Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Corduneanu, Vali - Pagini din istoria Fabricii de încălţăminte de lux FILT (1921-1948)

Fabrica de încălţăminte FILT, denumită ulterior Ştefan Plăvăţ (1948) şi Modern a fost una dintre emblemele industriei timişorene. Urmele existenţei sale s-au şters definitiv după dărâmarea clădirii fabricii, în vederea construirii unui mall. De istoria acestei unităţi se leagă nume importante ale perioadei interbelice: Aurel Cosma (1867-1931), primul prefect român al judeţului Timiş-Torontal, ministru al comunicaţiilor, preşedinte al Consiliului de Administraţie al fabricii, Augustin Coman, primar al Timişoarei, Aurel Cosma Jr.

Acest material se bazează pe fondurile Tribunalului Timiş-Torontal, Camerei de Comerţ şi Industrie, Fabricii Ştefan Plăvăţ, păstrate de Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale.

Adunarea generală de constituire a societăţii pe acţiuni (capital – 1,1 milioane de lei, adică 2200 acţiuni a câte 500 lei; maximum 50 de angajaţi, forţa motrică – 50 HP) a avut loc în 1 octombrie 1921. La adunare au participat Aurel Cosma, N.P. Ioanovici (Bucureşti), fost deputat, avocatul Pavel Obădeanu, Josif Pollak, Iuliu Csongar, Nicolae Huszmüller, Gheorghe Schrauder, Izidor Gerö. În 1923, ultimele 5 persoane deţineau câte 400 de acţiuni, printre acţionari fiind şi Augustin Coman.

Activitatea industrială a început la 1 februarie 1922. Sediul întreprinderii era pe strada Trei Crai nr. 14, în clădirea al cărui proprietar era Iuliu Kardos, patron al unei fabrici de trăsuri. Unitatea a închiriat patru săli mari, cu o suprafaţă totală de 370 mp, două pe frontul de pe strada Negruzzi şi două cu privelişte în curte, în care fusese o magazie de trăsuri. Date interesante despre începuturile producţiei ne sunt oferite de bilanţul pe anul 1923: „Este notoriu că fabricile similare din străinătate care confecţionează ghetele de lux au sacrificat în primul an de existenţă sume enorme până ce au ajuns la perfecţionarea la care am ajuns noi într-un timp relativ foarte scurt şi cu sacrificii relativ foarte mici Astăzi suntem deci în măsură a concura cu cele mai renumite fabrici din străinătate. [...] Am fost nevoiţi a face investiţii mecanice, cu posibilitatea confecţionării săptămânal a peste 600 perechi faţă de 250 perechi (în primul an)” [...] ... progresiv vom trece de la lucrul manual la fabricaţiunea tehnică. [...] Cu satisifacţie vă raportăm că fabricatele noastre sunt astăzi pretutindeni bine introduse, bine apreciate şi căutate. Avem debuşeul atât în Ardeal, cât şi în Banat, şi mai ales în Capitală, unde clienţii s-au convins şi au recunoscut că fabricatele noastre sunt mai bune decât cele din străinătate, care au dominat pînă acum piaţa Bucureştilor. Cu ocazia târgului de mostre care a avut loc toamna trecută în oraşul nostru am expus şi noi. Putem fi mândri de succesul obţinut şi care ne-a făcut o reputaţie bună în întreaga ţară. Bineînţeles şi aceasta a contribuit mult că am primit comenzile din toată ţara şi de multe ori nu eram în măsură a satisface cerinţele ce ne-au parvenit.” Fabrica avea 130-140 de lucrători indigeni, ca efect al preferinţei pentru forţa de muncă locală, faţă de 50-60 în primul an

Iată şi bilanţul pe 1924 (a treia gestiune) prezentat acţionarilor: „De la înfiinţare şi până astăzi întreprinderea dvs a luat o dezvoltare neaşteptată, progresând şi dezvoltându-se zi de zi. Aţi cucerit pieţele interne şi aţi reuşit a ocupa locul fabricilor străine, care au alimentat până acum pieţele interne cu încălţăminte de lux, astfel că astăzi nu există oraş mai însemnat în România Mare unde să nu fiţi pătrunşi şi unde să aveţi debuşeul pentru produsele dvs. Ba chiar mai mult, aţi început a face exportul fabricaţiunilor dvs şi în Egipt, de unde vă parvin comenzi însemnate, precum şi în Ungaria şi Austria, adică pe piaţa Vienei. Este evident că Austria este originea încălţămintelor de lux şi că fabricile de acolo sunt la înălţimea perfecţiunii, dacă totuşi aţi reuşit să pătrundeţi până acolo aceasta este cea mai bună dovadă că fabricatele dvs sunt bine apreciate şi la înălţimea acelora, ceea ce este o fală pentru dvs. Cu conştiinţa împăcată vă putem asigura că aţi realizat într-un timp relativ scurt rezultate care alte industrii similare nu au putut realiza decât într-un timp îndelungat şi cu mari sacrificii. Din raport mai aflăm că „anul trecut fabrica noastră a trecut de la lucrul manual la fabricaţiunea prin maşini”, proces greu, cu mari pierderi (mii de perechi stricate); „am reuşit a cumpăra întreaga instalaţie tehnică, compusă din multe maşini moderne de la fabrica de ghete PATRIA din Jimbolia, în condiţiuni foarte avantajoase”; „trebuie să ne gândim la o clădire proprie”, spaţiul fiind insuficient, astfel încât s-a solicitat de la Primărie un teren viran de 9000 mp. Drept urmare exista posibilitatea confecţionării a 200 perechi/zi.

