În 1891 apar în Banat primii adepţi ai limbii „construite“ de polonezul L.L. Zamenhof
Limba esperanto constă dintr-o întrunire a mai multor limbi europene, predominând cele romanice, însoţite însă şi de elemente slave şi ale altor limbi vorbite astăzi în lume. Ea a fost propusă în anul 1887 de medicul polonez Ludovic Lazăr Zamenhof, într-o lucrare intitulată „Limbă internaţională. Prefaţă şi manual complet”, semnată Doktoro Esperanto (doctorul care speră).
Declaraţia de la cel de-al 90-lea Congres Universal de Esperanto de la Vilnius, în Lituania, care a avut loc în această vară, a consemnat că toate întrunirile de până acum ale esperantiştilor au devenit un forum de comunicare de la om la om. Declaraţia se vrea de fapt o continuare a ideii lui Ludovic Lazăr Zamenhof (Lejzer Ludwik Samenhof, 1859-1917), care a afirmat, în 1905, în prima sa alocuţiune la cel dintâi Congres Universal de Esperanto de la Boulogne-sur-Mer, că întrunirile nu au menirea de a facilita doar contacte strict între naţiuni, ci într-un sens mai larg, între oamenii Terrei. Atunci au participat la lucrări 688 de esperantişti din toată lumea. La cel de-al doilea congres de la Geneva, s-au prezentat 1200 de delegaţi, iar la Vilnius, cu 2300 de participanţi, mesajul directorului general UNESCO, Koichiro Matsuura, a subliniat că Asociaţia Universală de Esperanto însumează acum o colaborare favorabilă diversităţii culturale şi lingvistice.
Domnul Dorin Hehn, membru al Asociaţiei Esperanto din România, îmi spune că nu este cunoscută cifra exactă a adepţilor şi vorbitorilor acestei limbi „construite”, cum o numesc adesea esperantiştii înşişi. Se presupune că pe plan mondial există acum aproximativ cinci milioane de vorbitori şi simpatizanţi, spune dânsul, şi estimează numărul lor în ţara noastră la câteva sute. Oricum, este o limbă care a rezistat intemperiilor ideologice de tot soiul, Stalin o repudiase, ca fiind „limba unei clase descompuse”, Hitler, ca fiind cea a unei „speculaţii evreieşti” (Zamenhof fiind evreu). Esperanto e lângă noi şi se pare că se află în atenţia unor organisme universale şi comunitare. Şansele depind de evoluţia căreia îi este invariabil supusă orice limbă de pe glob. Deocamdată are cei mai mulţi adepţi în China şi Rusia... De remarcat e faptul că în 1905 s-a înfiinţat, pe teritoriul României, prima Societate Română de Esperanto, al cărei fondator şi preşedinte, totodată preşedinte al Societăţii Esperantiste din Galaţi din cadrul Federaţiei Societăţilor Esperantiste din România şi al Centrului Esperantist Român, a fost industriaşul, traducătorul şi ziaristul Heinrich Fischer-Galaţi. Aşadar, un secol de mişcare esperantistă în ţara noastră...
Declaraţia de la cel de-al 90-lea Congres Universal de Esperanto de la Vilnius, în Lituania, care a avut loc în această vară, a consemnat că toate întrunirile de până acum ale esperantiştilor au devenit un forum de comunicare de la om la om. Declaraţia se vrea de fapt o continuare a ideii lui Ludovic Lazăr Zamenhof (Lejzer Ludwik Samenhof, 1859-1917), care a afirmat, în 1905, în prima sa alocuţiune la cel dintâi Congres Universal de Esperanto de la Boulogne-sur-Mer, că întrunirile nu au menirea de a facilita doar contacte strict între naţiuni, ci într-un sens mai larg, între oamenii Terrei. Atunci au participat la lucrări 688 de esperantişti din toată lumea. La cel de-al doilea congres de la Geneva, s-au prezentat 1200 de delegaţi, iar la Vilnius, cu 2300 de participanţi, mesajul directorului general UNESCO, Koichiro Matsuura, a subliniat că Asociaţia Universală de Esperanto însumează acum o colaborare favorabilă diversităţii culturale şi lingvistice.
