercurul coboară frecvent spre 14° C. Vremea e capricioasă, iar umezeala (la picioare) persistentă. Se zice că la festival vremea e „mereu invers“ decât anul trecut: şi cum atunci a plouat, acum… Dar poate ar fi bine, totuşi, să consultaţi în ajun prognoza meteo. Şi încă un pont: dacă plănuiţi să faceţi grătare lângă cort, cumpăraţi-vă de la oraş cărbunii. La munte… ioc, iar lemnele sunt ude şi… au stăpâni. În rest… cele bune şi… ne vedem la festival!
Gărâna/Wolfsberg se află în Munţii Semenic, la cca 30 de km de Reşiţa. În zilele festivalului, microbuze speciale pleacă spre Gărâna din Gara de Sud Reşiţa. Există de asemenea un microbuz care face legătura între Reşiţa şi Văliug, localitate vecină Gărânei. Acesta pleacă din faţa Policlinicii Noi din Reşiţa la orele 7,10, 11,30, 15,35 şi 19,30. Din Timişoara la Reşiţa se poate ajunge cu maşina (cca 2 ore), cu trenul sau cu autobuzul. Din Autogara Timişoara pleacă spre Reşiţa curse Autotim la ora 11, 30 (cu sosire la 14,13) şi 15,15 (sosire 17,58). Trenuri spre Reşiţa pleacă la orele 3,22 (personal, ajunge la 5,48), 8,35 (personal, ajunge la 11,08), 16,01 (personal, sosire 19,05), 16,40 (Intercity, sosire 18,44) şi 19,57 (personal, sosire 22,31). Pensiuni sunt multe, la preţuri dintre cele mai diverse, dar în perioada festivalului e greu de găsit un loc de dormit fără rezervare prealabilă. E însă loc de campare berechet, iar la ediţia de anul trecut au fost instalate în zonă 800 de corturi. Despre mâncarea de la Gărâna… s-ar putea scrie o carte. Dar cu adevărat celebru este gulaşul lui Gigi Tăuş: preparat în curtea de la Asta, în preajma colecţiilor de discuri, monede şi antichităţi, sau direct pe deal, la Festival, adună armate de flămânzi, pofticioşi şi cunoscători. Cazanul cu gulaş şi fesul lui Tăuş ţin de ritual. De tradiţie. Mai nou, adică de anul trecut, Tăuş a pus în meniu păstrăvii la proţap, iar anul acesta promite specialităţi chinezeşti. Când veniţi la Gărâna, trebuie s-aveţi şi costum de baie, şi pulover şi bocanci. Dacă la prânz termometrul poate să bată chiar spre 30° C şi o baie în lac e irezistibilă, noaptea mercurul coboară frecvent spre 14° C. Vremea e capricioasă, iar umezeala (la picioare) persistentă. Se zice că la festival vremea e „mereu invers“ decât anul trecut: şi cum atunci a plouat, acum… Dar poate ar fi bine, totuşi, să consultaţi în ajun prognoza meteo. Şi încă un pont: dacă plănuiţi să faceţi grătare lângă cort, cumpăraţi-vă de la oraş cărbunii. La munte… ioc, iar lemnele sunt ude şi… au stăpâni. În rest… cele bune şi… ne vedem la festival!
Jazzmania
În perioada 12-14 august 2005 se va desfăşura a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărâna. La ediţia din acest an vor susţine recitaluri artişti de mare marcă ai jazzului mondial cum sunt Mike Stern şi Stanley Jordan, precum şi importanţi artişti din Suedia, Germania, Ungaria, Cehia, Austria şi România.