În 1925, s-a făcut export în Egipt, Austria, Ungaria („nu suntem în stare a satisface cerinţele clienţilor noştri din ţară”, deşi producţia crescuse la 100 perechi/zilnic.

Dezvoltarea fabricii a continuat, aşa cum rezultă din bilanţul pe anul 1927: „Putem afirma cu mândrie că în fabricarea ghetelor de lux - în interiorul ţării avem rolul de conducere, ceea ce se evidenţiază şi din împrejurarea că nu am putut satisface tuturor comenzile primite din partea clienţilor noştri. Contrar anului expirat, debuşeul s-a mărginit la consumul intern.” O altă realizare este „înfiinţarea unei secţiuni pentru fabricare/confecţionare calapoade, unica întreprindere din ţară care posedă această instalaţie”, astfel încât se renunţa la import şi în consecinţă „vom fi feriţi în viitor de a fi imitaţi de firmele de concurenţă în creaţiunile noastre care se practică – până acum – pe o scară întinsă.” Într-o adresă către Biroul Industrial al oraşului, din 14 octombrie 1927, se anunţa intenţia de a clădi o fabrică de ghete pe Aleea Dumbravei nr. 3 (Aleea Sofia Imbroane nr. 4-6, vizavi de gara Fabric), unde urmau să lucreze aproape 120 de angajaţi; . Imobilul, din cărămizi arse, urma să aibă parter, etajele I şi II; la parter – magazie de talpă, atelier prelucrare talpă, atelier calapoade, finisajul, garderobă, birou expediţie; etajul I – atelierul mecanic de ghete; etajul II – atelierul de croit, modelor şi maşinile de cusut. De asemenea, se dorea transformarea casei existente şi a gardului. Maşinile electrice aveau 24 HP. Se raporta că pentru construirea fabricii s-au cumpărat 1200 stânjeni cu 600000 lei de la societatea Bistra.

Un fapt deosebit din istoria unităţii, menţionat în bilanţul pe anul 1928, este moartea lui Iuliu Csongar – „fondatorul, conducătorul şi sufletul întreprinderii. Prin priceperea, sârguinţa şi puterea lui de muncă, prin spiritul său de organizare şi prin energia lui a dus întreprinderea la înălţimea la care se găseşte astăzi.” Acum se decide şi constituirea unui fond de ajutorare pentru muncitorii nevoiaşi, denumit „Iuliu Csongar” pentru care se aloca 100000 lei. Un alt fapt notabil: în 17 martie 1929, devine acţionar, membru al Consiliului de Administraţie şi director Rudolf Steiner, absolvent al Şcolii Superioare de Comerţ, el fiind una dintre personalităţile importante din istoria întreprinderii vreme de două decenii.

Criza economică a afectat activitatea FILT încă din 1929 (producţie de 33 278 perechi, faţă de 35 884 în anul anterior); scăderea puterii de cumpărare a avut ca efect scăderea producţiei. Din bilanţul pe 1930 aflăm că s-au exportat 6000 de perechi, se pregătea producerea ghetelor pentru copii: „Fabricatele noastre se numără de o reputaţie nu numai în ţară, ci şi în străinătate. Am putut cuceri şi prinde rădăcini pe pieţele cele mai importante din Europa şi din Australia, unde facem export de încălţăminte de lux. Ne putem făli că suntem singura fabrică din ţară care a putut reuşi să exporte încălţăminte cu succes.” Capitalul social era de 5 milioane de lei, valoarea imobilelor – 600000 lei, maşini şi instalaţii – 2861561 lei. Vânzarea se făcea în regie proprie în Cernăuţi (Szekler), Lugoj (Ioan Ritter), Sibiu (Hermann), Cluj (Alexandru Hoffmann), Bucureşti (Isac Daniel).

