De când sunt la ziar, bat mai des drumurile Fabricului,
cartier al adolescenţei şi al tinereţii mele. (Cu un orgoliu şi cu o
lehamite date de vârsta tuturor posibilităţilor, scriam cândva:
„Piaţa Traian c'est moi”.)
Franz Xaver Eckert din Freiburg, călător la 1857 prin
aceste părţi, pomenea de „micul oraş Fabric, cu frumoase şi
mari berării şi băi publice. Aproape în fiecare seară cântă în ele
muzica militară, prezentându-se aici în număr mare lumea
bună a Timişoarei. Berea gustoasă de Steinbrück te invită să
zăboveşti cât mai mult aici. În băi domină maniere libertine şi
tinere nimfe drăguţe îşi etalează arta seducţiei într-o manieră
foarte univocă” (după Almanahul Banatului, 1995).
Peste o sută de ani, în plin comunism, lucrurile nu se
schimbaseră esenţial. Casele cartierului industrial cu orgoliu de
oraş (Preyer scrie că, la conscripţia din 1847, Fabricul avea
10906 suflete, iar Cetatea avea 4574, din totalul de 22560),
deci casele, orânduite, cum ne asigură arhitecţii de meserie, şi
nu cei inventaţi, după un plan unic în Europa, aşadar casele
erau stăpânite sau doar locuite de maistori cu înaltă calificare,
de beamtări punctuali, de paori (citeşte: ţărani) veniţi din
împrejurimi, repede adaptaţi la rigorile locului şi fără a uita să
vadă de grădini. Şi erau, cam cum înşirau documentele partidului
unic, adică români, şvabi, unguri, evrei, sârbi, în proporţii care
n-au importanţă.
Ce vezi astăzi? Pe lângă demolări, blocuri neinspirate,
nefinisate, neretuşate, o băltire mortală, o neîntemeiere sau,
dacă vrem să noicizăm cu dinadinsul, o des-facere. Au conlucrat:
sistematizarea lui Ceauşescu, pe o mână cu falsa economie de
piaţă şi, poate, cu diavolul în persoană. A rezultat o mişunare
printre dărăpănături a unei populaţii başoalde, ca scăpată din
praştie, o lume primitivă, pervertită monstruos.
Da, o să ne spună simpaticul ministru al tineretului, ale
cărui posibilităţi literare le cunosc de douăzeci şi ceva de ani,
s-o lăsăm mai moale (vezi imaginea României în lume!), doar
posedăm atâţia copii superdotaţi etc. El are, întrucâtva, dreptate,
dar planurile sunt diferite: mi-amintesc şi eu de năvala
spilcuiţilor oligofreni veniţi din zona prosperă a lumii în Piaţa
San Marco, de coada alcătuită din copişti maniaci la castelul
Belvedere din Viena, de liota de puştani dereglaţi hormonal
întâlniţi într-un supermarket pe autostrada spre Paris.
Totuşi, Fabricul rămâne.
„Suplimentul de marţi”, nr.6/1995
________________
*Viorel Marineasa - Despre Banat, în registrul normal
Editura Modus P.H.
Reşiţa, 2009
Versiune pentru tipărire