Programul previzionat al celor trei zile este următorul:
Vineri, 12 august 2005
Horea Crişovan & Cristina Pădurariu
Mike Stern Band:
Mike Stern - chitară
Bob Franceschini - sax
Lincoln Goines - electric bass
Lionel Gordew - tobe
Nicolas Simion Trio:
Nicolas Simion - sax, clarinet
Cătălin Rotaru - bas
Gyorgy Jeszenszky - tobe
Bohem Ragtime Jazz Band:
Tamás Ittzés - pian, vioară, vocal, leader
Miklós Lázár - vioară, vocal
József Lebanov - trompetă
Zoltán Mátrai - clarinet, tenor sax
Attila Korb - trombon, pian, vioară, vocal
György Mátrai - banjo, chitară
József Török - tuba, bass
Alfréd Falusi - tobe
Sâmbătă, 13 august 2005
Aura Urziceanu
Liviu Butoi&Friends Quartet:
Liviu Butoi - flaut, saxofon
Mircea Tiberian - pian
Tony Kühn - chitară
Michael Griener -tobe
Sonya Tomeckova & Caramel Band:
Krauser Project
Ştefan Incszedy - keyboards
Dixi Krauser - bass
Leo Schlichtling - sax
Duminică, 14 august 2005
Mindchange:
Dan Alex Bozo Mitrofan - chitară
Arthur Balogh - contrabas
Tavi Scurtu - tobe
Sasha Bota - vioară
Sebastian Spanache - pian
Uţu Pascu - bas
Petrică Ionuţescu - trompetă
DJ Leizaboy
Stanley Jordan
Teodora Enache
Bega Blues Band:
Kamocsa Bela - chitară, voce
Lică Dolga - tobe
Victor Miclăuş - bass
Gyarfas Istvan - chitară
Beatrix Imre - voce - special guest star
David Wilczewki’s „Who Knew?” feat.
Doru Apreotesei:
David Wilczewski - saxofon
Max Schultz - chitara
Torbjorn Zetterberg - bass
Ricard Nettermalm - tobe
Doru Apreotesei - pian
Festivalul este produs şi organizat de Marius Giura şi Fundaţia Culturală Jazz Banat, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor din România, al Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Consiliului Judeţean Timiş.
Institutul Cultural Român, Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare şi Pro Helvetia sunt parteneri ai acestui festival.
În perioada 12-14 august 2005 se va desfăşura a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărâna. La ediţia din acest an vor susţine recitaluri artişti de mare marcă ai jazzului mondial cum sunt Mike Stern şi Stanley Jordan, precum şi importanţi artişti din Suedia, Germania, Ungaria, Cehia, Austria şi România.
Programul previzionat al celor trei zile este următorul:
Vineri, 12 august 2005
Horea Crişovan & Cristina Pădurariu
Mike Stern Band:
Mike Stern - chitară
Bob Franceschini - sax
Lincoln Goines - electric bass
Lionel Gordew - tobe
Nicolas Simion Trio:
Nicolas Simion - sax, clarinet
Cătălin Rotaru - bas
Gyorgy Jeszenszky - tobe
Bohem Ragtime Jazz Band:
Tamás Ittzés - pian, vioară, vocal, leader
Miklós Lázár - vioară, vocal
József Lebanov - trompetă
Zoltán Mátrai - clarinet, tenor sax
Attila Korb - trombon, pian, vioară, vocal
György Mátrai - banjo, chitară
József Török - tuba, bass
Alfréd Falusi - tobe
Sâmbătă, 13 august 2005
Aura Urziceanu
Liviu Butoi&Friends Quartet:
Liviu Butoi - flaut, saxofon
Mircea Tiberian - pian
Tony Kühn - chitară
Michael Griener -tobe
Sonya Tomeckova & Caramel Band:
Krauser Project
Ştefan Incszedy - keyboards
Dixi Krauser - bass
Leo Schlichtling - sax
Duminică, 14 august 2005
Mindchange:
Dan Alex Bozo Mitrofan - chitară
Arthur Balogh - contrabas
Tavi Scurtu - tobe
Sasha Bota - vioară
Sebastian Spanache - pian
Uţu Pascu - bas
Petrică Ionuţescu - trompetă
DJ Leizaboy
Stanley Jordan
Teodora Enache
Bega Blues Band:
Kamocsa Bela - chitară, voce
Lică Dolga - tobe
Victor Miclăuş - bass
Gyarfas Istvan - chitară
Beatrix Imre - voce - special guest star
David Wilczewki’s „Who Knew?” feat.
Doru Apreotesei:
David Wilczewski - saxofon
Max Schultz - chitara
Torbjorn Zetterberg - bass
Ricard Nettermalm - tobe
Doru Apreotesei - pian
Festivalul este produs şi organizat de Marius Giura şi Fundaţia Culturală Jazz Banat, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor din România, al Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Consiliului Judeţean Timiş.
Institutul Cultural Român, Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare şi Pro Helvetia sunt parteneri ai acestui festival.
Karina Tutinoi
Agenda nr. 32/6 august 2005
Versiune pentru tipărire
