Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Băluţescu, Ramona - Coridoarele nostalgiei, la Resita

 

In intortocherea de reguli si legende si nazuinte personale pe care fiecare om le tine intr-o zona doar a sa pot exista adevarate mitologii de microcosmos, care fac sa treaca mai frumos ziua, mai usor viata. Sau sa treaca si atat. Stim ca framantarea sau asezarea sufletelor noastre nu ar putea misca nicio frunza, macar, din rachitisul din jur si totusi, ca o poveste pe care ne-am spune-o intr-o auto-hipnoza binevoitoare, innadim amintiri viitoare, dorite amintiri viitoare, cu amintiri din trecut. Si eu am un astfel de joc cu exteriorul. Mai simplu: in anumite zile imi place sa ma prefac ca cred ca, daca as reusi sa refac conditiile unui moment trecut, pastrat nostalgic printre amintirile bune, daca as reusi sa populez iar, cat mai exact, coridorul pe care il descriam, trecand printr-un loc, bucuroasa fiind, ceva din starea aceea s-ar intrupa firesc si ar pasi iar alaturi de mine, in mine. Iar Resita toamnei si schimbarilor aramii de lumina era numai buna pentru asa ceva, pentru reintalnirea cu soarele princeps al unor clipe bune din trecut.
Zapada si ulei de motor
Trebuia sa iau un timp si sa-l omor. In caldura placuta, in forfota de stup politicos (pentru ca nimic nu e, in Banatul Montan, precum la ses, in marele oras banatean de ghionturi si graba), am reinvatat intai sa respir mai adanc, apoi sa privesc, sa pot accepta o linie a orizontului mult mai apropiata, zdrumicata pe creste de dealuri si, de-abia cand toate acestea au fost asezate, sa ma gandesc ce amintire sa invit sa ma insoteasca prin lumina aceea ideala pentru o calatorie in timp. In spate de timp.
Prima imagine de tihna mi-a venit de la "Maria Zapezii". Daca nu stiti cine poarta numele acesta, ramaneti o clipa asa, ascultati, lasati sunetul sa se piarda, sa se topeasca si reveniti sa vedem impreuna cum fiinteaza biserica resiteana care este numita cu numele alb de mai sus. Si pe mine m-a fascinat mai intai numele, auzindu-l, citindu-l, apoi am ajuns prima oara aici intr-o zi de tihna dintr-acelea despre care, doar privind retrocativ, poti decreta ca era de tihna. Hai sa invoc tihna pe care n-am stiut s-o numesc atunci si s-o duc acum, de mana, in biserica.
Si aici se termina poezia atat de diafana a numelui cladirii, a intentiilor nostalgice, a luminii de toamna pe care o laudam. Pentru ca biserica romano-catolica "Maria Zapezii" nu este doar lacasul de rugaciune unde poti veni sa te-aduni. Rapid imi aduc aminte de inca ceva ce frapeaza: biserica e ca un ghimpe in coasta combinatului siderurgic. Sau, ca sa privim din alt unghi, mastodontul tinde sa gatuie mica (pe langa el) biserica, lovind-o cu marimea sa, cu apropierea sa, cu sunetul sau infundat ce vine de la hala de topitorie, cea aflata foarte aproape de noi. Fonic, parca tot timpul ai un ciocan pneumatic care cade aproape de tine, pe undeva. Stai in nava, uruie ceva din toate puterile; faci cativa pasi spre iesire – detaliile de lemn te anunta in legatura cu un constant cutremur. Este o alaturare ciudata, mai ales pentru tine, vanatorul de tihna, si nu poti decat sa te intrebi, ca un candid calator ajuns pe tarm venetian: cine a crescut aici mai intai, biserica, si apoi a venit fabrica sa o gatuie, tot asa cum, mereu, si in Venetia se va intreba cineva daca apa a venit peste case sau ele au fost construite cu picioalele in lichid.
Vreau sa privesc aratarea cu suflet metalic de langa noi, vreau sa fac o poza cu biserica ce a primit inutilul guler anti-fonic care o separa de incinta tehnica. Toata povestea e cumva contorsionata, detaliile mananca fiecare din spatiul celuilalt, pana si silueta in contre-jour a lui Isus pare prabusita in nimicnicia care imbiba orice lucru a-tehnic, aflat langa o uzina. La cum curge spatiul, aici, trebuie sa urc pe gardul noilor stapani ai combinatului, sa pot invita in cadru aproape tot ce vreau. Apar nu mai putin de opt bodyguarzi sau oameni de paza sau cum vreti sa-i numiti, care vor sa ma coboare, arata deja a balet West Side Story pana unul dintre ei are ideea de a ma ameninta cu luatul camerei. Ma pufneste rasul si-l compatimesc pe bietul om care crede ca poate lua unui ziarist camera foto, fara a suferi oaresce avarii. Le explic, cu avantajul altitudinii mele, despre drepturile spatiului public. Toata haraiala ma face sa ma intorc spre locul unde sefii cei noi de combinat ar trebui sa aiba un nume de firma. Il gasesc: e acolo un banner cu "1771 Steel made history, TMK makes the future". ("And f...s the past" – ma gandesc. Nu stiu cat va mai rezista "Maria Zapezii" langa asa un vecin sforaitor...)
Cobor iar langa intrare, aici sunt sapte -opt graffitiuri cu... Isus Cristos. Unul este chiar dupa un Dali, este o abordare interesanta. Caut macar o frantura de liniste ca sa merg mai departe, sa gasesc un alt coridor din trecut, si, pentru asta, citesc incet un pasaj din rugaciunea unui vincentian, ce e aici, pe avizier: "Ajuta-ma, Doamne, sa nu trec cu pas grabit si cu inima impietrita pe langa aproapele meu. Ajuta-ma, Doamne, sa te pot recunoaste: in cel necajit si fara ajutor, in cel care sufera si nu vrea sa o arate, in cel singur si parasit". In acest moment, o frunza se desprinde din platanul imens de deasupra mea. Un crestin ar zice, probabil, ca i-a fost primita ruga. Nu e important ce zici.
Iasmina + David = love
Sunt intr-un cartier unde mai am amintiri de salutat, este si podul care trece pe sub un pod (n-am inteles nici pana acum de ce resitenii au ajuns la aceasta alcatuire ciudata, dar este reconfortant sa stii ca bizareria este acolo, pe undeva, si ca o poti saluta aproape la fel ca in trecut). Doar lumina oscileaza foarte mult, gradele mierii topite se schimba de la un minut la altul, dar cand ajung la punctul doi din program incepe sa nu mai conteze foarte mult pentru ca, oricum, spatiul de privit este sub inca una dintre burtile negre ale combinatului: am regasit sinagoga resiteana.
Va trebui sa retin ca este vorba de strada Mihai Viteazul numarul 8, pentru cazul in care o sa mai vreau sa o gasesc si singura. In timp ce ma apropii de cladire, constat ca ceva inedit a crescut aproape de ea. Este vorba de o vila tiganeasca, acea clasica vila tiganeasca ce iti ia ochii si nu te lasa cu suflare, si atunci nu prea mai poti decanta ce ramane din intalnirea ta cu templul de sub steaua lui David, nu e chiar prima cladire de la sinagoga, e a doua, dar nici cu prima nu mi-e rusine: parca s-a facut concurs de ne-integrare in peisaj... Cum fosgaluie ceva tigani pe dantelarita poarta a vilei, il intreb pe unul daca stie ce cladire e aia, din vecini, a doua. Imi spune ca sunt evrei de parca ar vorbi de o tulpina noua, inca fara vaccin, a gripei care va lovi anul acesta, in decembrie. Si adauga: "Nu mai vin nici ei, vin cel mult ca se da ajutoare". Si totusi, eu stiu ca cei 80 de evrei ai Resitei nu si-au uitat lacasul de cult. Lasa, nu trebuie sa demonstrez nimic, trag doar poze cu gurile de metal ale feroneriei portii de tigan, cum se reped sa ia in dinti incercata stea a lui David. Nimic nou sub soare.
Cotloane de vraja buna
Cum "string"-urile acestea nostalgice, de ademenire a unor amintiri resitene, au legat deja, pe firul zilei, o biserica catolica si o sinagoga, ma gandesc sa adaug una bucata biserica ortodoxa, si nu cu orice, ci cu micile taine ale pantecului ei. Stiu sa ajung, dar as prefera sa cumpar, in sfarsit, si o harta, pe Republicii, in apropiere, e o librarie, intru, ies iar, verific numele. Scrie "librarie". Vanzatoarea imi spune ca nu are harti, sa incerc la o librarie cu carti. Ingaim ca credeam ca toate librariile au carti... Doamna spune ca ei sunt librarie cu caiete. Bun si-asa. Iau tramvaiul, adica nu, metroul incet il iau, daca tot e sa cautam definitii noi lucrurilor. Ajung repede in cartierul de iesire Govandari, nu ies, intru in nava unei "biserici-nava", noua, frumoasa, chiar asa a fost construita, sa simti ca poate fi o nava spre ceva, talazurile sunt inauntru, calele de pe covor au deja meandre de alge, este ceva de salutat cordial aici, in noua biserica a sfintilor Petru si Pavel – pe langa icoana lor asa de greu de pozat – undeva, in inima cladirii, stiu o taina frumoasa.
Oricat de noua si de acreditata luminii marine ar fi biserica aceasta alba de cartier resitean, ea duce in sine suflul unor alte biserici, al unor alti credinciosi, amutiti acum, prin vechile Biblii de pe rafturile ascunse in debarale mai putin luminoase, de parca odata cu antemis, noua biserica ar fi luat cu ea, spre viitor, si sufletul altora mai vechi, ca binecuvantare si sprijin in momente de poticneala, ca un trifoi cu patru foi al unei bunici de demult, presat intr-un buzunar.
Cred caa e frumos ca o biserica noua sa aiba incaperi cu prapuri vechi, fire de paianjen si lumina aproape sparta de beci intelept, in care dorm carti, mi-i imaginez pe cei care au ridicat biserica aceasta cerand arhitectului sa puna pe plan "una bucata cotlon", apoi utilandu-l cu rabdare, cu lucruri de care nu ai nevoie decat poate o data-n an, sau poate niciodata, doar iti e bine sa le stii acolo, locuind un raft, ca suflul lor sa nu se piarda, ca sufletul tau insusi sa nu se piarda, atunci cand tu, stiindu-l lasat in cladire, mimezi aproape convingator ca poti sa te regenerezi multumitor. Nici nu stiu cata pomada tamaduitoare ti-ar trebui ca sa-ti manjesti sufletul si sa ti-l primenesti, dupa ce arzi si ridici o biserica in care crezi, dar daca vine intr-adevar un timp de refacere si oblojeala, cred ca el ar avea cele mai mari puteri aici, in zone unde reguli mai putine lasa suflul sa se scuture de coji.
In fiecare horbota noua exista un punct de intoarcere, orice cladire cu suflet are o incapere ce ar parea un paradox, ca o cutie cu muzicuta in pieptul unei papusi aruncate la gunoi. In toamne lungi, coridoare ale nostalgiei te pot duce inapoi, acolo unde ai lasat ceva nevazut, acolo unde ceva inca nu te-a bucurat de tot sau unde inca ai un "multumesc" de spus.
 
Timpolis“ 23-25 octombrie 2008

Imagine aleatoare

Chișoda - Biserica Ortodoxă Română

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank