O sută de glasuri ca o sută de clopoţei, din tot atâtea suflete de copii, răsună de ani şi ani în săli de spectacole, în parcuri şi grădini, la festivaluri şi competiţii, trimiţând din duioase inocenţe, oamenilor de pe acest Pământ al tuturor, mesajele frumuseţii, ale veseliei şi păcii. Sunt copiii care au adus bucurii în inimi, peste tot unde au cântat şi unde au dăruit câte ceva din farmecul versului românesc şi nu numai... De trei decenii, formaţia vocal-instrumentală Flores, aflată de mai bine de 10 ani sub îndrumarea distinsului dascăl şi pedagog de excepţie, muzician şi dirijor cu  har şi dăruire care este profesorul Nicolae Puşcaşu, micii artişti, sunt şi cu siguranţă rămân mândria Palatului Copiilor din Timişoara. Trei lucruri minunate au adus cei o sută de copii între 3 şi 17 ani, părinţilor, profesorilor şi palatului lor, în doar câţiva ani: un buchet de premii, adunate de peste tot pe unde au trecut, o ţinută artistică de invidiat şi, fără îndoială, zâmbetul unei copilării fericite. „Trei lucruri minunate” este, de fapt, şi titlul uneia dintre primele piese corale, de o deosebită candoare, un madrigal din secolul al XVI-lea, prelucrat de însuşi profesorul Nicolae Puşcaşu, transpus într-o variantă modernă, cu care formaţia a încântat mii de spectatori de pretutindeni. „Ave Maria”, „Vin’ la mama de mă cere”, „Bade pălărie nouă”, „Sârba pe loc”, sunt doar câteva din piesele corale de succes cu care cei mai tineri artişti ai urbei au cucerit lumea din ţară şi de peste hotare. 

Noiembrie 1995
Era toamna unui avânt, dar care avea să vină cu zile şi nopţi de osârdie aproape fără sfârşit şi precedent în existenţa uneia dintre cele mai îndrăgite formaţii artistice ale Palatului Copiilor din oraşul de pe Bega. Împreună cu corepetitorul Ladislau Bene, profesorul Puşcaşu a pus bazele unei formaţii corale, cum n-a mai avut palatul de la înfiinţarea sa. Festivalul naţional de cântec şi dans modern, „Flori în oraşul florilor” a început să-şi arate roadele, iar Festivalul „Flori bănăţene” a reunit cele mai talentate formaţii tinere din România. Apoi, atât talentul, cât şi ţinuta artistică a copiilor şi au găsit finalitatea într-un studio, în care o bună parte a unui repertoriu din ce în ce mai bogat a fost înregistrată pe numeroase CD-uri. Recentele discuri, dintr-un total de 4 albume, cu titluri în mai toate limbile de circulaţie, cuprind 30 dintre cele mai frumoase piese corale, interpretate de formaţiile „Flores” şi „Miniflores”, ambele cu câte 50 de copii şi tineri corişti, coordonate, prezentate la toate spectacolele şi dirijate de profesorul Puşcaşu. Lansările au şi ele farmecul lor inedit, un parfum de gingaşă iubire pentru cei ce cu sfială bat la porţile afirmării. De curând, la o lansare, pe melodia marşului Radezky, una din melodiile preferate ale dirijorului, cei mari au intrat în sala de spectacole de mână cu cei mai mici colegi ai lor de doar 3 sau cel mult 6 ani, coriştii de la Miniflores, deschizând astfel una din frumoasele acţiuni, atât de apreciate de spectatori. Despre începuturile acelei noi etape în căutările spre inimile oamenilor, inimosul dascăl îşi aminteşte că „era una dintre memorabilele mele perioade, una care avea să-mi rezerve sacrificii, dar şi satisfacţii câte nu mi s au strâns la un loc într-o viaţă”. 

