Profesorul dr. Ioan Munteanu, realizatorul primei fertilizări in vitro din ţara noastră, este întâmpinat cu bucurie de colegii academicieni
Creată în 1951, Filiala Timişoara este cea mai mică dintre cele aparţinând Academiei Române şi are, preponderent, reprezentanţi în zona ştiinţelor exacte. Cu toate acestea, viaţa academică din Banat este una spectaculoasă, cu şanse de a aborda, interdisciplinar, provocările progresului tehnico-ştiinţific de la începutul nostru furtunos de secol.
Dintru început, de la 1866, Academia noastră s-a dorit a fi a românilor, reunind sub cupola celui mai înalt for ştiinţific naţional, care purta numele de Societatea Academică Română, reprezentanţi din toate provinciile româneşti. Aşa se face că între fondatori se numără şi bănăţenii Andrei Mocioni şi Vicenţiu Babeş. Banatul, însă, n-a rămas între provinciile care să dea un număr mare de academicieni. Dezvoltarea relativ târzie a învăţământului superior şi a institutelor de cercetare în Banat, criteriile drastice ale Academiei, poate şi dimensiunea mai mică a zonei comparativ cu celelalte în care s?au înfiinţat filiale ale Academiei Române (Ardealul şi Moldova) au făcut ca galeria celor care au lucrat, s-au afirmat şi au devenit academicieni din zona Banatului să fie mai modestă. Societatea Academică Română a devenit, în 1879, Academia Română, ca instituţie enciclopedică în care şi-au găsit locul şi ştiinţele, şi artele. Urmând schimbările din societate, Academia n-a putut evita reorganizările, în funcţie de comandamentele vremii. Astfel, în 1948 instituţia şi-a schimbat numele în „Academia Republicii Populare Române“, asumându-şi obiectivul de a susţine politica oficială, în care ştiinţele socio-umane erau cotate mult sub cele exacte şi aplicative. Vremurile erau dificile şi vreo 90 de membri au fost excluşi din Academie, ca… ostili regimului. Reorganizările nu s-au oprit aici. În 1969, Consiliul de Miniştri a văduvit sistemul academic de 12 institute de cercetare din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş. După 1970 şi, mai cu seamă, după 1974, Academia şi-a pierdut funcţionalitatea de prim for ştiinţific naţional, fiind subordonată Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnică. În pofida perioadelor dificile pe care le-a traversat, Academia Română a avut puterea să-şi reafirme identitatea în spiritul în care fusese creată cu aproape un secol şi jumătate în urmă, după Revoluţia din Decembrie 1989. Chiar din 5 ianuarie 1990, Academia Română şi-a reluat numele, autonomia funcţională şi aria de cuprindere, asumându-şi misiunea de a reprezenta spiritualitatea creativă a naţiunii noastre. De atunci încoace a început lungul drum al recâştigării vizibilităţii şi respectului în societatea românească şi în comunitatea academică europeană şi internaţională. Prestigiul îi mai este atacat de societăţi, firme, organizaţii care preiau cu lejeritate denumirea de „academie“ sau „academic“ în titulatură, tendinţă căreia legislaţia actuală tinde să i se opună. În rândul oamenilor de ştiinţă, însă, nu există dubiu cu privire la valoarea premiilor Academiei (în prezent, 70 la număr, acordate o dată în viaţă, ne-membrilor Academiei) sau în ceea ce priveşte statutul în societate al celor ce au devenit membri ai Academiei Române.