Domnul Dorin Hehn, membru al Asociaţiei Esperanto din România, îmi spune că nu este cunoscută cifra exactă a adepţilor şi vorbitorilor acestei limbi „construite”, cum o numesc adesea esperantiştii înşişi. Se presupune că pe plan mondial există acum aproximativ cinci milioane de vorbitori şi simpatizanţi, spune dânsul, şi estimează numărul lor în ţara noastră la câteva sute. Oricum, este o limbă care a rezistat intemperiilor ideologice de tot soiul, Stalin o repudiase, ca fiind „limba unei clase descompuse”, Hitler, ca fiind cea a unei „speculaţii evreieşti” (Zamenhof fiind evreu). Esperanto e lângă noi şi se pare că se află în atenţia unor organisme universale şi comunitare. Şansele depind de evoluţia căreia îi este invariabil supusă orice limbă de pe glob. Deocamdată are cei mai mulţi adepţi în China şi Rusia... De remarcat e faptul că în 1905 s-a înfiinţat, pe teritoriul României, prima Societate Română de Esperanto, al cărei fondator şi preşedinte, totodată preşedinte al Societăţii Esperantiste din Galaţi din cadrul Federaţiei Societăţilor Esperantiste din România şi al Centrului Esperantist Român, a fost industriaşul, traducătorul şi ziaristul Heinrich Fischer-Galaţi. Aşadar, un secol de mişcare esperantistă în ţara noastră...
Pentru o Europă unită
Istoria mişcării esperantiste din Banat se rezumă iniţial doar la înfiinţarea unor grupuri de simpatizanţi comasaţi îndeobşte în Timişoara, unde presa locală consemnează, în anul 1891, existenţa limbii şi posibilitatea de a se informa asupra ei cu ajutorul unei broşuri, intitulate „Cheia limbii esperanto”. Apoi, din anul 1910, notabilităţile timişorene iniţiau deja activităţi culturale subsumate ideii de esperanto. Locul de întâlnire al protipendadei din epocă era Parcul Scudier, actualul Parc Central. Acolo se desfăşurau concursuri sportive, muzicale şi de frumuseţe, la care participa întreaga conducere a municipalităţii. Din povestirile tatălui său, Dorin Hehn reţine momentul unui concurs de frumuseţe organizat pentru copii, la care Hehn senior, la acea vreme în vârstă de doar cinci ani, a fost distins cu o diplomă tipărită în întregime în limba esperanto. De altfel, la Timişoara a funcţionat încă din anul 1911, în clădirea actualei Episcopii Romano-Catolice de pe strada Augustin Pacha, o tipografie şi o librărie, „Esperanto”, unde se tipăreau şi se vindeau cărţi în limba care încă de atunci întrunise în oraşul de pe Bega o seamă de simpatizanţi.
Mişcarea esperantistă continuă la Timişoara şi în Banat chiar în perioada interbelică, mai precis între anii 1932-1936, când apare publicaţia în limba esperanto, „Use-Eho” (aprox. „Ecoul Statelor Unite Europene”), care milita, într-o perioadă când Nicolae Titulescu era delegat permanent la Liga Naţiunilor, pentru ideea unui stat federal european şi o limbă care să constituie un liant între popoare. Timişoara a devenit astfel de timpuriu un promotor al Europei unite. Pe plan naţional, promotorul ideii este acum preşedintele asociaţiei de profil, Marian Constantinescu, cel care continuă aspiraţiile esperantiştilor din ţară, în acelaşi timp cu cele ale centrelor din Cluj, Oradea, Iaşi, Braşov, Sibiu, Miercurea-Ciuc şi Harghita, iar la Timişoara, în prezent, prim-vicepreşedinta Aurora Bute se implică activ în promovarea limbii. Ilustru lingvist şi cunoscut esperantist în lumea largă, profesorul universitar timişorean dr. Florian Ignat Bociort se întreba retoric: „Aţi fost vreodată la una din cele 200-300 de acţiuni internaţionale care au loc anual pe glob cu esperanto ca singură limbă de lucru? Oameni de toate credinţele, profesiile, naţiile, rasele, trăiesc sentimentul real al unei omeniri unice. Este micromodelul unei lumi în care frumuseţile culturii celuilalt se transmit fără nici un translator, fără «cască şi fără mască», fără intermediul trunchiant al interpreţilor şi fără mari cheltuieli de traducere”... În decursul anilor şi-au făcut de asemenea remarcate prezenţa mai multe organisme care încearcă implementarea limbii într-o seamă de domenii de activitate, cum ar fi medicina, literele sau muzica. Astfel au luat fiinţă Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă, cea a tinerilor şi chiar cea a feroviarilor esperantişti. Congresul extraordinar al celor din urmă s-a desfăşurat tot în acest an, în luna mai, la Braşov, cu participarea a 22 de ţări, relevând nece-sitatea rezolvării practice a u-nei „limbi de comunicare interumane”, după cum s-au exprimat participanţii la reuniunea care încă o dată mai mult a insistat asupra chestiunii controversate de mai bine de un veac.
Istoria mişcării esperantiste din Banat se rezumă iniţial doar la înfiinţarea unor grupuri de simpatizanţi comasaţi îndeobşte în Timişoara, unde presa locală consemnează, în anul 1891, existenţa limbii şi posibilitatea de a se informa asupra ei cu ajutorul unei broşuri, intitulate „Cheia limbii esperanto”. Apoi, din anul 1910, notabilităţile timişorene iniţiau deja activităţi culturale subsumate ideii de esperanto. Locul de întâlnire al protipendadei din epocă era Parcul Scudier, actualul Parc Central. Acolo se desfăşurau concursuri sportive, muzicale şi de frumuseţe, la care participa întreaga conducere a municipalităţii. Din povestirile tatălui său, Dorin Hehn reţine momentul unui concurs de frumuseţe organizat pentru copii, la care Hehn senior, la acea vreme în vârstă de doar cinci ani, a fost distins cu o diplomă tipărită în întregime în limba esperanto. De altfel, la Timişoara a funcţionat încă din anul 1911, în clădirea actualei Episcopii Romano-Catolice de pe strada Augustin Pacha, o tipografie şi o librărie, „Esperanto”, unde se tipăreau şi se vindeau cărţi în limba care încă de atunci întrunise în oraşul de pe Bega o seamă de simpatizanţi.
Mişcarea esperantistă continuă la Timişoara şi în Banat chiar în perioada interbelică, mai precis între anii 1932-1936, când apare publicaţia în limba esperanto, „Use-Eho” (aprox. „Ecoul Statelor Unite Europene”), care milita, într-o perioadă când Nicolae Titulescu era delegat permanent la Liga Naţiunilor, pentru ideea unui stat federal european şi o limbă care să constituie un liant între popoare. Timişoara a devenit astfel de timpuriu un promotor al Europei unite. Pe plan naţional, promotorul ideii este acum preşedintele asociaţiei de profil, Marian Constantinescu, cel care continuă aspiraţiile esperantiştilor din ţară, în acelaşi timp cu cele ale centrelor din Cluj, Oradea, Iaşi, Braşov, Sibiu, Miercurea-Ciuc şi Harghita, iar la Timişoara, în prezent, prim-vicepreşedinta Aurora Bute se implică activ în promovarea limbii. Ilustru lingvist şi cunoscut esperantist în lumea largă, profesorul universitar timişorean dr. Florian Ignat Bociort se întreba retoric: „Aţi fost vreodată la una din cele 200-300 de acţiuni internaţionale care au loc anual pe glob cu esperanto ca singură limbă de lucru? Oameni de toate credinţele, profesiile, naţiile, rasele, trăiesc sentimentul real al unei omeniri unice. Este micromodelul unei lumi în care frumuseţile culturii celuilalt se transmit fără nici un translator, fără «cască şi fără mască», fără intermediul trunchiant al interpreţilor şi fără mari cheltuieli de traducere”... În decursul anilor şi-au făcut de asemenea remarcate prezenţa mai multe organisme care încearcă implementarea limbii într-o seamă de domenii de activitate, cum ar fi medicina, literele sau muzica. Astfel au luat fiinţă Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă, cea a tinerilor şi chiar cea a feroviarilor esperantişti. Congresul extraordinar al celor din urmă s-a desfăşurat tot în acest an, în luna mai, la Braşov, cu participarea a 22 de ţări, relevând nece-sitatea rezolvării practice a u-nei „limbi de comunicare interumane”, după cum s-au exprimat participanţii la reuniunea care încă o dată mai mult a insistat asupra chestiunii controversate de mai bine de un veac.
Studii şi diplome
Limba esperanto este admisă se pare pe scară tot
mai largă pentru obţinerea de titluri universitare la cel mai înalt nivel. Academia Internaţională de Ştiinţe din San Marino, de pildă, are secţiuni în România, la Sibiu în cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, apoi la Paderborn în Germania, în Cehia şi Polonia, unde teze de specialitate inclusiv doctorate se pot susţine în limba esperanto. Bunăoară, universităţile din Poznan în Polonia sau Eötvös Lorand din Budapesta oferă diplome în disciplina esperanto, recunoscute oficial. Bibliografia Asociaţiei Americane de Limbi Moderne înregistrează anual peste 300 de publicaţii în esperanto, iar biblioteca Asociaţiei Britanice de Esperanto are mai bine de 20 000 de titluri. Între marile instituţii de carte se numără şi Biblioteca Naţională a Austriei, cu Muzeul Esperanto din Viena, Biblioteca Hodler a Asociaţiei Universale de Esperanto din Rotterdam în Olanda şi Colecţia Esperanto din Aalen (Germania).
Limba esperanto este admisă se pare pe scară tot
mai largă pentru obţinerea de titluri universitare la cel mai înalt nivel. Academia Internaţională de Ştiinţe din San Marino, de pildă, are secţiuni în România, la Sibiu în cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, apoi la Paderborn în Germania, în Cehia şi Polonia, unde teze de specialitate inclusiv doctorate se pot susţine în limba esperanto. Bunăoară, universităţile din Poznan în Polonia sau Eötvös Lorand din Budapesta oferă diplome în disciplina esperanto, recunoscute oficial. Bibliografia Asociaţiei Americane de Limbi Moderne înregistrează anual peste 300 de publicaţii în esperanto, iar biblioteca Asociaţiei Britanice de Esperanto are mai bine de 20 000 de titluri. Între marile instituţii de carte se numără şi Biblioteca Naţională a Austriei, cu Muzeul Esperanto din Viena, Biblioteca Hodler a Asociaţiei Universale de Esperanto din Rotterdam în Olanda şi Colecţia Esperanto din Aalen (Germania).
Pro şi contra
Dar în conştiinţa multor oameni de litere, lingvişti şi cercetători, esperanto rămâne o limbă artificială, care în opinia lor nu ar avea şanse de a se impune, fiind lipsită de capacitatea de a evolua sau de a se adapta cerinţelor unei lumi într-o continuă mişcare. Se spune că limbii esperanto îi lipseşte dimensiunea culturală. Faptul că realmente îi lipseşte baza naţională sau o bază localizată geografic, sugerează că-i lipseşte totodată baza pentru o cultură indigenă. În schimb, cei ce continuă să susţină ideea unei limbi universale cât se poate de eficiente, consideră că un esperantist ar avea acces la un spectru variat de culturi din cele mai restrânse comunităţi etnice. Totodată, se pledează pentru posibilitatea eliminării traducerilor costisitoare. La O.N.U., de pildă, spun adepţii limbii esperanto, se află în circulaţie 6 limbi de comunicare cu 4 alfabete diferite: engleza, franceza, germana, rusa, araba şi chineza, ceea ce ar îngreuna considerabil o comunicare eficientă datorită unor translaţii adesea anevoioase şi chiar lacunare... După opinia domnului Dorin Hehn, zarurile par aruncate. Domnia sa este convins că limba lui Ludovic Lazăr Zamenhof va triumfa peste cel mult 15 ani. Platon spunea că „Zeii ar face omenirii un mare serviciu dacă i-ar dărui o limbă comună”. Timpul va decide...
Promotori bănăţeni
Profesor universitar dr. Florian Ignat Bociort, cel mai de seamă esperantist bănăţean. A organizat primul Congres Esperanto la Timişoara, a fost preşedinte al Asociaţiei Române de Esperanto, până la stabilirea sa definitivă în Germania. În prezent, este preşedinte de onoare al asociaţiei, totodată membru de onoare al Academiei Universale de Esperanto şi membru al conducerii Academiei Internaţionale de Ştiinţe din San Marino. A semnat numeroase lucrări de lingvistică şi metodologia însuşirii limbii esperanto.
Aurora Bute, informaticiană, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Esperanto din România. A fost preşedinte între anii 1999-2004. Coordonează activitatea de esperantologie la Colegiul de Arte din Timişoara, finalizată de curând într-o călătorie de studii cu elevii în importante centre de esperanto din Europa.
Dorin Hehn a învăţat limba esperanto cu 28 de ani în urmă, după ce a aflat despre lucrările Congresului Mondial al Esperantiştilor de la Varna, din 1977. Este de profesie inginer şi jurist. În perioada 1996-1999 a fost preşedintele Asociaţiei Naţionale a Esperantiştilor din România.
Florica Popa a fost secretară a organizaţiei de esperanto. În prezent se ocupă de grupuri de elevi, învăţându-i limba esperanto. A redactat o lucrare în care sunt cuprinse toate comunicările ştiinţifice ale membrilor esperantişti prezentate la Zilele Academice Timişene.
Profesor universitar, dr. Minerva Bocşa este animatoare a mişcării esperanto timişorene şi a participat la toate activităţile de specialitate.
Conferenţiar universitar dr. Maria Butan, absolventă a Facultăţii de Litere, a obţinut doctoratul în limba esperanto, susţinându-şi teza de specialitate în această limbă, cu o temă din literatura franceză.
Profesor universitar dr. Florian Ignat Bociort, cel mai de seamă esperantist bănăţean. A organizat primul Congres Esperanto la Timişoara, a fost preşedinte al Asociaţiei Române de Esperanto, până la stabilirea sa definitivă în Germania. În prezent, este preşedinte de onoare al asociaţiei, totodată membru de onoare al Academiei Universale de Esperanto şi membru al conducerii Academiei Internaţionale de Ştiinţe din San Marino. A semnat numeroase lucrări de lingvistică şi metodologia însuşirii limbii esperanto.
Aurora Bute, informaticiană, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Esperanto din România. A fost preşedinte între anii 1999-2004. Coordonează activitatea de esperantologie la Colegiul de Arte din Timişoara, finalizată de curând într-o călătorie de studii cu elevii în importante centre de esperanto din Europa.
Dorin Hehn a învăţat limba esperanto cu 28 de ani în urmă, după ce a aflat despre lucrările Congresului Mondial al Esperantiştilor de la Varna, din 1977. Este de profesie inginer şi jurist. În perioada 1996-1999 a fost preşedintele Asociaţiei Naţionale a Esperantiştilor din România.
Florica Popa a fost secretară a organizaţiei de esperanto. În prezent se ocupă de grupuri de elevi, învăţându-i limba esperanto. A redactat o lucrare în care sunt cuprinse toate comunicările ştiinţifice ale membrilor esperantişti prezentate la Zilele Academice Timişene.
Profesor universitar, dr. Minerva Bocşa este animatoare a mişcării esperanto timişorene şi a participat la toate activităţile de specialitate.
Conferenţiar universitar dr. Maria Butan, absolventă a Facultăţii de Litere, a obţinut doctoratul în limba esperanto, susţinându-şi teza de specialitate în această limbă, cu o temă din literatura franceză.
Gerhard Binder
Agenda nr. 35/27 august 2005
Agenda nr. 35/27 august 2005
Versiune pentru tipărire
