Brebu Nou (germ. Weidenthal, hu. Temesfő) este una dintre cele doisprezece sate colonizate în Banatul Montan cu o populaţie în mare majoritate catolică, germană sau cehă, provenită din Boemia. Satul despre care vorbim aici este situat la însăşi izvoarele râului Timiş, fapt redat şi de denumirea maghiară, atribuită însă doar în ultima perioadă a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea. Primii colonişti, germani proveniţi din Boemia, dar care iniţial fuseseră colonizaţi în acea regiune, fiind aduşi din Bavaria, au sosit în Munţii Semenicului în anul 1827, iar în 1828 au fondat satul. Ei au întemeiat satele (germane): Weidenthal (Brebu Nou), Wolfsberg (Gărâna), Lindenfeld (azi dispărut), Wolfswiese (abandonat destul de repede de la colonizare, populaţia mutându-se la Gărâna), dar contribuind substanţial şi la dezvoltarea localităţii Sadova Veche (Alt Sadowa), iar ulterior şi Caransebeş-ului Nou (Neu Karansebesch).

Parohia Romano-Catolică a fost întemeiată în anul 1853, pentru ca din motive pastorale să fie transferată la Gărâna în 1876. Din 1896 a fost întemeiată la Brebu Nou o curatia (filie cu preot rezident, dar care încă nu este constituită ca parohie). Biserica este ridicată în stil neogotic, relativ simplu, în anul 1856 fiind închinată sfântului Gallus, călugăr ce a trăit în Irlanda şi apoi în Elveţia ca ucenic al sf. Columban între anii 550-640. Se remarcă în biserică cele trei vitralii de la altarul principal, reprezentări ale Preasfintei Inimi a lui Isus, a Sfintei Fecioare Maria şi a Sf. Iosif, dintre care una a fost donată personal de către însuşi episcopul diecezan dr. Iulius Glattfelder, în anul 1917. Parohia a deţinut matricole începând din anul 1896. Ultimul paroh stabil în sat a fost părintele Hermann Hausner, fiu al satului şi autor al unei frumoase cronici locale.

Preoţii parohiei romano-catolice Brebu Nou au fost:

1.-Johann Brandiß 1855 - 1858;

2.-Georg Budisky 1858 - 1863;

5.-Michael Glaß 1863 - 1867;

4.-Karl Bayer 1867 - 1868;

5.-Pater Achatius Hompas (Minorit, decedat la Brebu Nou) 1868 - 1876;

6.-Eduard Eisele doar două luni. Între 1876 - 1896 Weidenthal a aparţinut ca lilială la Wolfsberg.

7.-Johann Rakosi (Reidl) 1896 - 1897;

8.-Michael Annau 1897 - 1903;

9.-Ernst Peschke. (decedat la Brebu Nou) 1903 - 1904;

10.-Dionysius Borsanyi 1904 - 1907;

11.-Peter Kolmer 1908 - 1914;

12.-Josef Czethofer 1914 - 1915;

Între 1916 - 1928 parohia a rămas neocupată, fiind adminitrată de preotul din Gărâna.

15.-Johann Jakobi 1928 - 1934;

14.-Konrad Gröger 1934 - 1944;

15.-Geysa Heinrich (doar trei luni) 1944 - 1945;

16.-Hermann Hausner 1945 pănă la emigrare.

O caracteristică interesantă este aceea că pe întreaga durată a existenţei lor, satele germane de pemi din Banatul Montan, ne referim aici la Gărâna, Brebu Nou şi Lindenfeld, au avut o populaţie aproape exclusiv germană. Mai toate recensămintele de populaţie au raportat un procent de 98 sau 99% germani catolici şi la Brebu Nou. Cea mai mare creştere, ca număr, a acestor germani la Brebu Nou s-a înregistrat în anul 1940 când ei numărau 1.061 suflete. Chiar şi în 1977, din 774 locuitori, 717 erau germani. Depopularea s-a înregistrat în cursul anilor ’80 şi mai ales în perioada 1990-1992 când marea mjoritate au emigrat în Germania. În noiembrie 1994 ziarul german din România, Deutsche Allgemeine Zeitung informa că la Brebu Nou mai trăiesc doar 3 familii germane. Coloniştii români sau de alte naţionalităţi nu s-au înghesuit să le ia locul germanilor deoarece clipa în aceşti munţi este, pe timpul iernii, una extrem de aspră.

Localitatea îşi datorează conservarea şi chiar aspectul cochet şi uneori renumele datorită cumpărării de către mulţi locuitori din Reşiţa, dar şi din Timişoara a multora dintre case, acestea fiind transformate în case de vacanţă. Şi o parte dintre cei plecaţi în Germania şi-au păstrat locuinţele, ei revenind acasă pe timpul concediilor, mai ales vara, cănd satul se retrezeşte parcă la viaţă şi la mişcare.

Timişoara, la 1 septembrie 2010

Drd. Claudiu Călin

arhivist diecezan