Tradiţia bănăţeană
La aproape o jumătate de secol de când au fost create primele unităţi de cercetare ale Academiei Române la Timişoara (1951) şi de la apariţia Bazei de Cercetări Ştiinţifice din Timişoara a Academiei, membrii actuali au făcut efortul de a recupera istoricul perioadei parcurse. Cu acel prilej, academicianul Ioan Anton puncta faptul că, din perspectiva… veteranului în „Civitas Academica“ de pe Bega avea şi are percepţia luminilor şi umbrelor de care a avut parte Academia. Cuprinzătoarea radiografie nu ezită să menţioneze că „rezultatele obţinute au transformat Baza de Cercetări, respectiv Filiala din Timişoara, într-un for care să ne lumineze înaintarea pe drumul sinuos al ştiinţei şi culturii“ şi că, atunci când au deţinut funcţii de conducere la nivel naţional, fiii Timişoarei universitare acad. Ilie Murgulescu şi acad. Remus Răduleţ s-au străduit să susţină cercetarea ştiinţifică bănăţeană. Ultima serie de primiri în Academie înainte de 1989, pentru bănăţeni, este datată 1974, când au dobândit recunoaştere naţională a valorii lor ştiinţifice acad. Pius Brânzeu, acad. Dan Mateescu, acad. Giorgio Ostrogovich şi acad. Traian Sălăgean. Nici după Revoluţie primirile nu s-au făcut cu prea mare uşurinţă. Astfel, în 1990 Ştefan Odobleja a primit titlul de academician, dar post-mortem. În 1991 au devenit academicieni Traian Lalescu (post-mortem), Vasile Cocheci, Toma Dordea şi Gheorghe Silaş. Anul 1992 a fost anul prelaţilor, episcopul Emilian Birdaş (Caransebeş) şi Î.P.S. Nicolae, Mitropolitul Banatului primind titlul de membri de onoare ai Academiei. În 1993 a devenit membru al Academiei Române profesorul universitar Păun Ion Otiman. Urmează o pauză, până în 1997, când Zeno Simon dobândeşte calitatea de membru de onoare. Şi iarăşi o pauză lungă, până la 20 decembrie 2004, când, în şedinţă festivă, Academia Română l-a primit în rândurile sale pe profesorul timişorean Ioan Munteanu, „părintele“ fertilizării in vitro din ţara noastră. Vineri, 28 ianuarie, la sediul din Timişoara al Filialei locale a Academiei a avut loc festivitatea organizată de comunitatea academică din oraşul nostru, pentru a marca evenimentul din viaţa instituţiei. „Am mai lansat aproximativ 25 de propuneri din centrul nostru academic dar, potrivit statutului Academiei, acestea se discută în secţiile de specialitate numai când apare câte un loc vacant“, ne-a declarat Păun Ion Otiman, preşedintele Filialei Timişoara a Academiei Române. Domnia sa este nerăbdător să vadă crescând în număr şi vizibilitate filiala a cărei conducere a preluat-o în 2003. Deocamdată marchează primul succes în promovarea personalităţilor timişorene, serie deschisă de acad. Ioan Munteanu. Merită spus, totuşi, că limitările nu se datorează lipsei de ofertă, ci condiţiilor puse de statutul Academiei însăşi. Numărul „nemuritorilor României“ (termenul este împrumutat din Franţa, cea care a stabilit un standard înalt în privinţa organizării academiilor ştiinţifice) se ridică la 181, cifră în care sunt incluşi şi membrii titulari, şi membrii corespondenţi. Acestora li se adaugă 40 de membri de onoare din ţară. În plus, Academia Română conferă titlul onorific personalităţilor din afara ţării care s-au remarcat în activitatea publică şi în relaţiile cu ţara noastră. Recomandările de primire sunt formulate de filialele locale ale Academiei sau de un membru al forului ştiinţific. Votul, însă, aparţine membrilor secţiunilor de specialitate, care evaluează nu doar activitatea ştiinţifică, ci şi noutatea, capacitatea candidatului de a crea şcoală în jurul său şi de a fi un reper ştiinţific în comunitatea din care provine, în ţară şi în lume. Nu este o selecţie simplă. Pentru cel mai recent timişorean, devenit membru de onoare al Academiei, recomandarea a fost scrisă de regretatul acad. Pius Brânzeu în 1998. Abia în 2004 i s-a dat curs, spre bucuria şi mândria filialei timişorene, care şi-a lărgit astfel cercul şi… s-a întinerit cu acest prilej. Semnul suflului nou în viaţa ştiinţifică timişeană îl reprezintă anunţarea, de către preşedintele Păun Ion Otiman, a deschiderii seriei de dezbateri interdisciplinare pe teme sensibile ce frământă societatea contemporană. „Debutul“ îl va face masa rotundă „Tehnicile de fertilizare umană asistată“, în cadrul Zilelor Academice Timişene, la care subiectul fertilizărilor in vitro va fi discutat din perspectiva medicinei (acad. Ioan Munteanu), moralei creştine (Î.P.S. Nicolae), jurisprudenţei etc. O altă temă va viza acceptabilitatea microorganismelor modificate genetic. Şi fără îndoială dezbaterile nu se vor opri aici.
