Începutul detenţiei - 30 decembrie 1947 - a fost ziua proclamării Republicii Populare Române
Şi apartamentul şi imobilul poartă patina timpului. Poate şi de aceea o convorbire cu dl Vasile Cosma, veteran de război, „privat de libertate prin act administrativ” timp de câţiva ani (fără condamnare), este o plonjare într-o altă lume; un univers marcat de conflictele interetnice ale Clujului din 1940, de marile personalităţi pe care le-a întâlnit de-a lungul vieţii: Regele Mihai, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu etc.
Dacă ar fi să decupăm un singur moment definitoriu - o adevărată secvenţă cinematografică - al unei existenţe de peste 82 de ani, atunci acesta ar fi cel petrecut la sfârşitul lunii august 1953, pe peronul Gării de Nord din Timişoara. După ani de zile în care familia nu mai ştia nimic despre el şi-l căutase peste tot, dl Vasile Cosma se întorcea din colonia de reeducare prin muncă (în fapt exterminare) de la Capul Midia. Trimisese o telegramă din Bucureşti şi urcase în al doilea tren, pentru ca aceasta să ajungă înaintea lui (în acea zi, contrar obişnuinţei, mama sa se plimba neliniştită, presimţind parcă ceva, pe la poartă, acolo unde a găsit-o poştaşul). Din cauza aglomeraţiei a intrat în compartiment pe geam, unde a şi rămas; până la Timişoara a stat în picioare, pentru că nimeni nu şi-a cedat locul măcar câteva minute. Fratele îl aştepta împreună cu toţi prietenii pe care îi putuse mobiliza. S-au zărit când trenul încetinea, iar fratele a urcat pe scară, fără să ţină cont de toţi cei care voiau să coboare. Nu a luat în seamă nici protestele vehemente ale călătorilor, nervozitatea acestora care nu pricepeau de ce vrea cineva să urce când toţi coboară, pentru a putea să-l îmbrăţişeze mai repede pe Ică (aşa i se spunea acasă). Şi acum, după peste 50 de ani, domnului Cosma i se umezesc ochii când povesteşte… Seara, atunci când l-a văzut, tatăl său a făcut infarct, iar nu după mult timp s-a şi prăpădit...
Clujul, sub teroare
Domnul Cosma s-a născut la Cluj, în data de 10 noiembrie 1922 într-o familie care-şi avea originea în Apuseni (Lupşa, lângă Câmpeni), prin tată, respectiv din apropierea Dejului. A crescut într-o atmosferă de cinste şi bună cuviinţă; atunci când a găsit un creion şi l-a adus acasă a fost pedepsit, o lecţie pe care nu a uitat-o toată viaţa. În calitate de cercetaş, atunci când avea 10, 11 şi 12 ani, a fost invitat alături de alţi 15 copii din regiunile ţării la Pelişor, unde l-a cunoscut pe Regele Mihai. Tatăl lucra la Facultatea de Agronomie, care se va strămuta în 1940 la Timişoara.
În anul pierderii Ardealului de Nord, Ică absolvise Liceul Economic. Semnalul luptelor interetnice este dat când sunt atacaţi „domnişorii noştri” dintr-un cămin studenţesc şi sunt înştiinţaţi locuitorii unui cartier de naţionalişti - Mănăştur. Vine o perioadă în care în oraş oamenii obişnuiţi se vor afla mereu în nesiguranţă, românii sau maghiarii putând cădea pradă violenţelor. Urmărit pe stradă, dl Cosma se refugiază într-o unitate de jandarmi, de unde este condus acasă şi apoi păzit de un soldat înarmat. Este momentul în care va părăsi Clujul, oprindu-se în zona românească, la Turda. Aici avea grijă de animalele aparţinând Facultăţii de Agronomie, când a văzut într-un ziar un anunţ de înfiinţare, la Braşov, a primei şcoli de paraşutişti militari - Flotila 1 Bombardamente. Sub impresia evenimentelor din Cluj, urmaşul moţilor se hotărăşte să se înscrie voluntar, să-şi rişte viaţa pentru a putea participa la eliberarea teritoriului ocupat de Ungaria.
Domnul Cosma s-a născut la Cluj, în data de 10 noiembrie 1922 într-o familie care-şi avea originea în Apuseni (Lupşa, lângă Câmpeni), prin tată, respectiv din apropierea Dejului. A crescut într-o atmosferă de cinste şi bună cuviinţă; atunci când a găsit un creion şi l-a adus acasă a fost pedepsit, o lecţie pe care nu a uitat-o toată viaţa. În calitate de cercetaş, atunci când avea 10, 11 şi 12 ani, a fost invitat alături de alţi 15 copii din regiunile ţării la Pelişor, unde l-a cunoscut pe Regele Mihai. Tatăl lucra la Facultatea de Agronomie, care se va strămuta în 1940 la Timişoara.
În anul pierderii Ardealului de Nord, Ică absolvise Liceul Economic. Semnalul luptelor interetnice este dat când sunt atacaţi „domnişorii noştri” dintr-un cămin studenţesc şi sunt înştiinţaţi locuitorii unui cartier de naţionalişti - Mănăştur. Vine o perioadă în care în oraş oamenii obişnuiţi se vor afla mereu în nesiguranţă, românii sau maghiarii putând cădea pradă violenţelor. Urmărit pe stradă, dl Cosma se refugiază într-o unitate de jandarmi, de unde este condus acasă şi apoi păzit de un soldat înarmat. Este momentul în care va părăsi Clujul, oprindu-se în zona românească, la Turda. Aici avea grijă de animalele aparţinând Facultăţii de Agronomie, când a văzut într-un ziar un anunţ de înfiinţare, la Braşov, a primei şcoli de paraşutişti militari - Flotila 1 Bombardamente. Sub impresia evenimentelor din Cluj, urmaşul moţilor se hotărăşte să se înscrie voluntar, să-şi rişte viaţa pentru a putea participa la eliberarea teritoriului ocupat de Ungaria.
Trupe de elită
Se creau atunci două plutoane, unul pentru Uniunea Sovietică, pentru cei care ştiau rusa, şi altul pentru cunoscătorii limbii maghiare; prima unitate de paraşutişti militari - Compania Misiuni Speciale - va fi parte componentă a Batalionului 4 Paraşutişti în perioada 10 iunie 1941 - 9 septembrie 1944. Scopul era pregătirea temeinică - cu tehnici de arte marţiale, noţiuni de diversiune, sabotaj, contraspionaj pentru acţiuni în teritoriile inamice. De la Braşov, unitatea se va muta în ianuarie la Bucureşti, salturile cu paraşuta executându-se la Popeşti Leordeni. Aici o va cunoaşte mai târziu pe deţinătoarea recordului mondial de înălţime (7 200 m) Smaranda Brăescu (Sacramento, 1932). Acţiunile de „comando” au fost iniţiate de căpitanul paraşutist Mihai Ţanţu, băiat de preot din Basarabia, începând din anul 1943. La o astfel de acţiune a participat şi dl Cosma - după ce au distrus un pod şi un depozit de muniţii în Uniunea Sovietică, paraşutiştii au trecut printre linii şi s-au întors în ţară. În România, membrii acestor trupe de elită aveau îndatorirea de a căuta punctele vulnerabile ale apărării obiectivelor strategice, de a lăsa urme ale trecerii, vizibile pentru „arbitrii” de la Statul Major. Urma o şedinţă comună a celor trei părţi implicate, scopul fiind luarea măsurilor necesare pentru întărirea pazei. Se lucra sub acoperire, dl Cosma având o garderobă bogată, cu haine de cioban, ceferist, excursionist etc. pentru diferitele misiuni. Una dintre aceste acţiuni a constat în „aruncarea în aer” a Poştei din Bucureşti, în condiţiile unei paze întărite, avertizate de acest pericol. Cercetând cu minuţiozitate locul, paraşutiştii au pătruns în subsolul clădirii, acolo pe unde treceau cablurile telefonice şi unde era amplasat generatorul (util în cazul unei pene de curent electric) şi şi?au lăsat „amprenta”. Altădată, un coleg a pătruns într-un depozit de muniţii ascuns în portbagajul maşinii şefului acestuia.
În ziua de 23 august, dl Cosma, cunoscând puţin limba, trebuia să transmită unor subunităţi germane anunţul că se pot retrage lăsând muniţia. Iniţial, acţiunea a decurs bine, până la momentul în care nemţii au hotărât să atace Bucureştiul. Au urmat luptele de la Băneasa, iar Batalionul de Paraşutişti a devenit unitate operativă până în 31 august; atunci au căzut primii colegi. Dl Cosma a fost rănit la umăr şi decorat cu „Bărbăţie şi Credinţă” clasa a II-a cu Spade. În 1995, Preşedinţia României îi va conferi Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945”.
Veneau, odată cu sosirea ruşilor, vremuri grele pentru paraşutişti, care riscau să fie duşi în Uniunea Sovietică; se ştie că aceştia nu uitaseră grelele pierderi suferite, aşa că au desfiinţat trupele de vânători de munte. În acel moment, comandantul Mihai Ţanţu, un militar destoinic, distruge arhiva şi desfiinţează unitatea. Paraşutiştii se răspândesc în ţară, iar dl Cosma se va întoarce în Timişoara, unde locuiau acum părinţii, abia peste 2-3 luni.
Se creau atunci două plutoane, unul pentru Uniunea Sovietică, pentru cei care ştiau rusa, şi altul pentru cunoscătorii limbii maghiare; prima unitate de paraşutişti militari - Compania Misiuni Speciale - va fi parte componentă a Batalionului 4 Paraşutişti în perioada 10 iunie 1941 - 9 septembrie 1944. Scopul era pregătirea temeinică - cu tehnici de arte marţiale, noţiuni de diversiune, sabotaj, contraspionaj pentru acţiuni în teritoriile inamice. De la Braşov, unitatea se va muta în ianuarie la Bucureşti, salturile cu paraşuta executându-se la Popeşti Leordeni. Aici o va cunoaşte mai târziu pe deţinătoarea recordului mondial de înălţime (7 200 m) Smaranda Brăescu (Sacramento, 1932). Acţiunile de „comando” au fost iniţiate de căpitanul paraşutist Mihai Ţanţu, băiat de preot din Basarabia, începând din anul 1943. La o astfel de acţiune a participat şi dl Cosma - după ce au distrus un pod şi un depozit de muniţii în Uniunea Sovietică, paraşutiştii au trecut printre linii şi s-au întors în ţară. În România, membrii acestor trupe de elită aveau îndatorirea de a căuta punctele vulnerabile ale apărării obiectivelor strategice, de a lăsa urme ale trecerii, vizibile pentru „arbitrii” de la Statul Major. Urma o şedinţă comună a celor trei părţi implicate, scopul fiind luarea măsurilor necesare pentru întărirea pazei. Se lucra sub acoperire, dl Cosma având o garderobă bogată, cu haine de cioban, ceferist, excursionist etc. pentru diferitele misiuni. Una dintre aceste acţiuni a constat în „aruncarea în aer” a Poştei din Bucureşti, în condiţiile unei paze întărite, avertizate de acest pericol. Cercetând cu minuţiozitate locul, paraşutiştii au pătruns în subsolul clădirii, acolo pe unde treceau cablurile telefonice şi unde era amplasat generatorul (util în cazul unei pene de curent electric) şi şi?au lăsat „amprenta”. Altădată, un coleg a pătruns într-un depozit de muniţii ascuns în portbagajul maşinii şefului acestuia.
În ziua de 23 august, dl Cosma, cunoscând puţin limba, trebuia să transmită unor subunităţi germane anunţul că se pot retrage lăsând muniţia. Iniţial, acţiunea a decurs bine, până la momentul în care nemţii au hotărât să atace Bucureştiul. Au urmat luptele de la Băneasa, iar Batalionul de Paraşutişti a devenit unitate operativă până în 31 august; atunci au căzut primii colegi. Dl Cosma a fost rănit la umăr şi decorat cu „Bărbăţie şi Credinţă” clasa a II-a cu Spade. În 1995, Preşedinţia României îi va conferi Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945”.
Veneau, odată cu sosirea ruşilor, vremuri grele pentru paraşutişti, care riscau să fie duşi în Uniunea Sovietică; se ştie că aceştia nu uitaseră grelele pierderi suferite, aşa că au desfiinţat trupele de vânători de munte. În acel moment, comandantul Mihai Ţanţu, un militar destoinic, distruge arhiva şi desfiinţează unitatea. Paraşutiştii se răspândesc în ţară, iar dl Cosma se va întoarce în Timişoara, unde locuiau acum părinţii, abia peste 2-3 luni.
Republică, măreaţă vatră
O vreme şi-a ajutat familia lucrând în gospodăria din Calea Girocului. Ca şi tatăl său, a devenit membru al Partidului Naţional Ţărănesc şi a avut ocazia să-l cunoască, la Bucureşti, în casa de lângă Cişmigiu, pe Iuliu Maniu, atunci când transmitea corespondenţa. La sfârşitul anului 1947, când împlinise 25 de ani, merge la un camarad la Baia Mare, Victor, să petreacă sărbătorile şi să meargă la schi. În chiar seara de 30 decembrie, ziua abdicării forţate a Regelui Mihai, la Victor vin să-l ridice, evident pentru... verificări care nu mai suportau amânare, trei oameni ai Siguranţei. Aceştia întreabă cine este musafirul şi aflând că este un coleg îl arestează şi pe dl Cosma. Ajunşi la penitenciar, cei doi sunt despărţiţi şi nu se vor mai vedea niciodată (familia lui Victor a emigrat în S.U.A.). Dl Cosma trebuie să mărturisească din ce organizaţie subversivă face parte... Apoi este transferat la Satu Mare. Şi aici, hrana deţinuţilor era asigurată din pachetele primite de cei arestaţi dintre localnici. Vrea să intre în greva foamei, dar un gardian, cu ochii în lacrimi, le spune că se urmăreşte exterminarea lor, aşa că renunţă. Altădată, un gardian le-a dat seminţe de floarea-soarelui şi de cânepă pentru a le sorta. Le puteau păstra pe cele de floarea-soarelui, dar şi-au dat apoi seama că n-a mai venit nimeni să ia seminţele de cânepă (uleioase, foarte hrănitoare). Stătea în celulă cu un avocat, etnic maghiar, care îl îngrijea când se întorcea bătut de la interogatorii (unul din suplicii era atârnarea de testicule a cărămizilor...). Într-o noapte este ridicat, spunându-i-se: „Dumnezeii mătii! Hai că ţi-am găsit ortacii. Să vedem ce o să mai spui acum”. Presimţind pericolul de a fi ucis la graniţă, pe fâşie, cere să fie legat la mâini şi la picioare şi astfel scapă. Se renunţă la intenţie, dl Cosma auzind cuvintele strecurate printre dinţi, în maghiară: „S-a prins”. Este dus apoi la Aiud, într-o celulă mare, în care fiecare îşi făcea culcuş pe unde apuca, dormind şi pe podea. În mijloc era hârdăul; atunci când n-a fost golit câteva zile, acesta dădea pe dinafară, iar cei care îşi aveau locul aici trebuiau să se odihnească în lichidul pestilenţial.
De la Aiud a fost dus la Ocnele Mari. A fost în aceeaşi celulă de 70-80 de paturi cu Corneliu Coposu; celebrul industriaş Ionel Mociorniţă, fostul patron al echipei de fotbal Carmen Bucureşti; fruntaşul ţărănist Mihail Popovici, fost ministru de finanţe, acum la venerabila vârstă de 90 de ani - o veritabilă enciclopedie ambulantă; Mihai Gheorghiu, fostul director general al C.E.C.-ului; prinţul Şerban Ghica. În turnul cu creneluri, în care era un curent cumplit, l-a văzut pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Era apreciat de deţinuţi pentru modul în care împărţea mâncarea; într-o zi fasolea era necoaptă, mucegăită, fermentată şi pentru că a refuzat să o împartă şi nu a cerut iertare, a fost considerat instigator şi trimis o săptămână la carceră (o celulă mică la subsol, cu apă pe jos, fără scaun şi pat).
O vreme şi-a ajutat familia lucrând în gospodăria din Calea Girocului. Ca şi tatăl său, a devenit membru al Partidului Naţional Ţărănesc şi a avut ocazia să-l cunoască, la Bucureşti, în casa de lângă Cişmigiu, pe Iuliu Maniu, atunci când transmitea corespondenţa. La sfârşitul anului 1947, când împlinise 25 de ani, merge la un camarad la Baia Mare, Victor, să petreacă sărbătorile şi să meargă la schi. În chiar seara de 30 decembrie, ziua abdicării forţate a Regelui Mihai, la Victor vin să-l ridice, evident pentru... verificări care nu mai suportau amânare, trei oameni ai Siguranţei. Aceştia întreabă cine este musafirul şi aflând că este un coleg îl arestează şi pe dl Cosma. Ajunşi la penitenciar, cei doi sunt despărţiţi şi nu se vor mai vedea niciodată (familia lui Victor a emigrat în S.U.A.). Dl Cosma trebuie să mărturisească din ce organizaţie subversivă face parte... Apoi este transferat la Satu Mare. Şi aici, hrana deţinuţilor era asigurată din pachetele primite de cei arestaţi dintre localnici. Vrea să intre în greva foamei, dar un gardian, cu ochii în lacrimi, le spune că se urmăreşte exterminarea lor, aşa că renunţă. Altădată, un gardian le-a dat seminţe de floarea-soarelui şi de cânepă pentru a le sorta. Le puteau păstra pe cele de floarea-soarelui, dar şi-au dat apoi seama că n-a mai venit nimeni să ia seminţele de cânepă (uleioase, foarte hrănitoare). Stătea în celulă cu un avocat, etnic maghiar, care îl îngrijea când se întorcea bătut de la interogatorii (unul din suplicii era atârnarea de testicule a cărămizilor...). Într-o noapte este ridicat, spunându-i-se: „Dumnezeii mătii! Hai că ţi-am găsit ortacii. Să vedem ce o să mai spui acum”. Presimţind pericolul de a fi ucis la graniţă, pe fâşie, cere să fie legat la mâini şi la picioare şi astfel scapă. Se renunţă la intenţie, dl Cosma auzind cuvintele strecurate printre dinţi, în maghiară: „S-a prins”. Este dus apoi la Aiud, într-o celulă mare, în care fiecare îşi făcea culcuş pe unde apuca, dormind şi pe podea. În mijloc era hârdăul; atunci când n-a fost golit câteva zile, acesta dădea pe dinafară, iar cei care îşi aveau locul aici trebuiau să se odihnească în lichidul pestilenţial.
De la Aiud a fost dus la Ocnele Mari. A fost în aceeaşi celulă de 70-80 de paturi cu Corneliu Coposu; celebrul industriaş Ionel Mociorniţă, fostul patron al echipei de fotbal Carmen Bucureşti; fruntaşul ţărănist Mihail Popovici, fost ministru de finanţe, acum la venerabila vârstă de 90 de ani - o veritabilă enciclopedie ambulantă; Mihai Gheorghiu, fostul director general al C.E.C.-ului; prinţul Şerban Ghica. În turnul cu creneluri, în care era un curent cumplit, l-a văzut pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Era apreciat de deţinuţi pentru modul în care împărţea mâncarea; într-o zi fasolea era necoaptă, mucegăită, fermentată şi pentru că a refuzat să o împartă şi nu a cerut iertare, a fost considerat instigator şi trimis o săptămână la carceră (o celulă mică la subsol, cu apă pe jos, fără scaun şi pat).
Ca la Auschwitz
În perioada 15 noiembrie 1950 - 27 august 1953, dl Cosma s-a aflat în colonia de muncă Capul Midia, unde şefii de detaşamente erau deţinuţi de drept comun. La un moment dat, deţinuţii trebuiau să spargă piatră pentru terasamentul căii ferate. Extrem de slăbit, dl Cosma se decide să simuleze o paralizie, deşi ştia că era pasibil de pedeapsa cu moartea, iar cu comandantul Liviu Borcea (de frica acestuia tremurau şi gardienii) nu era de glumit. Dimineaţa se face că se împiedică cu roaba şi cade grămadă. Peste zi stă pe nişte cojoace ale colegilor, pentru că nisipul era umed. Când ajunge seara la barăci, cărat în roabă pe rând de Corneliu Coposu şi prinţul Ghica, este luat în primire de Borcea: „Simulantule!”. Este înţepat de medic cu acul în picioare şi chiar încercat cu flacăra chibritului. Rezistă uitându-se fix în ochii comandantului; nu degeaba făcuse cursurile trupelor de elită. O săptămână s-a deplasat la toaleta din spatele barăcilor cu cârje, pe o distanţă de cca 30 metri; doar acolo putea să-şi mişte picioarele. În revista „Magazin istoric” este redată declaraţia din faţa organelor de justiţie, din 1955, a lui Ştefan Weiss: „Eu care am fost şi în lagărul de la Auschwitz, apreciez că tratamentul de la Salcia (colonie din Dobrogea, n.n.) nu era departe”. În august 1953, după moartea lui Stalin, veniseră în colonie comisii care anchetau pe rând deţinuţi şi mai făceau liberări. Îşi face curaj şi merge la o comisie condusă de un căpitan, fost fierar în Craiova, fără a fi chemat. Îi explică faptul că este nevinovat, că nu a fost judecat şi condamnat. Atunci, căpitanul îi spune: „Dacă eşti sincer, spune-mi ce părere ai de regimul actual?”. Dl Cosma îi răspunde: „Actualul regim mi?a luat cei mai frumoşi ani din viaţă şi este duşmanul meu nr. 1. Şi eu sunt duşmanul lui nr. 1, dar unul inofensiv.” Căpitanul îl întreabă atunci: „Ai curaj să scrii ce mi?ai spus?”, iar când dl Cosma a început să scrie, îi smulge hârtia, o mototoleşte şi o aruncă la coş. A doua zi a stat câteva ore în ţarcul de la poarta coloniei şi apoi a fost eliberat. A fost întrebat de unde este şi a răspuns Cluj; răspândirea deţinuţilor se făcea în alte localităţi decât cele de domiciliu, aşa încât printr-o ciudată coincidenţă a fost repartizat la Timişoara. În drumul spre gară a avut o stranie senzaţie, ca a unuia coborât de pe puntea unui vapor în furtună, fără să mai simtă în lateral gardienii cu puştile. La Timişoara a avut domiciliu obligatoriu timp de 2 ani, perioadă în care a fost nevoit să efectueze munci necalificate (tăiat de lemne, săpat de şanţuri etc.).
În perioada 15 noiembrie 1950 - 27 august 1953, dl Cosma s-a aflat în colonia de muncă Capul Midia, unde şefii de detaşamente erau deţinuţi de drept comun. La un moment dat, deţinuţii trebuiau să spargă piatră pentru terasamentul căii ferate. Extrem de slăbit, dl Cosma se decide să simuleze o paralizie, deşi ştia că era pasibil de pedeapsa cu moartea, iar cu comandantul Liviu Borcea (de frica acestuia tremurau şi gardienii) nu era de glumit. Dimineaţa se face că se împiedică cu roaba şi cade grămadă. Peste zi stă pe nişte cojoace ale colegilor, pentru că nisipul era umed. Când ajunge seara la barăci, cărat în roabă pe rând de Corneliu Coposu şi prinţul Ghica, este luat în primire de Borcea: „Simulantule!”. Este înţepat de medic cu acul în picioare şi chiar încercat cu flacăra chibritului. Rezistă uitându-se fix în ochii comandantului; nu degeaba făcuse cursurile trupelor de elită. O săptămână s-a deplasat la toaleta din spatele barăcilor cu cârje, pe o distanţă de cca 30 metri; doar acolo putea să-şi mişte picioarele. În revista „Magazin istoric” este redată declaraţia din faţa organelor de justiţie, din 1955, a lui Ştefan Weiss: „Eu care am fost şi în lagărul de la Auschwitz, apreciez că tratamentul de la Salcia (colonie din Dobrogea, n.n.) nu era departe”. În august 1953, după moartea lui Stalin, veniseră în colonie comisii care anchetau pe rând deţinuţi şi mai făceau liberări. Îşi face curaj şi merge la o comisie condusă de un căpitan, fost fierar în Craiova, fără a fi chemat. Îi explică faptul că este nevinovat, că nu a fost judecat şi condamnat. Atunci, căpitanul îi spune: „Dacă eşti sincer, spune-mi ce părere ai de regimul actual?”. Dl Cosma îi răspunde: „Actualul regim mi?a luat cei mai frumoşi ani din viaţă şi este duşmanul meu nr. 1. Şi eu sunt duşmanul lui nr. 1, dar unul inofensiv.” Căpitanul îl întreabă atunci: „Ai curaj să scrii ce mi?ai spus?”, iar când dl Cosma a început să scrie, îi smulge hârtia, o mototoleşte şi o aruncă la coş. A doua zi a stat câteva ore în ţarcul de la poarta coloniei şi apoi a fost eliberat. A fost întrebat de unde este şi a răspuns Cluj; răspândirea deţinuţilor se făcea în alte localităţi decât cele de domiciliu, aşa încât printr-o ciudată coincidenţă a fost repartizat la Timişoara. În drumul spre gară a avut o stranie senzaţie, ca a unuia coborât de pe puntea unui vapor în furtună, fără să mai simtă în lateral gardienii cu puştile. La Timişoara a avut domiciliu obligatoriu timp de 2 ani, perioadă în care a fost nevoit să efectueze munci necalificate (tăiat de lemne, săpat de şanţuri etc.).
Trecut-prezent
În egală măsură, dl Cosma este un om al trecutului, dar şi al prezentului imediat. Pe unul din pereţii locuinţei se află ca un altar, la care arde veşnic o luminiţă, cu portretele lui Iuliu Maniu şi prietenul Corneliu Coposu. A păstrat poze din război (chiar şi a primului camarad căzut la datorie sau a comandantului Ţanţu) şi a trimis materiale pentru Muzeul Aviaţiei de la Buzău, atunci când i s-a solicitat. A participat la reîntâlnirile cu foştii colegi paraşutişti din 1981, 1991 sau 2001 şi mai ţine legătura cu ei (unul se află chiar în Timişoara - dl Aurel Precup). Cu generalul-maior Grigore Baştan, al cărui nume a fost atribuit Şcolii de Aplicaţie pentru Paraşutişti şi unei străzi din Buzău, a fost coleg la Braşov.
Este interesat în continuare de viaţa politică - în toamnă n-a putut merge la fiice în Germania fără să afle rezultatul alegerilor. La începutul săptămânii, a mers la Catedrală pentru a dona două costume pentru sinistraţi. Zilnic, chiar dacă nu mai poate ieşi la plimbare, îşi face exerciţiile de gimnastică, pedalează pe bicicleta ergonomică, foloseşte aparatul de vibromasaj, toate pentru circulaţia sângelui (din cauza bătăilor, coloana este strangulată).
În egală măsură, dl Cosma este un om al trecutului, dar şi al prezentului imediat. Pe unul din pereţii locuinţei se află ca un altar, la care arde veşnic o luminiţă, cu portretele lui Iuliu Maniu şi prietenul Corneliu Coposu. A păstrat poze din război (chiar şi a primului camarad căzut la datorie sau a comandantului Ţanţu) şi a trimis materiale pentru Muzeul Aviaţiei de la Buzău, atunci când i s-a solicitat. A participat la reîntâlnirile cu foştii colegi paraşutişti din 1981, 1991 sau 2001 şi mai ţine legătura cu ei (unul se află chiar în Timişoara - dl Aurel Precup). Cu generalul-maior Grigore Baştan, al cărui nume a fost atribuit Şcolii de Aplicaţie pentru Paraşutişti şi unei străzi din Buzău, a fost coleg la Braşov.
Este interesat în continuare de viaţa politică - în toamnă n-a putut merge la fiice în Germania fără să afle rezultatul alegerilor. La începutul săptămânii, a mers la Catedrală pentru a dona două costume pentru sinistraţi. Zilnic, chiar dacă nu mai poate ieşi la plimbare, îşi face exerciţiile de gimnastică, pedalează pe bicicleta ergonomică, foloseşte aparatul de vibromasaj, toate pentru circulaţia sângelui (din cauza bătăilor, coloana este strangulată).
Primele fotografii color
Fire energică, dl Cosma a fost toată viaţa un luptător. S-a adaptat situaţiilor şi a căutat locuri de muncă care să-l ajute să-şi întreţină familia. În 1958, anul naşterii primei fiice, a lucrat toată vara la Cooperativa de consum Oraviţa, noaptea preparând prăjituri şi îngheţată şi ziua vânzându-le. A avut mare succes, datorită faptului că se respecta reţeta, iar porţiile erau mai mari. În toamnă, cu banii câştigaţi a cumpărat mobilă, covoare şi un aparat de fotografiat. Pozele fetiţei fiind foarte reuşite, este chemat de şeful atelierului foto de pe str. Preyer să lucreze acolo. Prin 1961-1962, era la atelierul din Piaţa Küttl când va realiza primele fotografii color din Timişoara; totul era scump, complicat, erau necesare 7-8 băi. Va colabora cu Spitalul de Ginecologie şi va realiza cataloage de produse pentru Fabrica de Pălării, Fabrica de Covoare din Cisnădie şi va avea comenzi şi de la Bucureşti. Va mai lucra apoi la aprovizionare la O.C.L. Alimentara, dar pentru că nu putea primi postul de merceolog principal din cauza dosarului s-a transferat la A.E.M. A fost angajat ca fotograf pentru realizarea de pliante, cataloage până după 1989, când s-a pensionat.
Fire energică, dl Cosma a fost toată viaţa un luptător. S-a adaptat situaţiilor şi a căutat locuri de muncă care să-l ajute să-şi întreţină familia. În 1958, anul naşterii primei fiice, a lucrat toată vara la Cooperativa de consum Oraviţa, noaptea preparând prăjituri şi îngheţată şi ziua vânzându-le. A avut mare succes, datorită faptului că se respecta reţeta, iar porţiile erau mai mari. În toamnă, cu banii câştigaţi a cumpărat mobilă, covoare şi un aparat de fotografiat. Pozele fetiţei fiind foarte reuşite, este chemat de şeful atelierului foto de pe str. Preyer să lucreze acolo. Prin 1961-1962, era la atelierul din Piaţa Küttl când va realiza primele fotografii color din Timişoara; totul era scump, complicat, erau necesare 7-8 băi. Va colabora cu Spitalul de Ginecologie şi va realiza cataloage de produse pentru Fabrica de Pălării, Fabrica de Covoare din Cisnădie şi va avea comenzi şi de la Bucureşti. Va mai lucra apoi la aprovizionare la O.C.L. Alimentara, dar pentru că nu putea primi postul de merceolog principal din cauza dosarului s-a transferat la A.E.M. A fost angajat ca fotograf pentru realizarea de pliante, cataloage până după 1989, când s-a pensionat.
Vali Corduneanu
Agenda nr. 19/7 mai 2005
Versiune pentru tipărire
