Momente de viaţă comunitară românească în marele spaţiu canadian, într-o corespondenţă din Toronto
Cei 140 000 de români din Canada, făuritori de istorie, cuprinşi în asociaţii, societăţi sau organizaţii creştine, sunt parte din conglomeratul de etnii al ţării frunzei de arţar. Românul, primitor în ţara lui, a găsit în ţara de adopţie oameni care i se aseamănă în multe privinţe: la tradiţie, la fapte, la demnitate, cutezanţă si speranţă. Alături de acest popor, şi-au găsit locul şi bănăţeni, olteni sau moldoveni, care au sfinţit locurile în care s-au stabilit.
Canada este una dintre ţările bunăstării, toleranţei şi multiculturalităţii, un loc unde oamenii au smuls pământului bogăţii inestimabile, câştigându-şi respect şi admiraţie în lumea largă. Tenacitatea canadienilor, dar şi speranţele şi uneori promisiunile deşarte pe care şi le fac cei veniţi să culeagă doar iluziile unora, se constituie la tot pasul într-un cotidian pe firul a mai bine de 8 800 de km de hotar al ţării în care la aproape fiecare casă vezi arborat steagul naţiunii, roşu şi alb, cu străvechiul simbol.
Canada este una dintre ţările bunăstării, toleranţei şi multiculturalităţii, un loc unde oamenii au smuls pământului bogăţii inestimabile, câştigându-şi respect şi admiraţie în lumea largă. Tenacitatea canadienilor, dar şi speranţele şi uneori promisiunile deşarte pe care şi le fac cei veniţi să culeagă doar iluziile unora, se constituie la tot pasul într-un cotidian pe firul a mai bine de 8 800 de km de hotar al ţării în care la aproape fiecare casă vezi arborat steagul naţiunii, roşu şi alb, cu străvechiul simbol.
A fost cândva imigrant
Ziua de muncă a fiecărui canadian începe invariabil cu convingerea că ea va fi cu siguranţă mai bună decât precedenta. George Miloie, bănăţeanul din Kitchener, provincia Ontario, unul dintre cei aproximativ 100 000 de români din această parte a ţării, lucrează ca orice canadian onest într-o firmă care „plăteşte bine”. Dar până a ajuns acolo, a muncit în construcţii, mixând mortare, cimenturi, ridicând ziduri şi purtând în spinare saci şi greutăţile inerente fiecărui început. Astăzi, uica George este un apreciat specialist cofetar. Este unul dintre cei mulţi români apreciaţi pentru seriozitate şi perseverenţă. E mulţumit, dar, ca oriunde, loc pentru mai bine ar fi şi pe aici. Îi place să spună că este unul dintre primii bănăţeni care au păşit cu dreptul în cochetul oraş, poate chiar primul din cei 10 000 de români din localitatea Kitchener. Oraşul are peste 300 000 de locuitori, se află la o aruncătură de băţ de Toronto (zona metropolitană are de aproape două ori mai mulţi locuitori decât Bucureştiul). Ziua lui de muncă, a bănăţeanului venit acum 43 de ani din Voivodina, are ceva dintr-un principiu de viaţă al bănăţenilor: „Nu munceşti ca să trăieşti, ci trăieşti ca să munceşti”. Face parte din acea generaţie de imigranţi care au făurit o mentalitate şi un crez, care i-a „astrâns” la un loc pe cei „de-un grai”, veniţi odată cu el sau mai târziu, din Banatul românesc sau cel sârbesc. I-a dus la început pe unde a putut prin împrejurimi şi pur şi simplu i-a făcut să se bucure de viaţă, să cânte şi să joace ca acasă în Banat. „Asta s-o întâmplat acum 40 de ani”, îmi spune el, cu nealteratul şi inconfundabilul său grai de prin părţile noastre. Doar din când în când îi mai scapă câte un „yeah” neaoş canadian. E mândru nevoie mare când îmi spune că, atunci, odată cu ai lui, adică cu „tăt natu’ bănăţean” venit aici, s-au stabilit şi primii români în Kitchener. „Acum avem şi noi un cuvânt de spus în oraş”, e convins uica George, pe care „imigranţii bănăţeni”, l-au „pus” la urmă preşedinte la prima comunitate românească organizată de el în oraş şi împrejurimi. Între altele, sau poate tocmai de aceea, îi place să se compare cu pionierii canadieni, care au deschis drumuri. „Au început să mai vină în anii 1960 şi cei rămaşi acasă prin România şi Serbia”, îmi completează uica George tabloul devenirii a ceea ce azi este o comunitate model în provincia Ontario. La început n-au avut nici sediu, nici biserică, dar şi le-au clădit singuri cu propriile mâini, au mutat un deal din loc, pentru ca apoi să se înalţe acolo la Kitchener, pe Bleams Road, o proprietate de toată frumuseţea, ca o bijuterie, unde de departe vezi fluturând drapelul românesc. Acolo a slujit părintele Nicolae Zelea, iar as-tăzi slujeşte Dumitru Ichim.
