Inventatorul Rumeynului şi al Hipericinei a mai brevetat 18 invenţii şi a declarat război total cancerului şi SIDA
După şase premiere absolute în domeniile reactivilor terapeutici, biostimulatoarelor pentru deficienţe de creştere la copii, îmbunătăţirea performanţelor sportivilor sau comandourilor în misiuni de luptă, preparate testate cu succes la Spitalul Militar din Capitală, şi după obţinerea de coloranţi naturali pentru produse alimentare, el este autorul unor invenţii, care ar putea revoluţiona tratamentul altor boli.
Cu ani în urmă, într-un modest laborator scund şi îngust, undeva în centrul urbei, pe strada Lucian Blaga nr. 3, numit pe atunci ca într-o dramă poate de teatru absurd, „Compuşi Organici” ai Institutului de Chimie de pe lângă Filiala Academiei, un simulacru de secţie de cercetare, staţie pilot şi spaţiu pentru ambalarea produselor deopotrivă, s-au împlinit, e drept cu trudă şi lipsuri, năzuinţele unui om cuprins de febra căutărilor. În ultimii ani ai celui de-al nouălea deceniu al secolului pe care abia l-am lăsat în urmă, Constantin Iercescu, atunci în plină putere, avea doar 40 de ani, cu mitul faustian în cuget, suflet iscoditor, bântuit de dorinţa de a cunoaşte şi de a găsi, semnase actul de naştere al unor preparate pe bază de plante. Invenţiile deveniseră în scurt timp cunoscute sub denumirile de Rumeyn şi Hipericin. Erau produse extrase din rădăcini de plante, respectiv de Phytolaca americana, pe limba noastră cârmâz sau rumeioară, de unde şi denumirea preparatului. S-au vândut atunci, începând din 1987, peste 3 milioane de tuburi în mai toate farmaciile din ţară. Statistic vorbind, un sfert din populaţia ţării a folosit Rumeyn. Produsele, cu marcă înregistrată şi brevete de invenţie, unguente antireumatice, antiinflamatoare, analgezice, antiseptice şi epitelizante, au fost şi deocamdată mai sunt piesele de rezistenţă ale cercetătorului Constantin Iercescu. Tot atunci au părăsit laboratorul, care avea să-i fie prima „citadelă” de creaţie, care i-a adus pe de-o parte izbânzi, dar mai ales necazuri, seria de coloranţi, toate pe baze naturale, pentru industria alimentară şi agricultură.
L-am cunoscut în 1988 şi l-am revăzut deunăzi. A trecut prin multe de atunci. Osârdia biologului se desfăşoară acum în Laboratorul de Produse Naturale, într-un sediu generos, dar nu poate uita şicanele, intimidările şi insultele pe care le-au proferat foştii proprietari ai sediului de odinioară. De fapt, schimbarea adresei n-a fost altceva decât o continuare a odiseei începute cu ani în urmă. „Toate trec, dar vin altele... şi trec şi ele” se consolează într-un fel inimosul cercetător, care nu dezarmează în faţa necazurilor. Acum, pe strada Porumbescu, la numărul 110, şi-a amenajat, cu eforturi proprii, un laborator modern, iar la Corneşti, la kilometrul 18, o staţie pilot cu microscop electronic, spectrofotometru şi ultracentrifugă analitică. Toate l-au costat, la cei 57 de ani pe care-i are acum, zile amare, suferinţe şi o sănătate şubrezită. Şi-a strâns frământările într-un frumos mănunchi de versuri, în două volume, „Oglinzile degeneratului solar, sau Logogenica abisului” şi „Templul poetului”, iată expresia în rimă albă şi totuşi de culoarea vieţii, uneori cenuşie, alteori mai vie, a preocupărilor unui om totuşi al lucrurilor precise: „Pe masa de operaţie a poetului / Nu sunt decât fiole de Dor / Iar anestezicele lipsesc, nu doare / Tăierea rănilor şi-nlocuirea lor”.