Dacă aceasta este situaţia „resurselor umane“ şi a proiectelor pe termen scurt, mai trebuie să menţionăm faptul că Filiala Timişoara a Academiei Române a dobândit, prin reorganizarea din 1990, posibilitatea de a susţine unităţi ştiinţifice de cercetare fundamentală şi avansată.
Recunoaştere
O dată cu primirea profesorului dr. Ioan Munteanu ca membru de onoare al Academiei Române, filiala Timişoara creşte la şapte membri, din care membrii titulari Ioan Anton, Dan Mateescu şi Toma Dordea sunt de profil tehnic, demonstrând forţa şcolii timişorene de profil. Li se adaugă Păun Ion Otiman, la secţiunea „ştiinţe agricole“. Prof. dr. Zeno Simon, membru corespondent al Academiei, este chimist. Î.P.S. Nicolae a devenit membru de onoare al Academiei în semn de recunoaştere a preţioasei sale contribuţii la cercetarea filosofiei şi a ecumenismului. După dispariţia academicianului Pius Brânzeu au trecut destui ani în care puternica şcoală medicală timişoreană n-a mai avut reprezentare în forul academic naţional, chiar dacă avem o dinamică academie de ramură, Academia de Ştiinţe Medicale. Ce l-a consacrat pe dr. Ioan Munteanu în faţa severilor colegi de la secţia de ştiinţe medicale? Răspunsul nu este unul singur. N-a fost vorba doar despre crearea primului Centru de Chirurgie Laparoscopică, Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer din ţara noastră, despre activitatea editorială (cu peste 20 de volume în specialitatea obstetrică-ginecologie, din care patru au văzut lumina tiparului la edituri internaţionale) sau despre înfiinţarea de societăţi ştiinţifice de profil, ci şi despre organizarea de congrese, despre crearea unei şcoli autentice, puternice, ancorate în realităţile româneşti, europene şi internaţionale. Luna viitoare se vor împlini 9 ani de la naşterea primului copil din România, apărut pe lume prin aplicarea tehnicii de fertilizare in vitro. Performanţa a fost posibilă graţie şcolii timişorene de embriologie, specializării prof. dr. Ioan Munteanu la Frauenklinik din Heidelberg şi sprijinului generos al Crucii Roşii Rhein-Neckar din Heidelberg. Prin crearea Centrului de Chirurgie Laparoscopică, Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer, România a devenit cea de a 18?a ţară din lume în care s?au făcut, cu succes, fertilizări in vitro, fapt remarcat, cu prilejul vizitei sale la Timişoara, a celui care a deschis, în 1978, acest drum, în Marea Britanie, dr. Richard Edwards. În plină dezbatere internaţională a problemelor ridicate de utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată, acad. Ioan Munteanu se bucură de sprijinul declarat al Î.P.S. Nicolae, care nu consideră câtuşi de puţin că intervenţia medicală în favoarea miracolului vieţii ar contraveni moralei creştine.
Tradiţia bănăţeană
La aproape o jumătate de secol de când au fost create primele unităţi de cercetare ale Academiei Române la Timişoara (1951) şi de la apariţia Bazei de Cercetări Ştiinţifice din Timişoara a Academiei, membrii actuali au făcut efortul de a recupera istoricul perioadei parcurse. Cu acel prilej, academicianul Ioan Anton puncta faptul că, din perspectiva… veteranului în „Civitas Academica“ de pe Bega avea şi are percepţia luminilor şi umbrelor de care a avut parte Academia. Cuprinzătoarea radiografie nu ezită să menţioneze că „rezultatele obţinute au transformat Baza de Cercetări, respectiv Filiala din Timişoara, într-un for care să ne lumineze înaintarea pe drumul sinuos al ştiinţei şi culturii“ şi că, atunci când au deţinut funcţii de conducere la nivel naţional, fiii Timişoarei universitare acad. Ilie Murgulescu şi acad. Remus Răduleţ s-au străduit să susţină cercetarea ştiinţifică bănăţeană. Ultima serie de primiri în Academie înainte de 1989, pentru bănăţeni, este datată 1974, când au dobândit recunoaştere naţională a