Ziua de muncă a fiecărui canadian începe invariabil cu convingerea că ea va fi cu siguranţă mai bună decât precedenta. George Miloie, bănăţeanul din Kitchener, provincia Ontario, unul dintre cei aproximativ 100 000 de români din această parte a ţării, lucrează ca orice canadian onest într-o firmă care „plăteşte bine”. Dar până a ajuns acolo, a muncit în construcţii, mixând mortare, cimenturi, ridicând ziduri şi purtând în spinare saci şi greutăţile inerente fiecărui început. Astăzi, uica George este un apreciat specialist cofetar. Este unul dintre cei mulţi români apreciaţi pentru seriozitate şi perseverenţă. E mulţumit, dar, ca oriunde, loc pentru mai bine ar fi şi pe aici. Îi place să spună că este unul dintre primii bănăţeni care au păşit cu dreptul în cochetul oraş, poate chiar primul din cei 10 000 de români din localitatea Kitchener. Oraşul are peste 300 000 de locuitori, se află la o aruncătură de băţ de Toronto (zona metropolitană are de aproape două ori mai mulţi locuitori decât Bucureştiul). Ziua lui de muncă, a bănăţeanului venit acum 43 de ani din Voivodina, are ceva dintr-un principiu de viaţă al bănăţenilor: „Nu munceşti ca să trăieşti, ci trăieşti ca să munceşti”. Face parte din acea generaţie de imigranţi care au făurit o mentalitate şi un crez, care i-a „astrâns” la un loc pe cei „de-un grai”, veniţi odată cu el sau mai târziu, din Banatul românesc sau cel sârbesc. I-a dus la început pe unde a putut prin împrejurimi şi pur şi simplu i-a făcut să se bucure de viaţă, să cânte şi să joace ca acasă în Banat. „Asta s-o întâmplat acum 40 de ani”, îmi spune el, cu nealteratul şi inconfundabilul său grai de prin părţile noastre. Doar din când în când îi mai scapă câte un „yeah” neaoş canadian. E mândru nevoie mare când îmi spune că, atunci, odată cu ai lui, adică cu „tăt natu’ bănăţean” venit aici, s-au stabilit şi primii români în Kitchener. „Acum avem şi noi un cuvânt de spus în oraş”, e convins uica George, pe care „imigranţii bănăţeni”, l-au „pus” la urmă preşedinte la prima comunitate românească organizată de el în oraş şi împrejurimi. Între altele, sau poate tocmai de aceea, îi place să se compare cu pionierii canadieni, care au deschis drumuri. „Au început să mai vină în anii 1960 şi cei rămaşi acasă prin România şi Serbia”, îmi completează uica George tabloul devenirii a ceea ce azi este o comunitate model în provincia Ontario. La început n-au avut nici sediu, nici biserică, dar şi le-au clădit singuri cu propriile mâini, au mutat un deal din loc, pentru ca apoi să se înalţe acolo la Kitchener, pe Bleams Road, o proprietate de toată frumuseţea, ca o bijuterie, unde de departe vezi fluturând drapelul românesc. Acolo a slujit părintele Nicolae Zelea, iar as-tăzi slujeşte Dumitru Ichim.
Primul festival
În aceste frumoase zile de vară canadiană, bănăţenii lui George Miloie au întors filele unei istorii de 40 de ani, care s-a dovedit a fi bogată în fapte. Pe Bleams Road din Kitchener, în elegantul sediu al comunităţii, în care s-a constituit Societatea Culturală Română „Banatul”, una dintre cele mai respectate comunităţi româneşti din Canada, uica George mi-a povestit multe. Încheiase cu ai săi pregătirile pentru aniversarea a 4 decenii de existenţă a societăţii şi a Centrului Cultural Românesc „Banatul”. Acolo, în anul 1966, o mare manifestare a făcut să răsune pentru prima oară versul bănăţean şi jocul ca pe la noi: a fost primul Festival Bănăţean pe continent, premiera nord-americană care atunci a întrunit toată suflarea românească din S.U.A şi cea mai tânără comunitate din Canada. În acele zile s-a sfinţit o tradiţie. De atunci, în fiecare an, bănăţenii din Kitchener se înveşmântează în straie de sărbătoare, iar pe Bleams Road răsună cântecul bănăţean...