L-am cunoscut în 1988 şi l-am revăzut deunăzi. A trecut prin multe de atunci. Osârdia biologului se desfăşoară acum în Laboratorul de Produse Naturale, într-un sediu generos, dar nu poate uita şicanele, intimidările şi insultele pe care le-au proferat foştii proprietari ai sediului de odinioară. De fapt, schimbarea adresei n-a fost altceva decât o continuare a odiseei începute cu ani în urmă. „Toate trec, dar vin altele... şi trec şi ele” se consolează într-un fel inimosul cercetător, care nu dezarmează în faţa necazurilor. Acum, pe strada Porumbescu, la numărul 110, şi-a amenajat, cu eforturi proprii, un laborator modern, iar la Corneşti, la kilometrul 18, o staţie pilot cu microscop electronic, spectrofotometru şi ultracentrifugă analitică. Toate l-au costat, la cei 57 de ani pe care-i are acum, zile amare, suferinţe şi o sănătate şubrezită. Şi-a strâns frământările într-un frumos mănunchi de versuri, în două volume, „Oglinzile degeneratului solar, sau Logogenica abisului” şi „Templul poetului”, iată expresia în rimă albă şi totuşi de culoarea vieţii, uneori cenuşie, alteori mai vie, a preocupărilor unui om totuşi al lucrurilor precise: „Pe masa de operaţie a poetului / Nu sunt decât fiole de Dor / Iar anestezicele lipsesc, nu doare / Tăierea rănilor şi-nlocuirea lor”.
Creaţia poetului - biolog
Slovele rânduite de el în vers, cu migală, dar şi cu patima cercetătorului redutabil, obişnuit cu precizia matematică, constituie eternul său refugiu într-o taină pe care o păstrează doar pentru sine: „...teribila energie poetică, reverberând un clocot insurgent..., o impresionantă forţă lirică, descoperind o poezie eruptivă,... dar cu un mesaj scutit de orice echivoc”, avea să spună prestigiosul critic literar Adrian Dinu Rachieru.
E robit de-a dreptul de spectrul trilogiei, nu doar în scriitură, ci şi în munca sa de cercetare. Phytolaca americana însăşi i-a prilejuit ceva asemănător: a creat într-un ciclu de studii, Rumeynul, Hipericina şi coloranţii pentru industria alimentară. E convins că totul este legat de mirajul pitagoreic al numărului, idee căreia i-a rămas fidel până astăzi şi care i-a inspirat creaţia literară. Cea din urmă a generat şi conceptul logogeniei, regăsită în titlul volumului său „Oglinzile degeneratului solar, sau Logogenica abisului”, trimiţând din nou la cifra „trei”, reiterând o stare de spirit. De fapt, de trei ori, cifră iată uneori fatidică, a fost anchetat de autorităţi, creaţia literară fiindu-i, atunci în anii ‘80 ai secolului trecut, asociată cu mişcarea iniţiată de disidentul Paul Goma... Şi din nou se gândeşte la un roman, o trilogie. Autorul pătrunde în universul eroilor săi, univers ce seamănă izbitor cu cel pe care-l parcurge el, în singurătatea sa, de om, creator de lucruri şi idei.
De altfel, Constantin Iercescu, originar din satul Iercea de lângă Drobeta Turnu-Severin, absolvent al Facultăţii de Biologie din Cluj-Napoca şi al celei de Ştiinţe Naturale din Timişoara, şi-ar putea cuprinde o bună parte a vieţii într-un roman, ce în mod cert s-ar constitui într-un best-seller, atât de zbuciumate, inedite, şocante chiar, sunt multe din momentele trăite de el. Cu toate avatarurile care l-au încercat de-a lungul anilor, nu i-a pierit zâmbetul: într-un fel a devenit mai comunicativ, deşi evită presa. E drept că s-a cam lăsat liniştea în preajma activităţii cercetătorului timişorean, chiar a persoanei sale. Securitatea comunistă, care un deceniu şi mai bine i-a monitorizat activitatea şi a fost 24 de ore din 24 pe urmele lui, pentru că, deh!, era de domeniul „secretului de stat”, l-a abandonat în cele din urmă, dar l?au abandonat din nefericire şi cei care l-ar fi putut ajuta.