valorii lor ştiinţifice acad. Pius Brânzeu, acad. Dan Mateescu, acad. Giorgio Ostrogovich şi acad. Traian Sălăgean. Nici după Revoluţie primirile nu s-au făcut cu prea mare uşurinţă. Astfel, în 1990 Ştefan Odobleja a primit titlul de academician, dar post-mortem. În 1991 au devenit academicieni Traian Lalescu (post-mortem), Vasile Cocheci, Toma Dordea şi Gheorghe Silaş. Anul 1992 a fost anul prelaţilor, episcopul Emilian Birdaş (Caransebeş) şi Î.P.S. Nicolae, Mitropolitul Banatului primind titlul de membri de onoare ai Academiei. În 1993 a devenit membru al Academiei Române profesorul universitar Păun Ion Otiman. Urmează o pauză, până în 1997, când Zeno Simon dobândeşte calitatea de membru de onoare. Şi iarăşi o pauză lungă, până la 20 decembrie 2004, când, în şedinţă festivă, Academia Română l-a primit în rândurile sale pe profesorul timişorean Ioan Munteanu, „părintele“ fertilizării in vitro din ţara noastră. Vineri, 28 ianuarie, la sediul din Timişoara al Filialei locale a Academiei a avut loc festivitatea organizată de comunitatea academică din oraşul nostru, pentru a marca evenimentul din viaţa instituţiei. „Am mai lansat aproximativ 25 de propuneri din centrul nostru academic dar, potrivit statutului Academiei, acestea se discută în secţiile de specialitate numai când apare câte un loc vacant“, ne-a declarat Păun Ion Otiman, preşedintele Filialei Timişoara a Academiei Române. Domnia sa este nerăbdător să vadă crescând în număr şi vizibilitate filiala a cărei conducere a preluat-o în 2003. Deocamdată marchează primul succes în promovarea personalităţilor timişorene, serie deschisă de acad. Ioan Munteanu. Merită spus, totuşi, că limitările nu se datorează lipsei de ofertă, ci condiţiilor puse de statutul Academiei însăşi. Numărul „nemuritorilor României“ (termenul este împrumutat din Franţa, cea care a stabilit un standard înalt în privinţa organizării academiilor ştiinţifice) se ridică la 181, cifră în care sunt incluşi şi membrii titulari, şi membrii corespondenţi. Acestora li se adaugă 40 de membri de onoare din ţară. În plus, Academia Română conferă titlul onorific personalităţilor din afara ţării care s-au remarcat în activitatea publică şi în relaţiile cu ţara noastră. Recomandările de primire sunt formulate de filialele locale ale Academiei sau de un membru al forului ştiinţific. Votul, însă, aparţine membrilor secţiunilor de specialitate, care evaluează nu doar activitatea ştiinţifică, ci şi noutatea, capacitatea candidatului de a crea şcoală în jurul său şi de a fi un reper ştiinţific în comunitatea din care provine, în ţară şi în lume. Nu este o selecţie simplă. Pentru cel mai recent timişorean, devenit membru de onoare al Academiei, recomandarea a fost scrisă de regretatul acad. Pius Brânzeu în 1998. Abia în 2004 i s-a dat curs, spre bucuria şi mândria filialei timişorene, care şi-a lărgit astfel cercul şi… s-a întinerit cu acest prilej. Semnul suflului nou în viaţa ştiinţifică timişeană îl reprezintă anunţarea, de către preşedintele Păun Ion Otiman, a deschiderii seriei de dezbateri interdisciplinare pe teme sensibile ce frământă societatea contemporană. „Debutul“ îl va face masa rotundă „Tehnicile de fertilizare umană asistată“, în cadrul Zilelor Academice Timişene, la care subiectul fertilizărilor in vitro va fi discutat din perspectiva medicinei (acad. Ioan Munteanu), moralei creştine (Î.P.S. Nicolae), jurisprudenţei etc. O altă temă va viza acceptabilitatea microorganismelor modificate genetic. Şi fără îndoială dezbaterile nu se vor opri aici.
Dacă aceasta este situaţia „resurselor umane“ şi a proiectelor pe termen scurt, mai trebuie să menţionăm faptul că Filiala Timişoara a Academiei Române a dobândit, prin reorganizarea din 1990, posibilitatea de a susţine unităţi ştiinţifice de cercetare fundamentală şi avansată.
