Enciclopedia Banatului

Български English Français Deutsch  Magyar Română Српски 

BANATERRA (română)

Site-uri partenere

Copyright © 2006-2015. Asociatia Banaterra. Toate drepturile rezervate.

Alioş - Comunitatea şi Biserica Romano-Catolică

Date istorice privind aşezarea

Localitatea Alioş este situată pe traseul liniei de cale ferată Timişoara-Lipova-Radna. Denumirea localităţii apare în în limba maghiară sub forma: Temesillésd. În Evul Mediu a aparţinut la un moemnt dat de comitatul Arad. Între 1306-1326 este amintită ca proprietate a familiei nobiliare Pósa de Szer. În 1332-1337 apare in Listele Decimelor Papale sub denumirea de Ellensfalva (Ellősfalva). Ulterior, în 1422, 1447 şi 1451 apare sub denumirea de Ellefalva/ Ellysofalwa, pentru ca în 1477 să fie menţionată drept Ellewfalw, ea fiind supusă/ intrând în ascultarea şi sub autoritatea cetăţii Şoimoş. În 1505 intră în posesia familiei Bánffy de Lendva. O nouă variantă a numelui, Elesfalwa, este amintită în 1561, localitatea constituind proprietatea nobililor Sentmiklós, Finta, Báldy, Méregh şi Baratzeg.

În secolul al XVIII-lea satul este unul populat, având locuitori de confesiune ortodoxă şi apare cu numele de Allios. Între 1723-1725 întâlnim cu denumirea de Alleosch, pentru ca în 1782, după incorporarea Banatului la Ungaria şi formarea comitatelor (judeţelor), domeniul Alioş să fie vândut fraţilor din familia nobiliară Nérveny. Aceştia însă nu au plătit Camerei Regale Ungare suma datorată, astfel că localitatea Alioş rămâne şi pe mai departe domeniu cameral. În 1838 avea staţie de poştă în localitate. În devine 1911 proprietate a erariului.

La hotarul satului se remarcă resturi ale unui şanţ roman o structură circulară din epoca migatorilor, cel mai probabil de provenienţă avară.

Între Alioş şi Zăbrani/ Guttenbrunn a existat în Evul Mediu localitatea Keresztúr, aparţinătoare prin 1484 familiei nobiliare Palócsi, însă prin anul 1561 îi are drept stăpâni pe cei din familia Magócsi urmaţi de familiile Zay şi apoi Nadányi. Tot undeva în jurul lui Alioş a fiinţat şi satul Sopron, care prin anii 1446 şi 1455 apare sub forma Kétsopron şi care era în epocă parte a moşiei familiei Czibak de Palota. (date după Borovszky S., Temes, p. 104-105).

Din câte se ştie la un moment dat satul a fost situat iniţial pe o ridicătură, undeva mai în faţa locaţiei actuale, dar datorită unui incendiu ce a avut loc în 1820 a fost ars şi distrus în cea mai mare parte, fiind mutat mai la est, pe locul pe care se află şi azi.

 

Biserica Romano-Catolică din Alioş

Biserica a fost construită în anul 1909 în stil neogotic, deşi deja de prin 1890 se cunosc iniţiative pentru realizarea unei asociaţii, conform modei epocii intitulate „pentru construirea bisericii”, dar şi unele fundaţiuni şi lăsăminte dedicate acestui scop.

Edificiul de cult este situat pe strada principală a satului, pe artera Timişoara-Lipova, pe partea stângă, între clădiri şi case private. Hramul bisericii este sfântul Iosif, purtătorul de grijă şi părintele pământesc al Mântuitorului, data sărbătoririi sfântului Iosif fiind 19 martie, având însă şi o sărbătoare specială, „Sf. Iosif – Muncitorul” ce este comemorată anual la 1 mai.

Biserica este una de tip hală, cu un cor (spaţiu al altarului) profilat în exterior, care pe partea sa sudică are zidită alături şi o sacristie. Intrarea în biserică se face printr-o uşă situată la baza turnului. Acesta are o secţiune, la bază, de formă pătrată, fiind prevăzut cu un acoperiş în formă de coif, acoperit cu tablă de zinc. În turn se află trei clopote. Biserica a fost renovată complet în anii 2004-2005 cu ajutorul foştilor credincioşi, emigraţi în Germania şi binecuvântată de episcopul diecezan, Excelenţa Sa Martin Roos la 1 mai 2005 în prezenţa multor foşti credincioşi sosiţi acasă pentru acest eveniment.

În faţa bisericii se află o cruce de marmură fără corpus cu un soclu solid de formă rectangulară, purtând inscripţia: „Friede dem, der kommt; Friede dem, der hier verweilt; Segen dem, der weiterzieht” - H. Mayer (Pace celui ce vine aici, pace celui ce zăboveşte în acest loc, binecuvântare celui ce merge mai departe).

Hala de la intrare este deschisă înspre biserică, iar treptele către balconul corului sunt simple, de formă pătrată, în trei părţi. Acest balcon al corului este întărit şi susţinut de bare de metal din perete în perete, fiind prevăzut cu un grilaj simplu de metal drept balustradă. În acest loc se află un armoniu simplu pentru acompaniamentul cântului liturgic. Armoniul, azi defect, a fost realizat de către meşterul Leopold Wegenstein din Timişoara, renumit constructor de orgi şi armonii de la finele secolului al XIX-lea şi începutul celui următor. Pe partea stângă se află Sfântul Mormânt cu un corpus al Mântuitorului, din gips, reprezentat mort şi depus în mormânt. Deasupra se află o mensa (masă de altar) simplă cu un loc pentru aşezarea şi expunerea Sfântului Sacrament şi cu o cruce în fundal.