Cea mai gravă situaţie de până atunci s-a înregistrat la sfârşitul anului 1931 (producţie – 34 988 perechi); produsele se vindeau în regie proprie prin magazinele din Bucureşti (3 unităţi), Constanţa, Cernăuţi, Craiova, Sibiu, Braşov, Cluj, Lugoj, Timişoara. În 1932 situaţia a fost la fel de grea; exporturile se făceau în Olanda, Danemarca, Franţa, Anglia, Norvegia.

În anul următor, fabrica a fost constrânsă să cumpere şi să prelucreze materiale produse în ţară; drept urmare s-au primit continuu reclamaţii privind calitatea, astfel încât s-a renunţat parţial la materialele autohtone (ele utilizate numai pentru mărfurile ieftine). Exportul a fost nul, dar faţă de 1932 s-au confecţionat 51990 perechi, cu 9257 mai mult; toată producţia s-a vândut - 40000 de perechi prin depozitele proprii, iar 10500 prin detailişti. Legea impozitului pe lux, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1933 dezavantaja fabrica.

Nici în 1934 lucrurile nu au stat mai bine – din cauza contingentării, aprovizionarea cu materii prime nu se putea face direct din S.U.A. sau Anglia, ci de la reprezentanţii lor din Viena, la mâna a doua. S-au produs: 6951 ghete bărbăteşti (faţă de 8415 în anul anterior), 33055 ghete de damă Ago (39221), 12908 opinci. Din lipsă de materii materii, nu se puteau onora comenzile din străinătate.

Nici în anul următor nu s-au putut onora comenzile venite de la Londra; producţia a scăzut din nou: 5799 ghete bărbăteşti, 26336 ghete dame. Din iunie 1935 s-a deschis un magazin en gros şi en detail în Timişoara, Piaţa Aurel Vlaicu nr. 4; desfacerea se face prin sucursalele din: Timişoara (str. Alba Iulia nr. 2 şi str. Berthelot nr. 13), Cluj (Piaţa Unirii nr. 2), Braşov (str. Porţii nr. 36), Bucureşti (str. Lipscani nr. 82, conducător Andrei Ormos, originar din Timişoara), Craiova (str. Unirii nr. 79). Depozitele din Braşov şi Craiova se vor vinde la sfârşitul anului 1940, iar cel din Timişoara de pe strada Berthelot se va închide în 1942.

Dintr-o fişă de inspecţie igienică industrială pentru marea industrie din 1938 reiese că fabrica avea sediul pe Mareşal Joffre nr. 13, o secţie în Piaţa Aurel Vlaicu, 13 ateliere, 20 motoare cu 31,75 HP, 293 angajaţi (români – 78, germani – 126, maghiari – 71, evrei – 9). Se mai nota că în anul următor se va construi o fabrică într-un local propriu.

Câţiva ani mai târziu, în 1939, producţia crescut la 62000 perechi. Rudolf Steiner, de origine evreiască, a fost nevoit să demisioneze din Consiliul de Administraţie şi din calitatea de membru al comitetului de direcţie, rămânând în anii războiului consilier tehnic. Era singurul angajat evreu al fabricii.

La sfârşitul anului 1941, întreprinderea avea 295 angajaţi (români – 64, germani – 164, maghiari – 59, un evreu, 6 de altă etnie); în acel an s-au produs 40841 perechi (ghete bărbăteşti – 5540, pentru dame – 23876, copii – 4603, pantofi de casă – 227, încălţăminte standard – 6595). În 18 iunie 1941 s-a înregistrat un incendiu neprovocat în podul fabricii, care s-a extins rapid la secţiile de rihtuit şi croit, magazia de mână a materialelor pentru feţe. Au fost pierderi mari, întreaga instalaţie mecanică a secţiei pentru pregătirea feţelor fiind distrusă. Au ars materiale tăiate sau aflate în lucru, iar apa utilizată pentru stingerea focului a deteriorat alte valori. S-a distrus o mare parte din arhivă (până în 1939 inclusiv). Lucrul a fost reluat peste trei săptămâni, în 9 iulie. Bilanţul pe acel an avea un început ciudat: „Sub înţeleapta îndrumare a Conducătorului Statului, Mareşalul Antonescu, situaţia internă şi internaţională a ţării noastre s-a întărit în cursul anului 1941. Armata noastră, alături de armata germană, a restabilit fruntariile dinspre răsărit, readucând în sânul patriei-mume provinciile Basarabia şi Bucovina, contribuind astfel la îndepărtarea pericolului bolşevismului de la ţara noastră şi întreaga Europă.” În continuare, se arăta că aprovizionarea era din cei în ce mai dificilă din cauza războiului, de mai multe ori se oprise producţia, chiar săptămâni la rând, din lipsa tălpilor.

