Nici unui pelerin care a trecut pragul bazilicii din Maria Radna nu i-a scăpat aspectul fascinant al orgii frumos ornate, reproducând nişte turnuri de biserică în alb-auriu. Este opera de rară măiestrie a constructorului timişorean Carl Leopold Wegenstein, născut în anul 1858 la Viena şi stins din viaţă în anul 1937: orga a fost realizată cu exact 100 de ani în urmă, în anul 1905. 
Wegenstein a învăţat meseria de constructor de orgi la Viena, stabilindu-se apoi la Timişoara, unde s-a căsătorit cu fiica maestrului  Josef Hromadka. Dintre cei opt copii ai săi, doar Richard, Josef  şi Victor i-au călcat pe urme. Primul atelier şi l-a amenajat în anul 1888 în casa lui Hromadka. Curând însă, spaţiul a devenit prea îngust, având în vedere comenzile care nu mai conteneau. Astfel şi-a amenajat, în cartierul Elisabetin, un atelier de dimensiuni corespunzătoare în care lucra cu  dispozitive acţionate cu aburi, apoi chiar şi electric. Atelierul lui Wegenstein se autodefinea ca fiind „Prima firmă din sudul Ungariei dotată cu maşini acţionate cu aburi“. Începând cu anul 1921, ea purta denumirea de L. Wegenstein şi Fiii. Până  la data de 10 martie 1937, şeful firmei a rămas Wegenstein senior. 
Prima orgă
Prima orgă construită de el, în anul 1896, este cea din biserica parohială din centrul Timişoarei, distinsă cu premiul I la Expoziţia mondială de la Budapesta. Ulterior, a fost achiziţionată de Consiliul municipal timişorean şi inclusă în stema oraşului. În prezent este inutilizabilă. Alte asemenea instrumente construite de Wegenstein se află în Sinagoga din centrul oraşului, în Bazilica din Maria Radna, Catedrala Sf. Iosif din Capitală, în Biserica romano-catolică din cartierul Fabric, Catedrala din Piaţa Unirii, de asemenea în Ungaria şi Serbia. În calculele privind costurile de realizare a orgii pentru biserica din Fabric au fost incluse de către preotul municipal, Brandt, şi datele privind pregătirea profesională a maestrului, între altele: o călătorie de studii la maestrul Walker din Ludwigsburg, apoi la Jämlich din Dresda, Dinze din Berlin, Weigle din Stuttgart, Hickmann din Dachwig de lângă Erfurt, Coll din Lucerna, Kaufmann din Dresda, Gissege din Göttingen şi Laukauf/Weikersdorf de lângă Koblenz. Deşi biserica pelerinilor franciscani din Maria Radna n-a avut niciodată un ansamblu bisericesc, cu ocazia unor vizite oficiale sau a unor festivităţi au fost adesea convocaţi muzicieni, instrumentişti şi formaţii corale din Arad, Lipova şi Timişoara. Cu prilejul pelerinajelor, cântecele bisericeşti au fost de regulă acompaniate la orgă. Întrucât după anul 1900 numărul pelerinilor creştea, era nevoie de un instrument cu o capacitate mai mare. Din istoria mănăstirii franciscane din Radna aflăm că între 1797 şi 1798, constructorul timişorean Franz Anton Wälter construise o orgă cu 20 de registre. În anii următori, ne spune aceeaşi sursă, s-au ocupat de un asemenea  instrument şi alţi doi membri ai Ordinului Franciscan: călugării Simon Sangl şi Fr. Ignatius Lehner. Sangl însuşi a construit, în anul 1818, un instrument de dimensiuni mai mici destinat bisericii din Maria Radna. Mai târziu a intrat în slujba mănăstirilor din Arad şi Vucova. În anul 1854, maestrul Stephan Hechinger din Viena a reparat şi acordat orga la preţul de 240 de florini. În anul 1893, această sarcină i-a revenit pentru prima dată maestrului Wegenstein, care a efectuat apoi reparaţii de amploare mai mică. Acesta a fost, de fapt, şi motivul pentru care în anul 1905 s-a hotărât  construirea unui instrument complet nou. 
Constructorii francezi
În secolul al XIX-lea, aproape în toată Europa s-au impus constructorii francezi, devenind lideri în domeniu. Cel mai important reprezentant al noului stil constructiv a fost în acea vreme Aristide Cavaillé-Coll, al cărui atelier se afla la Paris. Majoritatea instrumentelor destinate catedralelor franceze au fost realizate în atelierul său. Maestrul francez intenţiona să construiască, pentru Bazilica Sf. Petru din Roma, cea mai mare orgă din lume, iar la vârsta de 77 de ani era convins că-şi va încheia cariera cu această orgă. Cavaillé-Coll se ambiţionase să şi realizeze visul de a construi un instrument care urma să bată toate recordurile în domeniu. Orga lui urma să fie dotată cu 155 de registre, 8 316 tuburi, cel mai mare tub având o lungime de 12 metri şi o circumferinţă de doi metri. În anul 1875 şi-a publicat intenţia în-
tr-o carte de referinţă la vremea aceea. În acelaşi an a fost primit de Papa Pius IX la Vatican. Proiectul său, deşi apreciat, a rămas doar pe hârtie. La scurtă vreme după acest demers, maestrul francez a confecţionat un model de dimensiuni reduse, fiind dotat cu tuburi argintate şi toate celelalte detalii prevăzute în proiect. Modelul a fost expus ulterior la expoziţia jubiliară din 1888 şi admirat de numeroşi vizitatori. Între ei s-au aflat şi doi constructori din sudul Ungariei. Unul dintre ei era Joseph Angster din Pécs, iar celălalt, Carl Leopold Wegenstein din Viena, proprietarul unui atelier de specialitate din Timişoara.
După doar câţiva ani, în 1905, Wegenstein a reuşit să realizeze proiectul monumental destinat iniţial capitalei italiene. În anul 1980, am avut şansa de a vedea în arhiva Episcopiei timişorene un desen al maestrului Wegenstein, care reprezenta schiţa unui instrument ce purta inscripţia „ORGEL PROJEKT von C. L. WEGENSTEIN / 1905 /… (Proiect de orgă de C. L. Wegenstein, preluat după proiectul monumental / Sf. Petru din Roma, de A. Cavaillé-Coll). Este vorba despre planul viitorului instrument al bisericii pelerinilor din Maria Radna, a cărui schiţă s-a aflat la baza realizării instrumentului destinat, în anul 1908, domului timişorean. Cele două instrumente au forme identice. Din proiectul iniţial al lui Cavaillé-Coll, Wegenstein s-a folosit doar de partea care s-a putut realiza la Radna, la scară redusă. Această orgă este dotată cu 26 de registre, două manete, o pedală şi o tractură pneumatică. În prezentarea activităţii lui Wegenstein, alcătuită în anul 1913, cu prilejul sărbătorii de 20 de ani a firmei, această orgă este menţionată ca fiind cea de-a 65-a realizare. 
Comisia de evaluare
Conform cronicii Mănăstirii Franciscane din Maria Radna, la data de 5 martie 1905, s-a constituit comisia care urma să se pronunţe asupra construcţiei noului instrument, alcătuită din învăţătorii din Arad, Lipova şi Radna, Ferch Ödön, Szantó Peter şi Teofil Dosztál, şi cantorul Sonner Béla. Într-o primă instanţă s-a ridicat problema dacă această sarcină de maximă importanţă să-i fie încredinţată lui Otto Rieger din Budapesta sau lui Leopold Wegenstein din Timişoara. Ambele evaluări s-au oprit la suma de 12 000 de florini. Orga cea veche a bisericii pelerinilor, construită în anul 1798 de Franz Anton Wälter, a fost în final preluată de Wegenstein, care obţinuse de altfel şi comanda pentru construcţia noului instrument. În acelaşi an, la 25 noiembrie, s a întrunit din nou comisia de experţi, de această dată pentru a face recepţia instrumentului. Predica inaugurală i-a aparţinut părintelui Quardian P. Domokos, iar partitura la orgă, lui Ferch Ödön din Arad. Szantó Peter a dirijat corul din Lipova. Orga fusese instalată în doar 14 zile. Conform procesului verbal din acea vreme, instalarea i-a fost încredinţată lui Leopold Wegenstein, în calitate de însărcinat special, şi fiului acestuia, Richard Wegenstein, apoi lui Franz Molzer din Viena, în calitate de tehnician specialist în acordări de asemenea instrumente. Au mai participat la instalare Josef Christ, Heinrich Kamenik, Josef Erdödi, Johann Ludwig, Julius Schlarp, Rudolf Rebl şi Georg Kager. Procesul-verbal menţionează, de asemenea, costurile pentru livrarea statuetelor şi ornamentelor pentru partea frontală a instrumentului, în valoare de 2 200 de coroane, preţul tuburilor de 4 982 de coroane, două vagoane de lemne, în valoare de 2 000 de coroane etc., va-
loarea totală ridicându-se la 15 732 de coroane.
Revista constructorilor de orgi din Viena a publicat, în acelaşi an, un comentariu privind noua realizare a maestrului Wegenstein: „Biserica pelerinilor din Maria Radna a fost dotată la 25 noiembrie 1905 cu o nouă orgă pneumatică, construită în atelierul maestrului C. L. Wegenstein din Timişoara (Ungaria) şi prevăzută cu 25 de registre (…). Raportul experţilor a apreciat realizarea ca fiind o operă de înaltă măiestrie, de asemenea intonaţia artistică exemplară şi materialul de cea mai bună calitate (…). 
Graţie acestei lucrări, numele Wegenstein a devenit din ce în ce mai cunoscut, iar comenzile, an de an tot mai numeroase. Ca lider în domeniul construcţiilor de orgi, a fost un specialist de renume în epoca respectivă şi un promotor al pneumaticii. Pe parcursul activităţii sale, a elaborat valoroase soluţii şi patente în domeniul pneumaticii, pentru a îmbunătăţi calitatea lucrărilor sale. Paleta largă a registrelor cu opt picioare este neîntrecută până în prezent, reprezentând aproape întregul registru al unei orchestre simfonice. Calitatea instrumentului bisericii din Maria Radna s-a păstrat nealterată până în zilele noastre. Doar calcantele au fost înlocuite în ultimele decenii cu un dispozitiv electric. Preotul acestei biserici, P. Ernst Harnisch, apreciază instrumentul în mod deosebit, iar profesorul de muzică Peter Kleckner, care a locuit în apropierea bisericii, i-a acompaniat adesea pe pelerinii veniţi la Maria Radna. În anul 1982, autorul acestor rânduri a cântat pentru prima dată la această renumită orgă, într-un concert organizat de Filarmonica arădeană, dirijat de maestrul Nicolae Boboc. Concertele de orgă în biserici erau interzise pe vremea comunismului. Abia după 1981, Filarmonica „Banatul“ a organizat un asemenea concert  în Biserica romano-catolică din cartierul Fabric, iar mai târziu şi la Arad şi Radna.
Sunetul orgii acompaniază şi astăzi cântecele pelerinilor veniţi la Maria Radna. Doar puţini dintre ei ştiu, însă, că planurile sale îşi au obârşia în proiectele lui Aristide Cavaillé-Coll din Paris, instrumentul fiind destinat Bazilicii Sf. Petru din Roma, şi că realizarea îi aparţine celebrului constructor timişorean de orgi. Aşadar, un proiect cu adevărat european.   
 

Milioane de pelerini
Situată pe malul drept al Mureşului, localitatea se află pe teritoriul administrativ al judeţului Arad şi aparţine din punct de vedere ecleziastic Diecezei Romano-Catolice Timişoara. Maria Radna este binecunoscută şi peste hotarele ţării, ca fiind un renumit loc de pelerinaj al credincioşilor romano - şi greco-catolici. Pe vremea monarhiei austro-ungare, localitatea dispunea de legături strânse cu credincioşii atât de confesiune catolică, cât şi ortodoxă, din teritorii întinse ale întregului spaţiu sud-est-european. Este menţionată pentru prima dată, în anul 1440, într-o monografie a unui autor necunoscut. În 1477, localitatea este menţionată ca Raáz-Radna, având o populaţie de origine preponderent slavă. Se pare că însăşi denumirea de Radna îşi are obârşia în cuvântul de sorginte slavă „ruda” (metal). Începuturile existenţei mănăstirii franciscane din Radna datează din anul 1325, anul în care a fost înfiinţată Convenţia Sfântului Ludovic de Lipova. Aceasta parţinea Provinciei Mariane a Franciscanilor, care a fost desfiinţată în anul 1551. Biserica din Maria Radna a fost renovată prima dată în anul 1642, respectându-i-se întocmai dimensiunile originale, restaurator final un oarecare Andrija Stipanćić. A fost din nou restaurată în 1681. În 1695 a fost incendiată de către trupele otomane, iar celebra icoană a Maicii Domnului cu pruncul Isus a fost salvată de credincioşii romano-catolici. Icoana provine, după unii autori, din atelierele artiştilor din Bassano del Grappa în nordul Italiei. De asemenea, s-a spus că icoana ar fi fost reprodusă în câteva sute de exemplare, într-o tipografie din Bassano. Episcopul diecezan romano-catolic de Timişoara, monseniorul Martin Roos, afirmă în cartea sa „Maria Radna, un loc de pelerinaj în sud-estul Europei”, că icoanei - de fapt de o calitate artistică mediocră, dar de o expresivitate remarcabilă - i se atribuie forţe miraculoase. Fără această icoană, spune monseniorul, n-ar exista pelerinajul care atrage mii de credincioşi către Maria Radna. Într-o legendă se spune că în timpul epidemiei de ciumă la Arad, soţia  muribundă a unui soldat se trezi din comă şi le spuse celor care o vegheau că molima se va sfârşi doar atunci când va începe pelerinajul la Radna. De atunci, se presupune că datează pelerinajul credincioşilor romano-şi greco-catolici spre Maria Radna. În anul 1992, Papa Ioan Paul II a conferit bisericii pelerinilor titlul unei bazilici papale. În istoria sa de peste trei secole, localitatea a fost vizitată de mai bine de opt milioane de pelerini.