Slovele rânduite de el în vers, cu migală, dar şi cu patima cercetătorului redutabil, obişnuit cu precizia matematică, constituie eternul său refugiu într-o taină pe care o păstrează doar pentru sine: „...teribila energie poetică, reverberând un clocot insurgent..., o impresionantă forţă lirică, descoperind o poezie eruptivă,... dar cu un mesaj scutit de orice echivoc”, avea să spună prestigiosul critic literar Adrian Dinu Rachieru.
E robit de-a dreptul de spectrul trilogiei, nu doar în scriitură, ci şi în munca sa de cercetare. Phytolaca americana însăşi i-a prilejuit ceva asemănător: a creat într-un ciclu de studii, Rumeynul, Hipericina şi coloranţii pentru industria alimentară. E convins că totul este legat de mirajul pitagoreic al numărului, idee căreia i-a rămas fidel până astăzi şi care i-a inspirat creaţia literară. Cea din urmă a generat şi conceptul logogeniei, regăsită în titlul volumului său „Oglinzile degeneratului solar, sau Logogenica abisului”, trimiţând din nou la cifra „trei”, reiterând o stare de spirit. De fapt, de trei ori, cifră iată uneori fatidică, a fost anchetat de autorităţi, creaţia literară fiindu-i, atunci în anii ‘80 ai secolului trecut, asociată cu mişcarea iniţiată de disidentul Paul Goma... Şi din nou se gândeşte la un roman, o trilogie. Autorul pătrunde în universul eroilor săi, univers ce seamănă izbitor cu cel pe care-l parcurge el, în singurătatea sa, de om, creator de lucruri şi idei.
De altfel, Constantin Iercescu, originar din satul Iercea de lângă Drobeta Turnu-Severin, absolvent al Facultăţii de Biologie din Cluj-Napoca şi al celei de Ştiinţe Naturale din Timişoara, şi-ar putea cuprinde o bună parte a vieţii într-un roman, ce în mod cert s-ar constitui într-un best-seller, atât de zbuciumate, inedite, şocante chiar, sunt multe din momentele trăite de el. Cu toate avatarurile care l-au încercat de-a lungul anilor, nu i-a pierit zâmbetul: într-un fel a devenit mai comunicativ, deşi evită presa. E drept că s-a cam lăsat liniştea în preajma activităţii cercetătorului timişorean, chiar a persoanei sale. Securitatea comunistă, care un deceniu şi mai bine i-a monitorizat activitatea şi a fost 24 de ore din 24 pe urmele lui, pentru că, deh!, era de domeniul „secretului de stat”, l-a abandonat în cele din urmă, dar l?au abandonat din nefericire şi cei care l-ar fi putut ajuta.
Creaţie sub sabia lui Damocles
După cele şase premiere absolute, între care obţinerea de coloranţi naturali pentru produse alimentare, proteine rezultate din sângele animalelor sacrificate în abatoare, proteine folosite în îngrăşătorii şi agricultură, Iercescu a perfectat o invenţie, care ar putea fi numită epocală: tratamentul diabetului zaharat şi, implicit, rezolvarea unei părţi a logisticii în armată. O singură tabletă dintr-un amestec de pulbere sanguină şi granule de tuf vulcanic, conţinând numeroase principii stimulatoare şi energetice, poate constitui un valoros aliment pentru bolnavii de diabet zaharat, comandouri militare încercuite în timpul unor misiuni în spatele frontului sau piloţi de cursă lungă şi de pe avioane de luptă, un preparat care poate în curând îşi va găsi aplicabilitatea în zonele actuale de conflict. Şi cercetătorul explică mecanismul său de acţiune: pasta de sânge în amestec cu pudră de tuf vulcanic, conţinând rocă organică din cochilii ancestrale marine, ridicate la suprafaţă, conţine un virtual rezervor de calciu şi microelemente asimilabile. Tot ce e organic e astfel uşor recunoscut de organismul uman. Se creează astfel o pastă cu aromă şi gust plăcut, bogată în proteine. După administrare s-a constatat o viteză sporită de creştere a puilor de găină, a animalelor în crescătorii şi a celor de apartament. România este de altfel prima ţară din lume care foloseşte la scară industrială, datorită unei invenţii a lui Iercescu, coloranţi naturali alimentari în producţia de caramelaj şi alte sortimente de dulciuri. Tot de numele său se leagă şi instalaţia de producţie privind extragerea colorantului din Phytolaca americana, apoi cea de recoltare în mediu anticoagulant şi de prezervare a sângelui. Biologul timişorean a realizat astfel peste 60 de nuanţe de culori. „Doar Societăţii Comerciale timişorene Kandia i-au fost vândute aproape 20 de tone de colorant roşu natural, în toată ţara, mai bine de 36 de tone”.