La 31 decembrie 1942, fabrica avea 285 de angajaţi (74 români, 145 germani, 54 maghiari, 2 evrei, 9 de altă etnie, un cetăţean străin – Maria Killiches, director, născută Schrauder), din care lucrători calificaţi – 179 (români – 46, germani – 89, maghiari – 38), lucrători necalificaţi – 43 (români – 5, germani – 31, maghiari – 4). Structura capitalului era următoarea: cetăţeni români – 64,89% (de etnie română – 16%, etnici germani – 48,89%), cetăţeni străini – 35,11%. Producţia totală în 1942 a fost de 35423 perechi (încălţăminte bărbaţi – 5949, femei – 19176, copii – 3705, sandalete cu talpă de lemn – 6413), mai mică decât în 1941, aprovizionarea cu talpă realizându-se greu (uneori lipsea săptămâni întregi), iar muncitorii fiind concentraţi. Funcţia de administrator delegat era ocupată de Gh. Schrauder. În 1940 cifra de afaceri (deverul) a fost: ghete bărbăteşti – 6925, pentru femei – 25843, copii – 4512, pantofi de casă – 49, iar în 1941: ghete bărbăteşti – 5518, pentru dame – 24462, copii – 5039, pantofi de casă – 157.

Datele la 31 decembrie 1943 erau următoarele: angajaţi – 207 (români – 51, germani – 108, maghiari – 39, un evreu, un cetăţean străin, 7 de altă etnie); producţie – 34 634 perechi (ghete bărbăteşti – 6 548, pentru femei – 16357, copii – 3307, cu talpă artificială – 3843, sandalete de vară cu talpă de lemn – 4579); structură acţionariat – Maria Killiches – 2447 acţiuni, Gh. Schrauder – 1459, Ionel Ciupe – 1075, Robert Akeret (cetăţean elveţian) – 1064 etc.; cifra de afaceri – 34135 perechi (ghete bărbăteşti – 5907, pentru femei – 12794, copii – 3232, cu talpă artificială – 3703, sandalete – 8499).

La sfârşitul lui decembrie 1944, Ministerul de Război a comandat 4000 perechi de bocanci tip „trupă” pentru armata sovietică. Deşi nu erau pregătiţi, au confecţionat manual bocancii. O comandă masivă s-a primit în august 1945 din partea Casei Autonome a Aprovizionării C.F.R. (Economatul personalului C.F.R.). În bilanţ se sublinia: „Putem afirma că fabrica noastră a lucrat aproape exclusiv numai pentru economate şi membrii Armatei Roşii.” În 1945 s-a înfiinţat o cantină, iar împreună cu fabrica Dura un cămin de zi pentru copii (cheltuielile erau suportate de cele două fabrici).

În 11 iulie 1947, Gh. Schrauder va demisiona din postul de director general şi din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie – „cu toată opunerea direcţiunii, a fost pus la cererea sindicatelor, din partea Comisiei pentru Repartizarea Raţională a Forţelor de Muncă, pe lista angajaţilor disponibili şi ca atare concediat. Sperăm că această hotărâre nu va deveni definitivă şi îl vom putea reâncadra între colaboratorii noştri, spre binele societăţii.”. În 2 august 1947 şi directorul Rudolf Steiner demisionează din Consiliul de Administraţie. La 26 iulie 1947 structura acţionariatului era următoarea: Policomerţ – 4212 acţiuni, Administraţia Întreprinderilor şi Bunurilor Sovietice de pe lângă Reprezentanţa Comercială din România – 1944, Rudolf Steiner – 1036, statul român – 377.

După naţionalizarea din 11 iunie 1948, conducerea a fost asigurată de directorul Dănilă Ciortus, inginerul şef Mihai Kardos şi contabilul şef Alexandru Salzer. În acel moment fabrica avea următoarele secţii: Modelar, Croitor, Pregătitor de feţe, Ago, Auspitz, Rame I, II, III, Ştanţerei, Flexibil.

Conform unei adrese primite în 15 iunie 1948 de la SARMI Bucureşti – societate anonimă pentru maşini şi instalaţiuni industriale, „instalaţiile închiriate nu se naţionalizau, fiind trecute în proprietatea statului sovietic, în conformitate cu Tratatul de Pace, împreună cu tot activul societăţii noastre, aceasta în baza procesului verbal de preluare din 15 martie 1948 intervenit între CASBI şi Administraţia Întreprinderilor şi Bunurilor Sovietice din România”. Iată şi producţiile realizate în anii următori: 1948 – 90827 perechi, 1949 – 178214 (s-a trecut la economia planificată), 1950 – 293207, 1951 – 384000 (de peste şase ori peste cel mai înalt nivel al producţiei de dinainte de război).

 

 

Imagine aleatoare

Pădureni, sigiliul localității (a)

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank