Se afla pe Splaiul Tudor Vladimirescu, intre strazile Crizantemelor si Damsescu, intr-o curte interioara, flancata de corpuri de cladiri de jur imprejur. Pe partea cealalata a canalului Bega se afla Solventul. Din exterior se vad doar cosul fabricii si corpuri de cladiri construite de fosta fabrica Tehnolemn dupa preluarea Fabricii de Chibrituri.

Conform unui articol aparut in ziarul Nadejdea, Anul 1, Nr.14, Timisoara, Miercuri 27 aprilie 1921:
In perioada de dinainte de 1918, fabrica din Timisoara, era sucursala Societatii Anonime „Solo" din Viena si purta denumirea de „Szikra", in romaneste „Schantea". Sub regimul ungar avea dreptul comertului liber in ce priveste productia. La data aparitiei articolului era monopolizata de Stat, fabrica avand obligatia a-i ceda toata productia, iar scurt timp Statul o va prelua in tot complexul ei.
Avea una dintre instalatiile cele mai moderne. Toate masinile erau de provenienta din Gemania. Alaturi de fabrica de chibrituri mai era instalata o fabrica de chimicale, care producea si crema de ghete.
Numarul muncitorilor era 240, barbati si femei. Castigul unui muncitor era de 30-40 lei la zi. Afara de aceasta ei mai primeau alimente in pret redus.
Fabrica producea la zi 220.000 cutii de chibrituri.
Materialele necesare la fabricarea chibriturilor erau: clor-kaliu, parafina, fosfor si betisoare de lemn. Toate aceste elemente - cu exceptia lemnului - se procurau direct din Germania şi Sicilia. Lemnul necesar pentru betisoare se furnizau din comuna Ciresa (Judetul Caras-Severin).
Statul prelua stocul intreg de chibrituri si il plasa pe piata prin Depozitele de tutun din Timisoara, Targu-Muresului, Oradea-Mare si Deva.
Statul prelua chibriturile cu 20 bani -cutia, si o vindea pe piata cu 50 bani. Profitul la zi era 66.000 lei.Spicuiri din: Timisoara Pagini din trecut şi de azi, Timisoara 1969, autori Stefan Pascu, Ioan Zahiu, Aurel Tinta, despre cateva aspecte sociale si de istorie economica specifice vremii:
In ultima treime a secolului al XIX-lea, cand in Europa occidentala incepuse procesul de trecere a capitalismului la stadiul monopolist, in Banat şi Transilvania continua dezvoltarea industriei capitaliste, se dezvolta burghezia si proletariatul industrial.
Cea mai dezvoltata ramura, in care s-a plasat un masiv capital al comerciantilor a fost industria usoara. In perioada respectiva iau fiinta numeroase fabrici printre care si „Fabrica de chibrituri", in anul 1883, pusa in miscare de forta aburului, cu o productie anuala de 300 vagoane de cutii de chibrituri, 30 vagoane unsoare pentru carute si 5 vagoane unsoare pentru pantofi.
Dezvoltarea capitalismului a insemnat adancirea exploatarii proletariatului in formele sale cele mai brutale. Pina in anul 1872 nici o lege nu limita durata zilei de munca in industrie. Legea promulgata in 1872 se limita la precizarea ca ziua de munca nu poate depasi 19 ore. Un regulament din 1884 dispunea ca muncitorului sa i se ingaduie sa mearga duminica la biserica. Despre o zi de repaus nu se vorbeste.
La Fabrica de chibrituri din Timisoara copii lucrau cate 12 ore pe zi, iar 45% dintre ei erau repartizati tocmai la acele munci la care legile din 1872 şi 1885 interziceau angajarea muncitorilor sub 16 ani. Totodata mijloacele folosite de capitalisti pentru accelerarea ritmului de munca erau extrem de brutale. Muncitorii erau batuti, amendati, concediati sau trecuti intr-un sector de munca mai greu, daca nu realizau, la timpul stabilit de patron, norma de productie.
Lipsa masurilor de protectia muncii, conditiile de munca vatamatoare sanatatii, agravau şi mai mult situatia muncitorilor. Astfel ca 40% din barbati, 32% din femei şi 27% din copii sufereau diferite boli profesionale contractate in fabrica.
La greutatile cauzate de conditiile neigienice de locuit, de lipsa unei cantitati suficiente de apa potabila, de numarul mare de boli s-a adaugat şi salariul de mizerie al muncitorilor.
Salariile muncitorilor erau foarte mici, iar cele ale femeilor şi copiilor erau de-a dreptul de batjocura. In timp ce barbatii obtineau un salar mediu pe zi de 2,50 coroane, muncitoarele castigau numai 1,65, iar adolescentii numai 1,18 coroane, desi acestia din urma erau pusi sa munceasca in sectoarele cele mai nocive, in sectiile chimice ale fabricii.
In anii socialismului, economia orasului Timisoara a cunoscut o dezvoltare economica si sociala rapida, devenind unul din cele mai dezvoltate centre industriale ale Romaniei. Prin comasarea unor intreprinderi, in locul intreprinderilor de proportii relativ mici, au aparut mari intreprinderi industriale.
Industria de prelucrare a lemnului reprezentata in trecut prin „Fabrica de chibrituri" si numeroase ateliere de tamplarie, in care munca manuala era predominanta, la sfarsitul anilor 60 aceasta ramura a industriei timisorene a fost reprezentata de Intreprinderea de stat „Tehnolemn" si cooperativa „Mobila Banatului".
Intreprinderea „Tehnolemn", este rezultatul nationalizarii in 1948 a mai multor ateliere particulare de tamplarie, precum si a comasarii acesteia in anul 1962 cu „Fabrica de chibrituri". Ulterior, s-au facut importante investitii destinate dezvoltarii şi reutilarii intreprinderii. S-au construit o uscatorie artificiala, un nou corp de cladire pentru sectia de finisaj, o cladire noua pentru atelierul de finisaj, montaj, ambalaj, magazii şi depozite, s-a recontruit şi sistematizat sectia de mobila, s-a modernizat hala de fabricatie care a permis organizarea fluxului tehnologic linear la sectia rechizite scolare, s-au creat noi spatii industriale, iar in procesul tehnologic s-au adus numeroase imbunatatiri ca: gradarea rechizitelor de uz tehnic prin imprimare şi a riglelor de calcul prin presare electropneumatica. In anul 1969 s-a terminat noua sectie de rechizite, compusa dintr-o hala industriala moderna, au fost mecanizate operatiunile de transport. Intreaga intreprindere a fost dotata cu utilaj de mare productivitate.
In 1963 a incetat fabricarea chibriturilor, sectia respectiva s-a reprofilat pentru productia de scaune pliante, destinate in exclusivitate pentru export.
Cladirea vechii fabrici mai exista si azi, pe malul raului Bega, in zona numita Iosefin, intr-o curte interioara, flancata de jur imprejur pe frontul stardal, de corpurile de cladire ale fostei Intreprinderi de stat „Tehnolemn", dar cosul fabricii e intact si vizibil de la distanta.