Recunoaştere
O dată cu primirea profesorului dr. Ioan Munteanu ca membru de onoare al Academiei Române, filiala Timişoara creşte la şapte membri, din care membrii titulari Ioan Anton, Dan Mateescu şi Toma Dordea sunt de profil tehnic, demonstrând forţa şcolii timişorene de profil. Li se adaugă Păun Ion Otiman, la secţiunea „ştiinţe agricole“. Prof. dr. Zeno Simon, membru corespondent al Academiei, este chimist. Î.P.S. Nicolae a devenit membru de onoare al Academiei în semn de recunoaştere a preţioasei sale contribuţii la cercetarea filosofiei şi a ecumenismului. După dispariţia academicianului Pius Brânzeu au trecut destui ani în care puternica şcoală medicală timişoreană n-a mai avut reprezentare în forul academic naţional, chiar dacă avem o dinamică academie de ramură, Academia de Ştiinţe Medicale. Ce l-a consacrat pe dr. Ioan Munteanu în faţa severilor colegi de la secţia de ştiinţe medicale? Răspunsul nu este unul singur. N-a fost vorba doar despre crearea primului Centru de Chirurgie Laparoscopică, Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer din ţara noastră, despre activitatea editorială (cu peste 20 de volume în specialitatea obstetrică-ginecologie, din care patru au văzut lumina tiparului la edituri internaţionale) sau despre înfiinţarea de societăţi ştiinţifice de profil, ci şi despre organizarea de congrese, despre crearea unei şcoli autentice, puternice, ancorate în realităţile româneşti, europene şi internaţionale. Luna viitoare se vor împlini 9 ani de la naşterea primului copil din România, apărut pe lume prin aplicarea tehnicii de fertilizare in vitro. Performanţa a fost posibilă graţie şcolii timişorene de embriologie, specializării prof. dr. Ioan Munteanu la Frauenklinik din Heidelberg şi sprijinului generos al Crucii Roşii Rhein-Neckar din Heidelberg. Prin crearea Centrului de Chirurgie Laparoscopică, Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer, România a devenit cea de a 18?a ţară din lume în care s?au făcut, cu succes, fertilizări in vitro, fapt remarcat, cu prilejul vizitei sale la Timişoara, a celui care a deschis, în 1978, acest drum, în Marea Britanie, dr. Richard Edwards. În plină dezbatere internaţională a problemelor ridicate de utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată, acad. Ioan Munteanu se bucură de sprijinul declarat al Î.P.S. Nicolae, care nu consideră câtuşi de puţin că intervenţia medicală în favoarea miracolului vieţii ar contraveni moralei creştine.
Premierele
În biografia sa profesională, acad. Ioan Munteanu se poate mândri cu o serie impresionantă de premiere naţionale:
- 1992 - Primele intervenţii chirurgicale laparoscopice în ginecologie, în colaborare cu Clinica de Ginecologie din Heidelberg (Germania);
- 1992 - Primele operaţii plastice mamare cu proteză, în colaborare cu Clinica de Ginecologie din Heidelberg;
- 1993 - Prima histerectomie totală pe cale laparoscopică, în colaborare cu Clinica din Kiel (Germania);
- 1995 - realizarea fertilizării in vitro şi a embriotransferului uman în România; înfiinţarea şi organizarea primului Centru de Laparoscopie, Chirurgie Laparoscopică, Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer din ţara noastră;
- 1996, 6 februarie - naşterea primului copil conceput in vitro în România;
- 1996 - realizarea primului embriotransfer la mama purtătoare;
- 1997 - realizarea primelor sarcini multiple (gemelare şi triple) prin fertilizare in vitro;
- 1998 - naşterea primilor tripleţi obţinuţi prin fertilizare in vitro şi embriotransfer;
- 1999 - organizarea primului Congres Naţional de Reproducere Umană Asistată, cu participare internaţională;
- 2001 - naşterea primului copil prin fertilizare in vitro la o mamă de 50 de ani.