 
Cele 7 magnifice   
În acest an, 7 fetiţe de la „Flores” - Raluca, Bianca, Ana-Maria, Renate, Andrada, Georgiana, Floriana  şi  Diana - s au remarcat  încă o dată, la „Florile oraşului florilor”, prin performanţele lor artistice, dintre cele apreciate chiar de muzicieni de talie. Toţi copiii au fost premiaţi, chiar şi numai cu o menţiune. A rămas şi rămâne astfel intactă una din laturile cele mai importante ale coeziunii formaţiei, entuziasmul şi camaraderia între toţi cei care alcătuiesc formaţia Flores. 
Copiii vin din toate colţurile municipiului sau judeţului, de acolo de unde cu ani în urmă, de-a lungul unor zile aproape fără sfârşit, profesorul Puşcaşu a strâns în jurul său primele voci care urmau să devină zestrea de valoare a formaţiilor Flores şi Miniflores. Renate Binkitsch vine din Buziaş, Raluca, din Moraviţa, Amalia Gaiţă, din Giroc, alţii vin din Recaş sau de mult mai departe, dar cu acelaşi entuziasm şi aceeaşi dăruire devenite de-acum chiar proverbiale...

Compozitorii  
Cele două formaţii de succes îşi au de o bună bucată de vreme şi compozitorii lor, copii înzestraţi cu reale capacităţi de a pune pe note piese ce ţin de notorietate în palmaresul de autori de melodii. Andrei Tiba este unul dintre ei, care a ajuns în selecţia finală a concursului „Eurovision junior”. Profesorul Puşcaşu îmi spune cu legitimă mândrie despre elevul său, compozitor, că este „un autentic talent de pianist”, dar nu ezită să adauge cu aceeaşi sinceră convingere că mai e şi „meseriaş până la Dumnezeu”. Dovadă că e... la frageda vârstă a întrebărilor, nici mai mult, nici mai puţin decât membru cu drepturi depline al Uniunii Compozitorilor din România. Între mândriile palatului se numără şi Renate Binkitsch, compozitoarea piesei corale „Coşuleţ cu ghiocei”, interpretată cu succes la o seamă de competiţii dintre cele mai pretenţioase. Cât despre Andrei Tiba, elev la „Lenau”, Colegiul Naţional de Arte „Ion Vidu” e pe urmele lui. Coordonatorul formaţiilor Flores i-a pregătit pe toţi cei 6 creatori de melodii pe care-i are acum palatul timişorean. E prima realizare de acest fel într-un lăcaş de fapt destinat copiilor, un record de rezonanţă în tânăra lume muzicală timişoreană, acolo unde formaţiile artistice se află într-o permanentă efervescenţă creatoare, cu peste 100 de spectacole anual. Premiile s-au adunat încă de timpuriu, din 1997, când în învecinata Serbie se desfăşura de multă vreme Festivalul Primăverii de la Pancevo, la care a participat me-reu bine cotată şi formaţia „Flores”. Acolo, într-una din acele frumoase primăveri, Doriana Talpeş, una din fetele cu o prezenţă de referinţă la competiţiile palatului, a dus renumele oraşului şi formaţiei din care făcea parte până dincolo de fruntariile ţării. Ana-Maria Ienovan şi Liliana Jivcovici au fost distinse cu Premiul I, iar Amalia Gaiţă cu Premiul III. Juriul venit din capitala Serbiei a apreciat cu stima cuvenită valorile româneşti din ţara vecină.

 
 Turneele     
În Danemarca, cei 40 de copii au urcat pe scena Festivalului de muzică şi dans din Helsingör, invitaţi de comunitatea românească din acel oraş. Au cântat piese din folclorul românesc şi din repertoriul internaţional, în limbile engleză şi spaniolă, uimind asistenţa cu perfecţiunea dicţiei şi acurateţea ţinutei artistice.
În Franţa şi-au făcut de multă vreme prieteni de suflet, prieteni care în maşinile lor ascultă cu luare aminte discurile aduse din Timişoara cu formaţia Flores. Sunt de fapt şi unii dintre sponsorii din partea asociaţiei Charente Amities Echanges Partage, care i-au îndrăgit pe micuţii artişti ai palatului din Timişoara. Anul viitor vor fi din nou oaspeţii lor. „Este cel mai frumos lucru pe care mi l-am dorit”, îmi spune omul care şi-a petrecut o bună parte din viaţă în preajma micuţilor, care-i sunt cei mai dragi. Le-a îndrăgit pe fetiţele venite odinioară cu cosiţele bălaie, apoi crescute la braţ cu cântecul de voie bună, pe Elena Huţu, Diana Păscuţiu, Amalia Gaiţă, Andrada Dumitru, Floriana Pachia, Georgiana Militaru, pe băieţii Andrei Tiba, Robert Fu, cel din urmă mezinul marii familii a coriştilor de o şchioapă.

 
Micul chinez
De Robert Fu, micuţul chinez cu ochişorii migdalaţi, zglobiu şi ataşat nevoie mare de Minifloresul lui drag şi deopotrivă de „nea Nicu”, îl leagă o autentică „colegialitate”. N-are decât trei anişori, dar e mândru că-i cântăreţ la Palatul Copiilor. În curând e anul de când la spectacolele de Crăciun şi Anul Nou nu s-a mai dezlipit de nea Nicu. L-a ţinut tot timpul de mână şi tot aşa au intrat şi-n scenă. Atunci, „nea dirijorul”, care prezenta şi spectacolul, a decis pe loc: „Oameni buni, eu sunt anul 2004, el, Robert, e 2005”. Apoi cei de la TVR i-au şi luat un interviu, primul din viaţa lui fragedă de artist la început de drum. Reporterul l-a întrebat doct, vezi Doamne, întrebare de gazetar: „Ce faci tu pe-aici, Robert?” Răspunsul a  sunat cam uimit, dar cu aplombul artistului cu „priză la public”: „Păi ce să fac? Am venit la lucru”... Colac peste pupăză, l-a mai întrebat şi mama: „Robert, tu de ce nu 
te-nchei la hăinuţă?“ Şi de această dată răspunsul a venit prompt şi „dens”: „Aşa umblă şi nea Nicu”... Iar ca orice copil din tată venit de pe meleagurile artelor marţiale şi care se respectă după tradiţia străbună, şi micuţul Fu, pe lângă cântul românesc, se dedică nu fără pasiune meşteşugului de karateka, fireşte la palatul care i-a devenit locul de unde parcă n-ar mai pleca... Momente care i-au rămas în memorie celui care ne-ncetat se dăruieşte muzicii şi celor mici înfrăţiţi cu ea, acolo unde pentru 6 400 de copii în 50 de cercuri se nasc speranţe care se vor ocrotite părinteşte...
 
 

Palatul Copiilor
A fost înfiinţat la 1 septembrie 1951, iniţial sub denumirea de Palatul Pionierilor, schimbându-şi apoi denumirea în Casa Pionierilor şi Şcolarilor, cu câteva cercuri tehnice şi formaţii cultural-artistice, şi câteva sute de elevi cuprinşi în aceste activităţi, îndrumate de profesori care prestau munci benevole. Activitatea a fost coordonată timp de câţiva ani de organizaţia orăşenească de pionieri, iar din anul 1969 de către Consiliul Naţional al Organizaţiei de Pionieri, cu sediul în Capitală. Tematica întregului ansamblu de activităţi era legată de preamărirea realizărilor din epoca comunistă şi ale cuplului prezidenţial. După 1989 s-a revenit la denumirea de palat, ea fiind oficial cea de Palatul Copiilor. În prezent aici îşi desfăşoară activitatea 
6 400 de copii în 50 de cercuri cu diferite profiluri, coordonate de 60 de cadre didactice. Numai în perioada 1999-2000, membrii formaţiilor care activează aici au câştigat 300 de premii I, numeroase premii speciale şi de excelenţă, Palatul Copiilor din Timişoara situându-se în prezent pe primul loc în ţară.

 

Agenda nr. 36/3 septembrie 2005