În anii dictaturii însă, nu avea să se bucure multă vreme de roadele muncii sale. Ironie a soartei, festa i?a jucat-o, într-un fel spus, absolut întâmplător, chiar Rumeynul, una dintre primele sale invenţii, care a intrat în atenţia Securităţii şi a informatorilor ei, indivizi adesea cu ştiinţa la „genunchiul broaştei”...
După cele şase premiere absolute, între care obţinerea de coloranţi naturali pentru produse alimentare, proteine rezultate din sângele animalelor sacrificate în abatoare, proteine folosite în îngrăşătorii şi agricultură, Iercescu a perfectat o invenţie, care ar putea fi numită epocală: tratamentul diabetului zaharat şi, implicit, rezolvarea unei părţi a logisticii în armată. O singură tabletă dintr-un amestec de pulbere sanguină şi granule de tuf vulcanic, conţinând numeroase principii stimulatoare şi energetice, poate constitui un valoros aliment pentru bolnavii de diabet zaharat, comandouri militare încercuite în timpul unor misiuni în spatele frontului sau piloţi de cursă lungă şi de pe avioane de luptă, un preparat care poate în curând îşi va găsi aplicabilitatea în zonele actuale de conflict. Şi cercetătorul explică mecanismul său de acţiune: pasta de sânge în amestec cu pudră de tuf vulcanic, conţinând rocă organică din cochilii ancestrale marine, ridicate la suprafaţă, conţine un virtual rezervor de calciu şi microelemente asimilabile. Tot ce e organic e astfel uşor recunoscut de organismul uman. Se creează astfel o pastă cu aromă şi gust plăcut, bogată în proteine. După administrare s-a constatat o viteză sporită de creştere a puilor de găină, a animalelor în crescătorii şi a celor de apartament. România este de altfel prima ţară din lume care foloseşte la scară industrială, datorită unei invenţii a lui Iercescu, coloranţi naturali alimentari în producţia de caramelaj şi alte sortimente de dulciuri. Tot de numele său se leagă şi instalaţia de producţie privind extragerea colorantului din Phytolaca americana, apoi cea de recoltare în mediu anticoagulant şi de prezervare a sângelui. Biologul timişorean a realizat astfel peste 60 de nuanţe de culori. „Doar Societăţii Comerciale timişorene Kandia i-au fost vândute aproape 20 de tone de colorant roşu natural, în toată ţara, mai bine de 36 de tone”.
În anii dictaturii însă, nu avea să se bucure multă vreme de roadele muncii sale. Ironie a soartei, festa i?a jucat-o, într-un fel spus, absolut întâmplător, chiar Rumeynul, una dintre primele sale invenţii, care a intrat în atenţia Securităţii şi a informatorilor ei, indivizi adesea cu ştiinţa la „genunchiul broaştei”...