În biografia sa profesională, acad. Ioan Munteanu se poate mândri cu o serie impresionantă de premiere naţionale:
- 1992 - Primele intervenţii chirurgicale laparoscopice în ginecologie, în colaborare cu Clinica de Ginecologie din Heidelberg (Germania);
- 1992 - Primele operaţii plastice mamare cu proteză, în colaborare cu Clinica de Ginecologie din Heidelberg;
- 1993 - Prima histerectomie totală pe cale laparoscopică, în colaborare cu Clinica din Kiel (Germania);
- 1995 - realizarea fertilizării in vitro şi a embriotransferului uman în România; înfiinţarea şi organizarea primului Centru de Laparoscopie, Chirurgie Laparoscopică, Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer din ţara noastră;
- 1996, 6 februarie - naşterea primului copil conceput in vitro în România;
- 1996 - realizarea primului embriotransfer la mama purtătoare;
- 1997 - realizarea primelor sarcini multiple (gemelare şi triple) prin fertilizare in vitro;
- 1998 - naşterea primilor tripleţi obţinuţi prin fertilizare in vitro şi embriotransfer;
- 1999 - organizarea primului Congres Naţional de Reproducere Umană Asistată, cu participare internaţională;
- 2001 - naşterea primului copil prin fertilizare in vitro la o mamă de 50 de ani.
Maeştrii
În emoţionantul său discurs la primirea în comunitatea academică timişoreană, profesorul dr. Ioan Munteanu a evocat două nume luminoase ale şcolii medicale de la noi: academicienii Benedict Menkes şi Pius Brânzeu. Cel dintâi s-a aflat între fondatorii învăţământului superior românesc timişorean, la mijlocul secolului trecut, dar a fost şi un deschizător de drum în cercetarea embriologică din partea noastră de Europa. În 1951 a organizat şi a condus primul colectiv de cercetări medicale din Timişoara, în reţeaua de cercetare a Academiei Române, iar un an mai târziu a organizat, împreună cu profesorul Gheorghe Lupaşcu, Baza de Cercetări Ştiinţifice a Academiei Române, al cărei director a şi fost până în 1958. A înfiinţat, în 1963, Centrul de Embriologie Normală şi Patologică. Cea de a doua personalitate evocată, academicianul Pius Brânzeu, a marcat medicina românească timp de aproape trei sferturi de secol. Format la Facultatea de Medicină din Strasbourg, profesorul, apoi academicianul Pius Brînzeu a revoluţionat tehnicile chirurgiei româneşti, s-a numărat între fondatorii actualei Universităţi de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” - unde a fost şi rector, o lungă perioadă de timp. A fost nu doar medic, profesor şi mentor pentru medicii timişoreni, ci şi un om al literaturii, artelor, sportului. „Când ai prilejul şi privilegiul de a creşte în preajma unor asemenea personalităţi, nu poţi decât să-ţi doreşti, fierbinte, să duci mai departe făclia ştiinţei, aşa cum olimpicii duc flacăra la fiecare nouă competiţie de învingere a barierelor umane“, mărturiseşte acad. Ioan Munteanu.
În emoţionantul său discurs la primirea în comunitatea academică timişoreană, profesorul dr. Ioan Munteanu a evocat două nume luminoase ale şcolii medicale de la noi: academicienii Benedict Menkes şi Pius Brânzeu. Cel dintâi s-a aflat între fondatorii învăţământului superior românesc timişorean, la mijlocul secolului trecut, dar a fost şi un deschizător de drum în cercetarea embriologică din partea noastră de Europa. În 1951 a organizat şi a condus primul colectiv de cercetări medicale din Timişoara, în reţeaua de cercetare a Academiei Române, iar un an mai târziu a organizat, împreună cu profesorul Gheorghe Lupaşcu, Baza de Cercetări Ştiinţifice a Academiei Române, al cărei director a şi fost până în 1958. A înfiinţat, în 1963, Centrul de Embriologie Normală şi Patologică. Cea de a doua personalitate evocată, academicianul Pius Brânzeu, a marcat medicina românească timp de aproape trei sferturi de secol. Format la Facultatea de Medicină din Strasbourg, profesorul, apoi academicianul Pius Brînzeu a revoluţionat tehnicile chirurgiei româneşti, s-a numărat între fondatorii actualei Universităţi de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” - unde a fost şi rector, o lungă perioadă de timp. A fost nu doar medic, profesor şi mentor pentru medicii timişoreni, ci şi un om al literaturii, artelor, sportului. „Când ai prilejul şi privilegiul de a creşte în preajma unor asemenea personalităţi, nu poţi decât să-ţi doreşti, fierbinte, să duci mai departe făclia ştiinţei, aşa cum olimpicii duc flacăra la fiecare nouă competiţie de învingere a barierelor umane“, mărturiseşte acad. Ioan Munteanu.
Mariana Cernicova
Agenda nr. 5/29 ianuarie 2005
Versiune pentru tipărire
