Cu o precizie de ceasornic şi punctuală frecvenţă, medici veterinari cu nume de rezonanţă îşi dau întâlnire săptămânal în incinta Casei Municipale de Cultură din Timişoara, pentru a fi şi a rămâne mereu în priza nobilei bresle. Profesionişti, specialişti de marcă, s-au constituit odinioară sub o prestigioasă conducere, continuată de profesorul dr. Alexandru Stupariu într-un forum  de dezbateri deschise. 
  
 

Într-o încăpere generoasă a Casei Municipale de Cultură profesorul Pavel Deheleanu, directorul instituţiei, le-a oferit, cu nobleţea omului de artă, celor 40 de elite ale medicinei veterinare din vestul ţării, acum oameni de vârsta a treia, prilejul de a se dedica în continuare, cu pilda, scrisul şi experienţa de decenii, meseriei căreia vreme de o viaţă i-au jurat credinţă. Recent cei 40 de distinşi specialişti au aniversat un sfert de veac de existenţă a celui dintâi şi acum unicul forum de această sorginte. O cifră impresionantă, dacă ne gândim că în cei 25 de ani scurşi s-au înşirat momente şi evenimente remarcabile. Memorabilă a rămas personalitatea celui care a înfiinţat clubul, în ianuarie 1980, şi după trecerea în eternitate i-a lăsat numele şi o parte din visele şi năzuinţele sale temerare: profesorul dr. doc. Valeriu Pintea. Două momente de înaltă zidire ale prestigiosului club elitar, ce după sfertul de veac s-a modelat şi a reuşit să-şi adjudece aura cluburilor britanice, două momente aşadar, au marcat recenta întrunire de la Casa Municipală de Cultură: apariţia primită cu emoţie a volumului aniversar intitulat „Clubul Medicilor Veterinari Pensionari «Valeriu Pintea» din Timişoara, la un sfert de veac de la înfiinţare”, semnat de doctorii Alexandru Stupariu, Marin Leancu, Martin Pop şi Ştefan Orbulescu, şi o dezvăluire epocală a omului de ştiinţă, fost prorector şi decan la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Timişoara, profesorul dr. Ioan Vintilă, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi totodată membru de seamă al clubului. Împreună cu o echipă de cercetători, alcătuită din I. Bencsik, N. Corin, N. Păcală, Şt. Polverejan, Cornelia Vintilă şi Adela Marcu, în colaborare cu P. Babuşik şi I. Kulickova de la Institutul de Cercetări Zootehnice din Nitra-Slovacia, au reuşit să obţină în 1989 prima clonă animală din România.  Profesorul Ioan Vintilă şi-a publicat recent rezultatele într-un studiu de specialitate intitulat „Transferul de embrioni şi biotehnologii asociate”.

Slujitori ai ştiinţei 
„Amintirile ne readuc trecutul în conştiinţă, dar confruntarea cu cele ce au fost ne întăresc încrederea în ceea ce va urma şi în ceea ce mai avem de făcut”, spune profesorul dr. Alexandru Stupariu, coordonatorul clubului. Din cuvintele preşedintelui Stupariu răzbat idealurile pe care le-au promovat cu un sfert de veac în urmă înaintaşii care au fondat clubul. Atunci, în acel ianuarie 1980, alături de profesorul dr. doc. Valeriu Pintea, s au aflat medicii Ioan Popescu, Liviu Minişan şi Dumitru Baloş, cei care cu însufleţire au înfăptuit ceea ce astăzi este forumul înţelepţilor breslei. Tocmai acest spirit care dăinuie şi astăzi străbate filele volumului omagial, care se vrea şi reuşeşte cu prisosinţă să fie un manual de grăitoare pilde pentru obştea medicinei veterinare. 

Recunoaştere
O medalie şi o diplomă, decernate Clubului Medici Veterinari Pensionari „Valeriu Pintea”, la cel de-al IX-lea Congres Internaţional al medicilor veterinari din anul 2003, manifestare care s-a desfăţurat la Iaşi, un gest de unanimă recunoştinţă a participanţilor de pretutindeni, numit cu stimă şi consideraţie „Pentru progresul medicinei veterinare”, este doar un exemplu pentru meritele adjudecate după ani de izbânzi în nobila specialitate. Şi pe bună dreptate. La cel de-al VIII-lea Congres de Medicină Veterinară de la Băile Felix, în anul 2000, delegaţia clubului timişorean a prezentat lucrarea biografică omagială dedicată fondatorului său, profesorul dr. Valeriu Pintea,  „O viaţă aşa cum a fost”. În 2001 a fost lansată de 6 autori - majoritatea membri ai clubului, bunăoară medicii Ioan Popescu, Marin Leancu, Martin Pop, Alexandru Stupariu, Viorel Timoceanu şi Petru Muntean - cea mai cuprinzătoare monografie privind devenirea medicinei veterinare în vestul României, de-a lungul a 6 secole, lucrare propusă pentru Marele Premiu al Academiei. Articole semnate de Emil Oneţ în publicaţia „Clipa” din Los Angeles, apoi în alte publicaţii, de dr. Stefan Braun, dr. Günter Roth şi dr. Paul William din Germania, de dr. Victor Cupşa din Franţa şi prof. Dumitru Holban din Republica Moldova, sunt mărturii grăitoare ale valorii profesionale ale specialiştilor timişoreni. De altfel, ea a devenit o pildă apreciată în întreaga ţară, fiind urmată de apariţia unor monografii similare pentru Maramureş şi Dolj. „Manualul de laborator clinic veterinar”, semnat de medicii Sabin Ghergariu, Alexandru Pop, Kádár László şi Marina Spânu, a fost prezentat de membri ai clubului la una dintre cele mai prestigioase lansări ale unei opere de specialitate din vestul României. 

Ceasuri bune,  ceasuri triste
40 de membri, 40 de vieţi pe cât de diferite, marcate de tot atât de felurite destine, pe cât de felurite sunt cele prin care trece un om în existenţa sa pământeană. Fiecare dintre ei are o poveste de spus, mai tristă sau mai hazlie - fie amintiri din marea încleştare care a fost cel de-al doilea război mondial, fie momente slujind cu mintea şi braţele pe frontul profesiunii, sau pur şi simplu amintiri din cotidian. Toate îşi au preţul lor, uneori prea scump pentru o viaţă, alteori un câştig măsurat într-o experienţă care se întoarce cu rod. „M-am hotărât să scriu, pentru că citisem undeva că «Nimic din ce-ai văzut sau ai suferit, să nu rămână ascuns» şi pentru că «Liber eşti, numai când ai curajul să spui adevărul»”, îşi deapănă doctorul Liviu Minişan istoria vieţii, omul trecut printr-o conflagraţie şi o experienţă cum doar puţini au avut-o. O zicală de înţelepciune l-a îndemnat probabil să se confeseze: „Din bătrâni se spune/Că sunt ceasuri bune/Şi că rele sunt./Vai ş-amar de-aceia/Ce în ceasuri rele/Vin pe acest pământ”... Hâtru din fire, omul zice că a venit pe lume în ceasuri dinspre „vai ş-amar”, deşi era 24 decembrie. Dar destinul, e destin... În tinereţe, cu toate actele în regulă, a fost dat dezertor. A scăpat. Apoi în război, hărţuit de nemţi, apoi de ruşi... a scăpat din nou. O insolită întâlnire într-un tren cu o enigmatică doamnă, pe care n-a mai revăzut-o vreodată, o fi fost tot cu ghinion? Apoi i s-a furat valiza. Chiar ghinion... În profesie... noroc cu carul. După ce nişte săteni nu reuşiseră să scoată viţelul dintr-o vacă gata să fete, tânărul doctor le-a arătat ce ştie. Să mai crezi sau nu în zicale din bătrâni ?
Momente de duioasă aducere aminte au rămas în urma celui ce a fost regretatul coleg, dr. Ioan Popescu. A fost unul dintre cei mai titraţi membri ai acestui forum de excepţie care este Clubul Medicilor Veterinari Pensionari „Valeriu Pintea”. A lăsat cu limbă de moarte ca biografia fondatorului, al cărui nume onorează frontispiciul clubului, dr. doc. Valeriu Pintea, să fie negreşit tipărită. N-a mai apucat s-o vadă. Doar la parastasul de 6 luni de la marea sa plecare, colegii care l-au preţuit fără excepţie i-au adus la locul de veci acel volum la care-şi adusese contribuţia de profesionist şi om de ştiinţă, „biblia de la Timişoara”, cum o numise distinsul dascăl universitar Liviu Buruiană: „Medicina veterinară în sud-vestul României, de la începuturi şi până la sfârşitul mileniului II”. Chipul său blând şi luminos a rămas viu în memoria celor pe care i a părăsit prea devreme...”. Când se vorbeşte despre oameni mari, cuvintele devin mici”, spune profesorul dr. Alexandru Stupariu, amintindu-şi cu pioşenie de cel plecat, iluministul şi omul de cultură Ioan Popescu. Dar viaţa merge înainte...
 
 

Eseuri, poezii şi... „cuie-n talpă“
„Un club cu preocupări complexe”, l-a definit epigramistul şi poetul Ionel Iacob Bencei, cu ocazia aniversării de un sfert de veac de existenţă. Fireşte, zâmbetul în momentele de bună dispoziţie nu le lipseşte celor 40 de membri, care la ceas de tihnă se dedică cu „seriozitate” şi laturii umoristice, mai cu seamă atunci când scrierile ştiinţifice rămân acasă pe masa de lucru a fiecăruia dintre ei. Nu sunt puţini cei care-şi publică poeziile, aforismele şi epigramele în coloanele ziarelor şi revistelor, sau le încredinţează tiparului sau undelor hertziene. Sufletul umoriştilor, inginerul Petru Talianu este liderul incontestabil al zâmbetelor, „ţepelor colegiale” sau al „cuielor în talpă”, cum le numesc adesea chiar cei vizaţi „de voie sau de nevoie”. Creaţiile sale „La givan cu bănăţenii” şi „Păţanii” sunt momente de atentă şi invariabil ascuţită observaţie a realităţii din cotidian, exprimate cu virulenţă, dar primite cu evidentă simpatie de colegii de breaslă. Profesorul Martin Pop aprecia lirica sa, definindu-l „un veritabil creator de satiră şi umor”. Răspunsul celui vizat a fost prompt şi la obiect: „Căci toţi am fost dotaţi cu har,/De pronia «cerească»,/Aşa e un veterinar/În viaţa omenească”. I s-au alăturat cu aplomb aforismele profesorului dr. Stupariu: „Viaţa omului este frământare perpetuă între binecuvântare şi blestem”, „Orbului spiritual nu-i foloseşte la nimic bastonul alb”, sau „ţepele” adresate de dr. Ştefan Orbulescu unui confrate: „Se vaită zi şi noapte/De-o gravă cardiopatie,/Dar prevăd c-o să ne-ngroape/Cu mult zel şi simpatie”... Toate culese într-o carte care merită citită; este culegerea momentelor unei vieţi dăruite muncii, prieteniei, omeniei, într-un cuvânt rânduri izvorâte din condeie ale înţelepciunii şi curăţeniei sufleteşti, închinate celor care au pilduit vreme de un sfert de veac în armonie şi spirit, în slujba unei profesiuni nobile.

Gerhard Binder
Agenda nr. 49/3 decembrie 2005