O spioană numită Phitolaca americana
Iercescu a fost un „client” mai vechi al Securităţii comuniste. Prima întâlnire cu ea datează încă din anii liceului, când la 18 ani a avut „onoarea” de a fi luat de acasă cu una din limuzinele instituţiei, o Volgă gri, care l?a dus la sediu. Acolo s-a lămurit totul: de vină erau poetul Iercescu şi preocupările sale literare „subversive”, reunite mai târziu tocmai în volumul „Templul poetului”. Pentru început „s-a lăsat” cu o simplă „mustrare” părintească. Aveau să urmeze alte convorbiri deloc literare... Cea de-a doua întâlnire cu „băieţii cu ochi albaştri” s-a dovedit mai consistentă. „Biata rumeioară era supusă filajului unor echipaje pe cât de numeroase pe atât de sârguincioase, pentru că devenise subit... spioană de peste Ocean”, îşi aminteşte Iercescu de nefericita întâmplare tragicomică, dar care i-a prilejuit atâtea necazuri. Acţiunea s-a declanşat cu brutalitate. Soţiei i-au spart dulapul de la serviciu, iar locuinţa socrilor a fost scotocită cu minuţiozitate. Se căuta mesajul... transmis de o misterioasă... Phitolaca americana, care cu siguranţă atenta la pacea şi liniştea ţării. Iar ca tacâmul să fie complet, i-au mai şi „plantat” nişte microfoane în laborator. Rumeynul devenise, iată, un inamic public de temut. Dar, vezi Doamne, la vremuri noi s-au instalat şi securiştii noi, cu haină şi cravată. Au venit cu aere de afacerişti cu oferte atractive. Iercescu trebuia determinat să-şi vândă roadele minţii, patriei socialiste. Abia după Revoluţie, un torţionar „de bine” i-a explicat că invenţiile lui urmau să fie brevetate în Israel şi Grecia...
Iercescu a fost un „client” mai vechi al Securităţii comuniste. Prima întâlnire cu ea datează încă din anii liceului, când la 18 ani a avut „onoarea” de a fi luat de acasă cu una din limuzinele instituţiei, o Volgă gri, care l?a dus la sediu. Acolo s-a lămurit totul: de vină erau poetul Iercescu şi preocupările sale literare „subversive”, reunite mai târziu tocmai în volumul „Templul poetului”. Pentru început „s-a lăsat” cu o simplă „mustrare” părintească. Aveau să urmeze alte convorbiri deloc literare... Cea de-a doua întâlnire cu „băieţii cu ochi albaştri” s-a dovedit mai consistentă. „Biata rumeioară era supusă filajului unor echipaje pe cât de numeroase pe atât de sârguincioase, pentru că devenise subit... spioană de peste Ocean”, îşi aminteşte Iercescu de nefericita întâmplare tragicomică, dar care i-a prilejuit atâtea necazuri. Acţiunea s-a declanşat cu brutalitate. Soţiei i-au spart dulapul de la serviciu, iar locuinţa socrilor a fost scotocită cu minuţiozitate. Se căuta mesajul... transmis de o misterioasă... Phitolaca americana, care cu siguranţă atenta la pacea şi liniştea ţării. Iar ca tacâmul să fie complet, i-au mai şi „plantat” nişte microfoane în laborator. Rumeynul devenise, iată, un inamic public de temut. Dar, vezi Doamne, la vremuri noi s-au instalat şi securiştii noi, cu haină şi cravată. Au venit cu aere de afacerişti cu oferte atractive. Iercescu trebuia determinat să-şi vândă roadele minţii, patriei socialiste. Abia după Revoluţie, un torţionar „de bine” i-a explicat că invenţiile lui urmau să fie brevetate în Israel şi Grecia...