În aceste frumoase zile de vară canadiană, bănăţenii lui George Miloie au întors filele unei istorii de 40 de ani, care s-a dovedit a fi bogată în fapte. Pe Bleams Road din Kitchener, în elegantul sediu al comunităţii, în care s-a constituit Societatea Culturală Română „Banatul”, una dintre cele mai respectate comunităţi româneşti din Canada, uica George mi-a povestit multe. Încheiase cu ai săi pregătirile pentru aniversarea a 4 decenii de existenţă a societăţii şi a Centrului Cultural Românesc „Banatul”. Acolo, în anul 1966, o mare manifestare a făcut să răsune pentru prima oară versul bănăţean şi jocul ca pe la noi: a fost primul Festival Bănăţean pe continent, premiera nord-americană care atunci a întrunit toată suflarea românească din S.U.A şi cea mai tânără comunitate din Canada. În acele zile s-a sfinţit o tradiţie. De atunci, în fiecare an, bănăţenii din Kitchener se înveşmântează în straie de sărbătoare, iar pe Bleams Road răsună cântecul bănăţean...
Prezenţă diplomatică
La aniversarea constituirii comunităţii româneşti din acest oraş, au venit să-i cinstească pe bănăţenii din Kitchener fraţii din Ardeal, Oltenia şi Maramureş, pentru împlinirile din deceniile scurse. Oaspete de onoare, Excelenţa Sa doamna Elena Sava Ştefoi, ambasador al României la Ottawa, a rostit cuvinte de apreciere faţă de românii de peste mări.
O bună parte din cei 40 de foşti preşedinţi ai comunităţii, prezenţi la aniversare, au depănat amintiri de neuitat: despre cele două orchestre populare care s-au întrecut între ele de-a lungul anilor, cele 100 de căsătorii celebrate de preoţii comunităţii, nunţile cu neîntrecutul fast bănăţean, echipele de fotbal antrenate de profesorul Cornel Vuia, care au cucerit în timp cele 5 trofee la toate festivalurile româneşti şi locul întâi şi cupa oraşelor, New York, Cleveland, Detroit, Chicago şi Kitchener. Sunt doar o parte din realizările bănăţenilor din pro-vincia Ontario, care de multă vreme au şi o seamă de personalităţi printre cei înstăriţi prin muncă, purtând mândria de a fi român: Mirică Ghilezan, Traian Berescu sau Daniel şi Marcel Cabason.
Românii din apropiatul Hamilton au aniversat, la rândul lor, în această primăvară, două decenii de la inaugurarea sediului Centrului Cultural „Nae Ionescu”, cel care a găzduit prima şcoală pentru români, o trupă de teatru şi o emisiune de radio în limba română. Aici s-a constituit de altfel spaţiul care în timp a devenit „Câmpul Românesc” din Hamilton.
Voluntarii
Într-unul din cele mai frumoase parcuri, G Ross Lord Park din Toronto, printre cei aproximativ 100 de români veniţi cu familiile la voie bună şi la mititei ca acasă, mi-am făcut şi primii prieteni dintre voluntarii Alianţei Românilor Canadieni, care au organizat întrunirea. Plecaţi din ţară în-tr-o perioadă cuprinsă între 7 şi 24 de ani, sunt oameni aşezaţi în timp în Canada: Dan Mihalache, Lucian Musteţiu, Ovidiu Crişan şi Cătălin Scurtu. Lucian şi Dan sunt programatori, Ovidiu lucrează acasă pentru o firmă, Cătălin este trezorierul Alianţei. De fapt, o nouă generaţie de imigranţi, cea care în parte şi-a găsit locul în societatea canadiană, majoritatea cu studii superioare. Au luptat cu îndârjire pentru job-ul pe ca-re-l au şi acum, cu tenacitatea canadianului, luptă să îşi menţină poziţiile. Lucian se consideră canadian get-beget. E plecat din ţară de 24 de ani. Vorbeşte româneşte ca orice român, ştie engleza la perfecţie şi se descurcă bine, îmi spune.. „E adevărat, job-ul te solicită toată ziua”, îmi spune şi Cătălin „şi se munceşte pe rupte”. Pentru Dan, însă, e simptomatic faptul că românii de regulă trăiesc izolaţi şi comunică rar între ei. „Cred că progresul tehnologic ne separă”, îl completează Ovidiu. Rămâne internetul. „E, însă, factorul care ne îndepărtează pe unii de ceilalţi”. Aproape toţi copiii românilor vorbesc acum engleza şi între ei se înţeleg pe româneşte, doar că odată cu trecerea vremii românii, cel puţin cei din marile oraşe, îşi pot pierde treptat identitatea „dacă nu ne strângem rândurile în organizaţii trainice”. Tipice sunt comunităţile din oraşele mai mici, unde identitatea se va păstra, pentru că este cultivată de o generaţie mai vârstnică. Eforturi se fac totuşi şi la Toronto. Alianţa are acum şi formaţie de dansuri populare, de teatru şi un club al bunicilor, îmi aminteşte domnul Alexandru Szombati, în vârstă de 68 de ani. E unul din bunicii cei mai respectaţi ai clubului torontez al Alianţei Românilor Canadieni. Un sprijin îl constituie şcolile româneşti. Dar românii din marea metropolă ţin să-şi facă cunoscută ţara de origine. Cătălin îmi oferă un ultim exemplu simptomatic: ei au fost primii care au protestat la postul de televiziune CNN când au fost denaturate realităţile româneşti. „O vom face ori de câte ori e nevoie”. Alianţa şi comunităţile în general rămân totuşi un liant, care se păstrează cu sacrificii pe aceste locuri sfinţite de ei în marile metropole.
Organizaţii şi instituţii mass-media româneşti în Canada
În Canada, românii sunt concentraţi îndeosebi în provinciile Alberta, Ontario, Quebec şi British Columbia. În prezent, în ţara frunzei de arţar funcţionează 17 organizaţii şi asociaţii româneşti oficial recunoscute, dintre care 6 sunt organizaţii studenţeşti. Cele mai cunoscute sunt Alianţa Românilor Canadieni cu sediul la Toronto, Centrul şi Societatea Culturală „Banatul” din Kitchener, Comunitatea Românilor din Manitoba, Societatea Oamenilor de Afaceri Români, Asociaţia Românilor din Triunghiul de Aur (ARTA), Asociaţia Profesorilor Universitari Români şi Asociaţia Studenţilor Români din Calgary. De asemenea, se oficiază servicii religioase în 50 de biserici ortodoxe româneşti concentrate în provinciile Alberta, British Columbia, Manitoba, Ontario, Quebec şi Saskatchewan, 15 posturi de radio emit în limba română şi 16 cotidiane şi săptămânale româneşti apar în majoritatea provinciilor canadiene.
E.S. dna Elena Sava Ştefoi, ambasador al României în Canada, oaspete la festivităţile de la Kitchener, în exclusivitate pentru „Agenda“
„Înainte de toate, orice ambasador este onorat să fie prezent la o astfel de sărbătoare. Eu sunt emoţionată, sunt plăcut surprinsă; ştiam despre acest centru, dar între ceea ce ştii şi ceea ce vezi în realitate, este o diferenţă care te surprinde în mod cu totul şi cu totul plăcut. Kitchener este un loc de tradiţie, este un loc de istorie, este un simbol, aş spune, aşa cum au spus-o vorbitorii de astăzi, al românismului, al tradiţiei, al credinţei, al spiritului comunitar, al dragostei pentru ceea ce au lăsat acasă, a ceea ce au adus cu sine şi a ceea ce pot face, sfinţind locul în care s-au aşezat. Comunităţile româneşti în Canada cred că deja şi-au găsit în mare parte un drum al lor. Canada este o ţară în care comunităţile se pot integra, îşi pot păstra cultura şi-şi pot păstra tradiţia şi, din fericire, cred că viitorul ne este la îndemână, este cumva la voinţa şi la putinţa noastră. Îl putem construi împreună şi nu rămâne decât ca generaţiile care vin să ducă mai departe lucrurile bune care
s-au făcut până acum în comunităţile noastre româneşti din Canada. Evident, ceea ce este important, este să găsim acele punţi, uneori şi de resurse şi de mijloace şi de timp, şi cum am încercat să spun şi mai devreme, şi de energie, pentru ca mândria a ceea ce reprezentăm să fie caracterizată prin fapte, prin evenimente, prin sărbători, prin ceremonii, prin întâlniri, prin lucruri care rămân, prin istoria care se aşază undeva. Istoria Ro-mâniei se aşază undeva în reperele ei fireşti, aş spune, şi prin istoria comunităţilor noastre de pretutindeni şi din Canada. Cititorilor dumneavoastră le doresc, bineînţeles, înainte de toate, bucuria lecturii săptămânalului dumneavoastră, bucuria a ceea ce fac, împliniri, sănătate, punţi de legătură sufletească şi de credinţă în aceste legături, dintr-o parte şi de cealaltă şi, de ce nu, să participe şi ei cât mai mulţi la acest gen de sărbători precum cele la care am participat noi astăzii”.
La aniversarea constituirii comunităţii româneşti din acest oraş, au venit să-i cinstească pe bănăţenii din Kitchener fraţii din Ardeal, Oltenia şi Maramureş, pentru împlinirile din deceniile scurse. Oaspete de onoare, Excelenţa Sa doamna Elena Sava Ştefoi, ambasador al României la Ottawa, a rostit cuvinte de apreciere faţă de românii de peste mări.
O bună parte din cei 40 de foşti preşedinţi ai comunităţii, prezenţi la aniversare, au depănat amintiri de neuitat: despre cele două orchestre populare care s-au întrecut între ele de-a lungul anilor, cele 100 de căsătorii celebrate de preoţii comunităţii, nunţile cu neîntrecutul fast bănăţean, echipele de fotbal antrenate de profesorul Cornel Vuia, care au cucerit în timp cele 5 trofee la toate festivalurile româneşti şi locul întâi şi cupa oraşelor, New York, Cleveland, Detroit, Chicago şi Kitchener. Sunt doar o parte din realizările bănăţenilor din pro-vincia Ontario, care de multă vreme au şi o seamă de personalităţi printre cei înstăriţi prin muncă, purtând mândria de a fi român: Mirică Ghilezan, Traian Berescu sau Daniel şi Marcel Cabason.
Românii din apropiatul Hamilton au aniversat, la rândul lor, în această primăvară, două decenii de la inaugurarea sediului Centrului Cultural „Nae Ionescu”, cel care a găzduit prima şcoală pentru români, o trupă de teatru şi o emisiune de radio în limba română. Aici s-a constituit de altfel spaţiul care în timp a devenit „Câmpul Românesc” din Hamilton.
Voluntarii
Într-unul din cele mai frumoase parcuri, G Ross Lord Park din Toronto, printre cei aproximativ 100 de români veniţi cu familiile la voie bună şi la mititei ca acasă, mi-am făcut şi primii prieteni dintre voluntarii Alianţei Românilor Canadieni, care au organizat întrunirea. Plecaţi din ţară în-tr-o perioadă cuprinsă între 7 şi 24 de ani, sunt oameni aşezaţi în timp în Canada: Dan Mihalache, Lucian Musteţiu, Ovidiu Crişan şi Cătălin Scurtu. Lucian şi Dan sunt programatori, Ovidiu lucrează acasă pentru o firmă, Cătălin este trezorierul Alianţei. De fapt, o nouă generaţie de imigranţi, cea care în parte şi-a găsit locul în societatea canadiană, majoritatea cu studii superioare. Au luptat cu îndârjire pentru job-ul pe ca-re-l au şi acum, cu tenacitatea canadianului, luptă să îşi menţină poziţiile. Lucian se consideră canadian get-beget. E plecat din ţară de 24 de ani. Vorbeşte româneşte ca orice român, ştie engleza la perfecţie şi se descurcă bine, îmi spune.. „E adevărat, job-ul te solicită toată ziua”, îmi spune şi Cătălin „şi se munceşte pe rupte”. Pentru Dan, însă, e simptomatic faptul că românii de regulă trăiesc izolaţi şi comunică rar între ei. „Cred că progresul tehnologic ne separă”, îl completează Ovidiu. Rămâne internetul. „E, însă, factorul care ne îndepărtează pe unii de ceilalţi”. Aproape toţi copiii românilor vorbesc acum engleza şi între ei se înţeleg pe româneşte, doar că odată cu trecerea vremii românii, cel puţin cei din marile oraşe, îşi pot pierde treptat identitatea „dacă nu ne strângem rândurile în organizaţii trainice”. Tipice sunt comunităţile din oraşele mai mici, unde identitatea se va păstra, pentru că este cultivată de o generaţie mai vârstnică. Eforturi se fac totuşi şi la Toronto. Alianţa are acum şi formaţie de dansuri populare, de teatru şi un club al bunicilor, îmi aminteşte domnul Alexandru Szombati, în vârstă de 68 de ani. E unul din bunicii cei mai respectaţi ai clubului torontez al Alianţei Românilor Canadieni. Un sprijin îl constituie şcolile româneşti. Dar românii din marea metropolă ţin să-şi facă cunoscută ţara de origine. Cătălin îmi oferă un ultim exemplu simptomatic: ei au fost primii care au protestat la postul de televiziune CNN când au fost denaturate realităţile româneşti. „O vom face ori de câte ori e nevoie”. Alianţa şi comunităţile în general rămân totuşi un liant, care se păstrează cu sacrificii pe aceste locuri sfinţite de ei în marile metropole.
Organizaţii şi instituţii mass-media româneşti în Canada
În Canada, românii sunt concentraţi îndeosebi în provinciile Alberta, Ontario, Quebec şi British Columbia. În prezent, în ţara frunzei de arţar funcţionează 17 organizaţii şi asociaţii româneşti oficial recunoscute, dintre care 6 sunt organizaţii studenţeşti. Cele mai cunoscute sunt Alianţa Românilor Canadieni cu sediul la Toronto, Centrul şi Societatea Culturală „Banatul” din Kitchener, Comunitatea Românilor din Manitoba, Societatea Oamenilor de Afaceri Români, Asociaţia Românilor din Triunghiul de Aur (ARTA), Asociaţia Profesorilor Universitari Români şi Asociaţia Studenţilor Români din Calgary. De asemenea, se oficiază servicii religioase în 50 de biserici ortodoxe româneşti concentrate în provinciile Alberta, British Columbia, Manitoba, Ontario, Quebec şi Saskatchewan, 15 posturi de radio emit în limba română şi 16 cotidiane şi săptămânale româneşti apar în majoritatea provinciilor canadiene.
E.S. dna Elena Sava Ştefoi, ambasador al României în Canada, oaspete la festivităţile de la Kitchener, în exclusivitate pentru „Agenda“
„Înainte de toate, orice ambasador este onorat să fie prezent la o astfel de sărbătoare. Eu sunt emoţionată, sunt plăcut surprinsă; ştiam despre acest centru, dar între ceea ce ştii şi ceea ce vezi în realitate, este o diferenţă care te surprinde în mod cu totul şi cu totul plăcut. Kitchener este un loc de tradiţie, este un loc de istorie, este un simbol, aş spune, aşa cum au spus-o vorbitorii de astăzi, al românismului, al tradiţiei, al credinţei, al spiritului comunitar, al dragostei pentru ceea ce au lăsat acasă, a ceea ce au adus cu sine şi a ceea ce pot face, sfinţind locul în care s-au aşezat. Comunităţile româneşti în Canada cred că deja şi-au găsit în mare parte un drum al lor. Canada este o ţară în care comunităţile se pot integra, îşi pot păstra cultura şi-şi pot păstra tradiţia şi, din fericire, cred că viitorul ne este la îndemână, este cumva la voinţa şi la putinţa noastră. Îl putem construi împreună şi nu rămâne decât ca generaţiile care vin să ducă mai departe lucrurile bune care
s-au făcut până acum în comunităţile noastre româneşti din Canada. Evident, ceea ce este important, este să găsim acele punţi, uneori şi de resurse şi de mijloace şi de timp, şi cum am încercat să spun şi mai devreme, şi de energie, pentru ca mândria a ceea ce reprezentăm să fie caracterizată prin fapte, prin evenimente, prin sărbători, prin ceremonii, prin întâlniri, prin lucruri care rămân, prin istoria care se aşază undeva. Istoria Ro-mâniei se aşază undeva în reperele ei fireşti, aş spune, şi prin istoria comunităţilor noastre de pretutindeni şi din Canada. Cititorilor dumneavoastră le doresc, bineînţeles, înainte de toate, bucuria lecturii săptămânalului dumneavoastră, bucuria a ceea ce fac, împliniri, sănătate, punţi de legătură sufletească şi de credinţă în aceste legături, dintr-o parte şi de cealaltă şi, de ce nu, să participe şi ei cât mai mulţi la acest gen de sărbători precum cele la care am participat noi astăzii”.
Gerhard Binder
Agenda nr. 30/29 iulie 2006
Agenda nr. 30/29 iulie 2006
Versiune pentru tipărire
