Cu ciocul său puternic, scurt şi robust, cireşarul, cirişierul, sâmburarul, clonţarul, cioc-gros - iată în câte feluri mai potrivite i se spune – sparge sâmburele de cireaşă într-o clipă spre a se bucura de gustul boabei ascunse.

Trăieşte în pădurile cu frunze căzătoare şi de amestec cu subarboret bogat. Ambele sexe au penajul cafeniu-roşcat cu guler cenuşiu şi o bandă albă lată peste aripa ale cărei pene de zbor sunt negre şi lucioase cu sclipiri de oțel. Cuibăreşte în arbori şi arbuşti, în păduri luminoase, uneori şi în parcuri.

Se hrăneşte cu sâmburii de cireaşă dar şi cu seminţele de ulm, paltin sau carpen.

Îl putem vedea în oraş din primăvară până-n iarnă zburând dintr-o coroană a unui arbore înalt în alta, adesea prezenţa fiindu-i trădată de sunetele stridente, aspre, emise din coronament.

Foto: Iosif Szabo

Editura „Tempus“, Timişoara - 2008