Tratamente anti-HIV şi antineoplazice
Obiectivele sale prioritare sunt acum două produse din resurse naturale, unul pentru a stăvili ravagiile virusului HIV, cel care provoacă Sindromul Imunodeficitar Acut, şi celălalt, un produs destinat tratamentului şi vindecării unor forme de cancer; doar că biologul timişorean îşi continuă cercetările cu paşi măsuraţi, după un infarct, care l-a obligat să-şi ia un repaus prelungit şi apoi l?a împiedicat să muncească susţinut. A realizat cu o echipă de medici din Bucureşti un preparat cu acţiune imunomodulatoare, precum şi instalaţia de producere a acestuia. Urmează testele anti-HIV şi tratamentul combinat cu procedee homeopatice şi alopatice. „Am început lupta cu boala secolului şi vreau s-o câştig”, spune Iercescu, încrezător în forţele sale. Suntem primii care aflăm că biologul timişorean a înregistrat chiar câteva succese care-l încurajează să-şi continue bătălia cu maladia care îşi cere neîndurătorul tribut: între 22 şi 30 de milioane de oameni, mai cu seamă în ţările afro-asiatice. De mai mulţi ani a pornit şi o seamă de cercetări pentru a găsi o soluţie eficientă care să-i asigure biruinţa şi în teribila încleştare cu altă boală care ucide anual milioane de oameni: cancerul. „Este ultima cruciadă pe care o pornesc în folosul semenilor noştri. Vreau să las ceva în urma mea, ceva care să-i încurajeze şi pe alţi confraţi, să continue ce am început eu”, spune inimosul biolog timişorean, care crede în miracolul venit de undeva din eternitate. De altfel, are filosofia lui proprie despre eternitate. „Omul însuşi”, spune el, „este o minusculă eternitate, care-şi are prelungirea de veci undeva într-un spaţiu ştiut doar de cei plecaţi. Trebuie să crezi în asta”, e convins el. Mai sunt cunoscuţi şi alţi cercetători din această parte a ţării, care au încercat tratamente proprii; unii au abandonat lupta, alţii nu i-au înţeles rostul. Mulţi au fost şi au rămas controversaţi. Este şi Constantin Iercescu unul dintre aceştia? „Vremea va decide”, răspunde optimist biologul, care e hotărât să-şi ducă marele război până la capăt.
Obiectivele sale prioritare sunt acum două produse din resurse naturale, unul pentru a stăvili ravagiile virusului HIV, cel care provoacă Sindromul Imunodeficitar Acut, şi celălalt, un produs destinat tratamentului şi vindecării unor forme de cancer; doar că biologul timişorean îşi continuă cercetările cu paşi măsuraţi, după un infarct, care l-a obligat să-şi ia un repaus prelungit şi apoi l?a împiedicat să muncească susţinut. A realizat cu o echipă de medici din Bucureşti un preparat cu acţiune imunomodulatoare, precum şi instalaţia de producere a acestuia. Urmează testele anti-HIV şi tratamentul combinat cu procedee homeopatice şi alopatice. „Am început lupta cu boala secolului şi vreau s-o câştig”, spune Iercescu, încrezător în forţele sale. Suntem primii care aflăm că biologul timişorean a înregistrat chiar câteva succese care-l încurajează să-şi continue bătălia cu maladia care îşi cere neîndurătorul tribut: între 22 şi 30 de milioane de oameni, mai cu seamă în ţările afro-asiatice. De mai mulţi ani a pornit şi o seamă de cercetări pentru a găsi o soluţie eficientă care să-i asigure biruinţa şi în teribila încleştare cu altă boală care ucide anual milioane de oameni: cancerul. „Este ultima cruciadă pe care o pornesc în folosul semenilor noştri. Vreau să las ceva în urma mea, ceva care să-i încurajeze şi pe alţi confraţi, să continue ce am început eu”, spune inimosul biolog timişorean, care crede în miracolul venit de undeva din eternitate. De altfel, are filosofia lui proprie despre eternitate. „Omul însuşi”, spune el, „este o minusculă eternitate, care-şi are prelungirea de veci undeva într-un spaţiu ştiut doar de cei plecaţi. Trebuie să crezi în asta”, e convins el. Mai sunt cunoscuţi şi alţi cercetători din această parte a ţării, care au încercat tratamente proprii; unii au abandonat lupta, alţii nu i-au înţeles rostul. Mulţi au fost şi au rămas controversaţi. Este şi Constantin Iercescu unul dintre aceştia? „Vremea va decide”, răspunde optimist biologul, care e hotărât să-şi ducă marele război până la capăt.
