În toate biografiile lui György Kurtág se menţionează Lugojul drept oraşul său natal, în unele dintre ele se menţionează, laconic, şi Timişoara, unde, în tinereţe, el se bucura de îndrumarea profesoarei de pian Magda Kardos şi de cea a compozitorului Max Eisikovits. În anii din urmă însă, compozitorul a surprins lumea cu dezvăluiri autobiografice care schimbă radical acest statut modest al oraşului său natal şi al Banatului, pe care am început să le apreciem ca pe o matcă spirituală a compozitorului.

Prima oară am vorbit cu maestrul Kurtág despre copilăria şi tinereţea sa bănăţeană în vara anului 2001, la Balatonföldvár, o staţiune balneară pe Balaton care găzduia un foarte select festival anual de muzică contemporană, ediţia din 2001 fiind dedicată compozitorului cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani. Dorinţa mea ca el să-mi dea un amplu şi informativ interviu despre anii săi de dinainte de a părăsi România şi a deveni cetăţean ungar a rămas neîmplinită. Dar la a doua noastră întâlnire pe această temă – la care a fost prezent, în afară de doamna Márta Kurtág, şi Matei Pop, încă student pe atunci, participant bursier la festival – am constatat cu bucurie că începe să-i facă plăcere să-şi aducă aminte de momentele semnificative ale anilor săi de formare. Interviul iniţiat de mine nu s-a realizat nici până azi, dar domnul Kurtág mi-a comunicat o mulţime de informaţii autobiografice profund semnificative, despre care nu se suflă o vorbă în biografiile sale. Acestea, nefiind autorizat să le dau în vileag, rămân bunul meu spiritual de o valoare cu totul extraordinară.

De curând însă, unele dintre aceste informaţii confidenţiale au devenit un bun public. Aducerile-aminte de atunci au generat o spectaculoasă reîntoarcere creatoare a compozitorului la leagănul spiritual, care a fost pentru el, evreu maghiar trecut la calvinism, limba şi literatura română, predată, în anii săi de studiu absolviţi la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, de idolul său din acea perioadă de viaţă, profesorul Felician Brînzeu, un dascăl cult şi charismatic, care i-a oferit elevului său perspective intelectuale edificatoare, fertilizatoare, chiar determinante, căruia el recunoaşte că îi datorează enorm.

Reîntoarcerea nostalgică a lui Kurtág la originile personalităţii sale s-a materializat deocamdată în două creaţii majore: Tripticul pentru două viori, op. 45, dăruit soţiei sale la cea de a 60-a aniversare a căsătoriei lor, şi Balada-colindă pentru tenor solo, cor şi un grup instrumental, op. 46, dedicată memoriei lui Felician Brânzeu. Ambele compoziţii se bazează pe colindul „Plecat-o, plecatu / puternicu Soare / că el să se-nsoare”, cules de Bartók în 1913 la Păucineşti, Hunedoara. În cursul desăvârşirii celei din urmă lucrări, Kurtág, care nu mai compusese pe un text românesc, l-a consultat, în anumite probleme de prozodie muzicală, pe tatăl studentului Pop, compozitorul Adrian Pop. Cât de valoros a fost aportul acestuia la definitivarea partiturii a aflat lumea cu prilejul decernării titlului de doctor honoris causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, când, în discursul său de răspuns la laudatio, oaspetele de onoare al comunităţii noastre academice l-a declarat pe compozitorul clujean cel mai bun profesor de compoziţie pe care l-a avut vreodată. Nu ştim în ce fază a ajuns Kurtág cu următoarea sa lucrare românească, concepută pe versurile poeziei Şi dacă... de Eminescu, dedicată Corului „Ion Vidu” din Lugoj şi dirijorului acestuia, Remus Taşcău, din care până-n momentul de faţă a apărut doar facsimilul primelor două rânduri de partitură. Aceste trei lucrări îndreptăţesc deja istoriografia muzicală şi pe biografii compozitorului să le consemneze drept fructe ale unei perioade româneşti a autorului în jurul împlinirii a 80 de ani de viaţă. Cine poate prevedea azi dacă această perioadă nu se va prelungi?

Cel de-al doilea muzician român care a contribuit substanţial la revenirea lui Kurtág, întâi în gând, apoi şi fizic, în oraşul său natal este Constantin-Tufan Stan, profesor de pian la Şcoala de Arte Frumoase „Filaret Barbu” din Lugoj. Providenţa a vrut ca el să fi dorit să-şi scrie teza de doctorat sub îndrumarea mea şi să cădem de acord asupra unei teme de interes prioritar local, dar şi naţional: o istorie a vieţii muzicale din oraşul Lugoj. Deşi, în general, aria cercetărilor sale s-a limitat la secolele de până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, autorul tezei, mândru că oraşul său iubit cu ardoare a dat lumii un muzician de talia lui Kurtág, în cazul lui a făcut o excepţie şi i-a trecut în teză tot ce i s-a părut important din viaţa şi creaţia acestuia, bis dato. În contact direct cu celebrul fiu al Lugojului, el a întreprins cercetări ce au depăşit orice aşteptare, mergând până la analiza foii de catalog în care profesorii Liceului „Coriolan Brediceanu” trecuseră notele elevului Kurtág. Mai mare a fost bucuria compozitorului când a văzut că biograful său zelos din Lugoj îşi extinde cercetările şi asupra mentorului său drag, Felician Brînzeu, oferindu-i chiar plăcerea de a putea reciti scrierile acestuia. Prin străduinţa şi persistenţa doctorandului meu, compozitorul a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Lugoj, unde el a fost primit cu reverenţa cuvenită şi, ghidat de domnul profesor Stan, a putut să revadă clădirile şi străzile copilăriei sale. Cu acest prilej, domnul Kurtág a onorat şi Clujul cu o şedere de două zile, oferind Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” şansa de a-i acorda titlul de doctor honoris causa. Conducerea Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti s-a deplasat la Lugoj pentru a-i înmâna acolo aceeaşi distincţie din partea instituţiei-soră din Capitală. Ca iniţiator, apoi martor al contactului personal dintre compozitor şi admiratorul său lugojean, contact care s-a transformat în curând într-o relaţie de caldă simpatie reciprocă, afirm fără teama de a exagera că rolul jucat de doctorandul nostru în conturarea acestui episod fericit şi fertil al vieţii lui Kurtág poate fi calificat ca de importanţă istorică. Fără doar şi poate, muzicologul şi profesorul Constantin-Tufan Stan, neobositul şi inimosul patriot local al Lugojului şi al Banatului, şi-a înscris numele cu cinste în biografia compozitorului de talie mondială. Pe 19 decembrie 2008, el şi-a susţinut cu brio şi teza de doctorat, care a fost distinsă de comisie cu menţiunea supremă summa cum laude.

În publicaţia de faţă, autorul tezei vine în întâmpinarea premierei mondiale a Colindei-baladă, op. 46, care urmează să aibă loc la Cluj, pe 29 martie 2009, publicând două capitole din teza sa de doctorat: cele dedicate lui Felician Brînzeu şi lui György Kurtág. O recomand cu căldură mai cu seamă publicului care va asista la premieră, dar şi tuturor lugojenilor care îşi iubesc oraşul, tuturor bănăţenilor mândri de al lor genius loci distins, tuturor oamenilor de cultură care se bucură de primenirea universală a valorilor artistice autohtone.

Cluj, 13 ianuarie 2009