Calea Sfintei Cruci este prezentă în toate cele paisprezece staţiuni caracteristice, imaginile fiind de fapt tipărituri simple ale patimilor Mântuitorului pe drumul spre Golgota cu inscripţii în limba germană.

Altarul principal şi amvonul sunt realizate din lemn, în stil neogotic, fără prea multe ornamente, fiind vopsite în culorile albastru, alb şi auriu. Pictura din altarul principal îl reprezintă pe Sf. Iosif care îl poartă pe Pruncul Isus pe braţul stâng, în mâna dreaptă ţinând un crin alb, simbolul curăţiei şi al fecioriei. Sub icoana sf. Iosif se află masa altarului, realizată din zid, cu un tabernacol pentru păstrarea Sfintei Taine a Euharistiei. Amvonul este fixat pe peretele bisericii, având treptele de acces din biserică. Altarul „versus populo” este realizat la rândul său din lemn, având forma unui sarcofag. Locul preotului, numit în ritul latin sedis este prevăzut cu un jilţ desupra căruia se află un vechi baldachin, folosit drept acoperământ liturgic, în trecut şi la procesiunile de prin sat cu Sfântul Sacrament al Euharistiei. Desupra altarului atârnă o lampă veşnică, necesară în cazul în care Sf. Euharistie este lăsată în tabernacol de la o liturghie la alta sau chiar permanent. Tot în spaţiul altarului este păstrată şi o cruce pentru procesiuni, din lemn, pictată cu culori pe bază de ulei.

O imagine a sfântului Vendelin, patronul păstorilor şi crescătorilor de animale, deosebit de cinstit în comunităţile germane din Banat, este prezentă şi în biserica din Alioş. Din păcate pictura a fost refăcută de câteva ori, era fiind donată, conform inscripţiei prezente la baza ei de către Nikol(aus) Lannert şi Elisabeth Lannert, născută Gelz în anul 1870. Imaginea dovedeşte unele similitudini cu o alta de la Maria Radna, aceea fiind donată de Johann Schäfer din Glogowatz (Glogovăţ, azi Vladimirescu).

În mijlocul bisericii atârnă o lustră frumoasă din metal cu şase braţe având pe fiecare braţ 3 lumânări. În comunitatea din Alioş s-au ţinut sfinte misiuni populare în anii 1914 şi 1924, fapt atestat de crucea misiunilor, simplă, din scânduri de lemn, prezentă în biserică. De asemenea se pot admira în lăcaşul de cult cele două statui, cea a Sfintei Fecioare Maria (conformă cu apariţia de la Lourdes) şi a Sfântului Anton de Padova, ambele situate în stânga şi în dreapta arcului de triumf care desparte spaţiul altarului de navă. Statuile sunt dublate de două tablouri care îi reprezintă pe aceiaşi sfinţi, imaginile neavând însăo valoare deosebită, ele fiind doar tipărituri. Deasupra acestui arc de triumf se află o inscripţie „Ehre sei Gott in der Höhe” (Mărire lui Dumnezeu întru înaltul cerului). Duşumeaua bisericii este realizată din plăci de ciment vopsite în culoare albă şi galbenă şi aşezate într-un frumos model mozaicat.

Comunitatea catolică din Alioş dispune şi de un cimitir propriu, aşezat pe o parcelă de teren de formă dreptunghiulară, cu un gard bun din sârmă şi stâlpi de lemn, fără soclu. Vizavi de cimitirul catolic se află şi cimitirul local ortodox. Cimitirul catolic este păstrat curat şi în ordine. În mijloc este aşezată o cruce metalică, centrală cu un corpus din metal, turnat. Conform inscripţiei de pe plăcuţa de la baza crucii, aceasta a fost donată de către familia Theodor Schorg şi Katharina în anul 1877. Se mai văd încă morminte frumoase din anii 1890/1900, dar mai ales din anii ulteriori. Aici odihneşte într-un mormânt deosebit revizorul financiar Mathias Schnur, decedat la anul 1907.

 

Biserica Ortodoxă Română din Alioş –câteva date –

Poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fiind zidită la 1823 (după alte surse 1826). Un frumos iconostas de la mijlocul secolului al XIX-lea împodobeşte biserica, dovedind prin modul de picitare şi stil o influenţă apuseană de netăgăduit. Este posibilă realizarea sa de către un pictor maghiar. Conform unor informaţii iconostasul nu ar fi fost iniţial la Alioş, ci el ar fi fost adus aici. Lucrări de renovare şi amenajare, inclusiv pictură şi pardoseală au fost realizate în ultimul deceniu cu frumoase rezultate.

 

Comunitatea romano-catolică - organizare ecleziastică

Din punct de vedere organizatoric, administrativ-ecleziastic, comunitatea bisericească romano-catolică din Alioş nu a fost organizată niciodată ca o parohie, ci ea s-a constituit în filie, iniţial a parohiei romano-catolice din Maşloc, iar ulterior, începând din deceniul al doilea al secolului al XIX-lea a fost afiliată parohiei din Zăbrani (Guttenbrunn).

Comunitatea a fost una relativ mică, având în vedere numărul de credincioşi şi comparativ cu mărimea unei parohii. În anul 1900, conform schematismului diecezan, locuiau la Alioş un număr de 200 de romano-catolici, 4 greco-catolici, 1660 ortodocşi şi 16 evrei, distanţa faţă de Zăbrani (mater) fiind de 7,4 kilometri.

 

Timişoara, la 22 martie 2011

 

 

Drd. Claudiu Călin

Arhivist Diecezan

Imagine aleatoare

Chișoda - Biserica Romano-Catolică

Sondaj

Sondaj de opinie privind interesul față de istoria recentă a Banatului (1938-1956) - Posibile titluri de cărți:
Română
  • 2196 imagini
  • 4170 articole

Display Pagerank