Popasuri filozofice în poezia biologului
(din volumul „Oglinzile degeneratului solar”)
„În această vacanţă; / ciripesc câteva mitocănii / şi ajung principe / în lumea susaiului, / şi ajung staroste / dacă / lesbienele minţii mele / ştiu să facă paradă.”
„Şi sînt aşa de lipit pământului / încît niciodată nu voi urca / la tribună, / la stele, / la grădinile suspendate”.
„...să fiţi voi primii din nimic / care-aţi «luptat» pe creieri scoşi, / tovarăşi-pentru luxuri; nici un pic / tovarăşi pentru cei de jos?”
„Ce folos că florile sunt frumos mirositoare, / dacă le baţi în cuie pe tâmple ? / Ce folos cu aşa coroană pe frunte, în lume, / dacă sângele tău şi creierul se înstrăinează?”
(din volumul „Oglinzile degeneratului solar”)
„În această vacanţă; / ciripesc câteva mitocănii / şi ajung principe / în lumea susaiului, / şi ajung staroste / dacă / lesbienele minţii mele / ştiu să facă paradă.”
„Şi sînt aşa de lipit pământului / încît niciodată nu voi urca / la tribună, / la stele, / la grădinile suspendate”.
„...să fiţi voi primii din nimic / care-aţi «luptat» pe creieri scoşi, / tovarăşi-pentru luxuri; nici un pic / tovarăşi pentru cei de jos?”
„Ce folos că florile sunt frumos mirositoare, / dacă le baţi în cuie pe tâmple ? / Ce folos cu aşa coroană pe frunte, în lume, / dacă sângele tău şi creierul se înstrăinează?”
Licăriri de speranţă
Una dintre cele mai însemnate realizări ale biologului timişorean este legată de domeniul homeopatiei şi folosirea culturilor celulare in vitro. A vindecat câteva cazuri de neoplasme intestinale şi cerebrale; bunăoară, o tânără, studentă cu puţini ani în urmă, s-a prezentat cu un neoplasm cerebral diagnosticat. Printr-o metodă concepută de el, şi anume prin transferul unor stadii ale infestării la anumite animale inferioare şi folosite apoi ca intermediare şi ca sursă de preparare a medicamentului, a reuşit să vindece cazul amintit. Astăzi, tânăra este profesoară şi complet sănătoasă. În aceleaşi condiţii a obţinut o vindecare de neoplasm mamar la un membru al propriei familii. De asemenea, a reuşit trei vindecări de ciroză hepatică prin homeo şi alopatie. Chiar şi primele teste anti-HIV au dat unele rezultate încurajatoare, cu un preparat care ameliorează imunitatea la pacienţii cu deficit imunitar. Totodată, cercetătorul timişorean îşi pune o mare speranţă în tratamentul naturist combinat cu cel medical.
Una dintre cele mai însemnate realizări ale biologului timişorean este legată de domeniul homeopatiei şi folosirea culturilor celulare in vitro. A vindecat câteva cazuri de neoplasme intestinale şi cerebrale; bunăoară, o tânără, studentă cu puţini ani în urmă, s-a prezentat cu un neoplasm cerebral diagnosticat. Printr-o metodă concepută de el, şi anume prin transferul unor stadii ale infestării la anumite animale inferioare şi folosite apoi ca intermediare şi ca sursă de preparare a medicamentului, a reuşit să vindece cazul amintit. Astăzi, tânăra este profesoară şi complet sănătoasă. În aceleaşi condiţii a obţinut o vindecare de neoplasm mamar la un membru al propriei familii. De asemenea, a reuşit trei vindecări de ciroză hepatică prin homeo şi alopatie. Chiar şi primele teste anti-HIV au dat unele rezultate încurajatoare, cu un preparat care ameliorează imunitatea la pacienţii cu deficit imunitar. Totodată, cercetătorul timişorean îşi pune o mare speranţă în tratamentul naturist combinat cu cel medical.
Gerhard Binder
Agenda nr. 17/23 aprilie 2005
Versiune pentru tipărire
