EPOCA U.D.R.
   (1920-1948)

13.02.1920.: În „Jurnalul Consiliului de Miniştri” nr. 290 se aprobă infiinţarea noii societăţi U.D.R.
Datorită unor schimbări de guvern abia la 8 iunie 1920, în „Jurnalul Consiliului de Miniştri” nr. 14801 este publicat Decretul Regal Nr. 2455, prin care Ministerul Comerţului şi Industrial a autorizat ca "împreună cu alte persoane sau societăţi să constituie o societate românească pe acţiuni pentru exploatarea domeniilor, minelor şi uzinelor din Reşiţa, proprietate a societăţii austro-ungare privelegiate, a căilor ferate ale statului precum şi minelor şi uzinelor statului de la Hunedoara şi Cugir".
Înregistrarea noii societăţi ca persoană juridică română s-a făcut la Registrul Comerţului din Bucureşti sub nr. 338/1920, în prezenţa directorilor societăţii StEG de la acea dată: Arpad Hajts, Viktor Jungh, dr. Eugen Linksz, Nikolaus Balint, Anton Heindrich, Karl Kneipert, Geza Halasz şi dr. Karl Revay, unii dintre aceştia urmând a fi regăsiţi ulterior şi ac directori în nou-înfiinţata societate a U.D.R. (Uzinele şi Domeniile Reşiţa).
Prin aportul în natură adus de către StEG, noua societate a devenit proprietara unui patrimoniu care se compunea numai în judeţul Caraş-Severin din următoarele fabrici, uzine, concesiuni şi domenii:
- uzinele metalurgice şi constructoare de maşini din Reşiţa şi Anina
- fabrica de maşini agricole de la Bocşa
- minele de fier de la Ocna de Fier şi Dognecea
- minele de cărbuni de la Steierdorf, Doman şi Secu
- minele de cupru şi aur de la Oraviţa, minele de cupru şi atelierele de unelte agricole de la Ciclova, minele de cupru de la Sasca
- concesiunea minelor de fier şi mangan de la Delineşti, a minelor de fier de la Armeniş, a celor de lignit de la Caransebeş, Armeniş şi Bozovici
- domenii cu o suprafaţă totală de 95.863 hectare, din care 88.248 hectare pădure
- febricile de cherestea de la Anina, Bocşa, Văliug şi Zăvoi, fabrica de var de la Colţan, 134 km căi ferate proprii, 103 km canale de plutărit, trei vii (Moldova Nouă, Ramna, Tirol), două iazuri (Văliug şi Anina), precum şi participările la 16 societăţi la acea dată, dintre care la multe deţine pachetul de control.
Pentru realizarea ambiţiosului program de investiţii după o primă emisiune de acţiuni a urmat la scurt timp încă una, aceasta în valoare de 50 milioane lei.Se poate afirma că perioada imediat următoare înfiinţării U.D.R. marchează un punct de discontinuitate în evoluţia uzinelor, deoarece sectorul construcţii de maşini încetează de a mai fi în primul rând un auxiliar al celui siderurgic care realiza produse cu o valorificare mai redusă a metalului. Prin utilajele pe care începe să le producă chiar din cel de al treilea deceniu al secolului XX (locomotive cu aburi, armament, maşini electrice, utilaj petrolifer) U.D.R. ajunge una din uzinele de primă importanţă ale Europei.

1920-1921.: Fabrica de poduri şi construcţii metalice ia parte la refacerea podului de peste braţul Borcea
Lucrarea a fost efectuată în condiţii de calitate şi de preţ deosebit de favorabile pentru statul român. Sursele de documentaţie amintesc executarea a peste 180 poduri feroviare şi 100 rutiere.

1921.: Începutul fabricaţiei motoarelor electrice
În decursul primului război mondial s-au executat doar reparaţii operative a unor utilaje cu profil electric, însă treptat s-au executat şi maşini noi, mai întâi pentru uzul propriu al societăţii, iar din 1922 şi pentru terţi. Fabricaţia a fost gândită de la început cu un grad mare de integrare, cuprinzând proiectarea ca şi executarea tuturor părţilor componente, montarea şi încercarea ansamblelor. În 1921 s-au fabricat deja 96 motoare asincrone trifazate cu puteri de la 8 CP la 90 CP, pentru dotarea fabricii de locomotive, pe atunci în construcţie. În anul 1924 s-au executat primele două transformatoare de 2500 kVA, 5500/50 V şi 20,8 Hz pentru secţia laminoare. Primul generator destinat unui alt client a fost cel pentru Uzina electrică Iaşi, de 800 kW, 6000 V şi 187 rot/min. În 1926 s-a fabricat primul generator pentru export, pentru exploatarea minieră Smederevo (Iugoslavia), este vorba de un alternator de 500 kW.

1923.: La începutul anului începe să producă noua fabrică de locomotive
Fabricaţia de locomotive constituia încă de la început una dintre priorităţile U.D.R.-ului, pornind de la nevoile mari ale administraţiei de căi ferate. În perioada StEG fabricaţia şi reparaţia locomotivelor s-a efectuat în diferite ateliere nespecializate iar înter 1919-1922 mai ales în Fabrica veche de maşini.
Noua fabrică de locomotive a fost amplasată pe malul stâng al Bârzavei, având o suprafaţă totală de 11.200 m², dintre care 4320 m² reveneau celor trei deschideri ale cazangeriei. Construcţia metalică a noii fabrici, reprezentând 1800 tone, a fost executată la fabrica de poduri şi montată sub conducerea ing. Ion Păsărică, zidăria sub conducerea ing. Neisinger, iar coordonarea montării utilajelor a asigurat-o ing. Mendlovici. La dotare, secţia dispunea de un atelier de montaj de 7000 m², 181 maşini unelte, 10 poduri rulante de până la 30 tone, sectoare de vopsire şi ţevărie, precum şi un pod transbordor de 120 tone.
Din punct de vedere al capacităţii, estimările au arătat o producţie posibilă de până la 100 locomotive/an.
Până în anul 1944 U.D.R. a executat un număr de 557 locomotive noi şi a reparat alte 1402.
Datorită importanţei temei istoria locomotivelor cu aburi fabricate la Reşiţa va fi prezentată într-un capitol separat.

1923.: Reconstrucţia unui furnal
Furnalul a fost modernizat şi mărit, renunţîndu-se definitiv la folosirea mangalului.

1923.: Se reia fabricaţia de armament
În prima perioadă se onorează comenzi de proiectile, iar din 1925 începe execuţia ţevilor amovabile de 75 mm, care avea să continue încă patru ani, precum şi reşemizarea tunurilor existente. Tot în această perioadă începe şi fabricaţia de utilaj petrolifer, pe baza licenţei de fabricaţie cumpărate de la firma americană National Suply Corporation.

1927.: Se decide extinderea centralei termoelectrice de la Anina
Datorită creşterii necesarului de energia electrică la 60 milioana kWh în anul 1927, se decide punerea în funcţiune a unui nou turbogenerator (fabricaţie Vickers) de 7.500 kW şi 5.500 V, funcţionând cu ajutorul unei baterii de 8 cazane tip Stirling şi Tischbein, care foloseau atât şisturile bituminoase, cât şi gazul de cocserie.
S-a ajuns ca în anul 1928 sistemul energetic al U.D.R., compus din 6 centrale interconectate, să producă 61,6 milioane kWh, acoperind nevoile proprii.

1928.: C.F.R reziliează o parte din comenzi
U.D.R., care avea în curs un program ambiţios de investiţii a trebuit să contracteze un împrumut ipotecar de 2 milioane de dolari de la Banca Henry Schröder din Londra. Situaţia s-a agravat în anul 1929 când, de asemenea, nu au fost comenzi ale căilor ferate şi s-au contarctat încă două împrumuturi ipotecare, dee 400.000 lire sterline. Totodată, pentru a menţine gradul de ocupare al atelierelor, s-a lansat o comandă de 34 locomotive (deşi nu exista un contract ferm cu C.F.R.). Societatea a întâmpinat mari dificultăţi şi în 1931, când producţia a scăzut la 55% faţă de 1928 şi a trebuit să înceteze pentru o perioadă producţia furnalelor şi a unor linii de laminare. Vârful crizei s-a atins în 1932, când producţia a scăzut la doar 43%, în unele sectoare chiar mai puţin, iar salariile plătite reprezentau doar 34,4% faţă de 1928. Redresarea uzinelor a început după anul 1934, fiind susţinută cu comenzi ale armatei, ale administraţiei de căi ferate, dar şi prin diversificarea tipurilor de produse oferite.

1929.: Lucrări de modernizare la laminoare
Se reface complet atelierul de bandaje, fiind dotat cu o presă hidropneumatică de 2.000 tone, un ciocan de 4 tf cu dublă acţiune pentru forjarea şinelor, un laminor laminor orizontal de bandaje, o presă de ambutisat discuri de 1.000 tone, ca şi noi cuptoare de încălzire şi tratament termic, respectiv sisteme de acţionare. Conform datelor statistice ale timpului, în 1935 această instalaţie avea cea mai mare capacitate din Europa la producţia de bandaje, aceasta din urmă exportată, de altfel, în cantităţi mari în ţările învecinate.

1929.: Se construiesc două cubilouri pentru turnătoria de fontă
Capacitatea cubilourilor era de 7,5 respectiv 3,5 tone. Cu această ocazie a fost refăcută şi hala turnătoriei, fiind completată cu instalaţii de curăţare şi remaniere a defectelor, cu cuptoare de uscat forme şi detensionare piese etc.

1929.: Se construieşte primul pod rulant
Podul rulant de 5 tone în construcţie sudată a fost destinat chiar pentru deschiderea mijlocie a fabricii de poduri, urmat în anul următor de un al doilea de 30 tone destinat fabricii vechi de maşini. Trebuie remarcat că ambele poduri rulante au funcţionat fără nici un fel de probleme pţnă la dezafectarea clădirilor respective în 1958 şi 1960.

1931.: Oprirea ambelor furnale
Oprirea a fost cauzată de grava criză economică mondială, care a afectat şi uzinele din Banatul Montan.
Observaţie: a fost prima şi singura oprire a furnalelor pînă la oprirea lor definitiva din anul 1991.

1934.: Începe redresarea uzinelor
Producţia începe să crească, mai ales datorită unor comenzi ale armatei şi ale administraţiei de căi ferate, ajungând în 1935 până la 64% din producţia anului 1928.

1934.: Începe să producă noua cocserie construită la Reşiţa
În acelaşi timp se dezafectează vechea cocserie de la Anina (construită în 1913). Noua secţie avea o suprafaţă de 1.200 m², fiind pusă în funcţiune în mod eşalonat în 1934-1935, folosind şi o parte din utilajele de la Anina. Noua secţie folosea drept materia primă cărbuni de la Doman, Secu şi Anina, făcându-se experimentări şi cu cărbuni de la Petroşani. Ca produse secundare se obţineu acelea care se distilau la fabrica de la Vasiova, precum şi sulfat de amoniu, acid sulfuric şi gaze de cocserie folosite la încălzirea cuptoarelor Siemens-Martin.

21.05.1934.: Încheierea acordului de colaborare şi asistenţă technică cu firma britanică Vickers
În cadrul acordului s-a convenit asimilarea la Reşiţa a materialului de artilerie necesar armatei române (tunuri, afete etc.). Din această etapă cererile au devenit atât de mari, încât uzinele din Reşiţa au trebuit să cedeze o parte din comenzi, utilaje şi specialişti fabricii de armament nou înfiinţată Astra Braşov (la care deţinea pachetul principal de acţiuni).

1935.: U.D.R. are un număr de 12.838 de angajaţi
Dintre aceştia 5.998 lucrau la Reşiţa, fiind angajaţi ai direcţiunilor exploatărilor şi celei a atelierelor.

1936.: Reconstrucţia şi modernizarea celui de al doilea furnal
Mulţumită măririi capacităţii şi modernizării furnalelor producţia acestora s-a dublat, ajungând în 1942 la nivelul maxim de peste 100.000 tone.

21.05.1937.: Adunarea generală a acţionarilor constată că societatea U.D.R. s-a redresat după criză
Datele bilanţului arătau un volum al vânzărilor de 1734 milioane lei, cu un beneficiu brut de 685 milioane, un volum al impozitelor de 186 milioane şi dividente de 75 milioane lei.

1937.: Punerea în funcţiune a celui de al şaptelea cuptor Siemens-Martin
Concomitent cu mărire capacităţii celorlalte cuptoare producţia a crescut la 230.000 tone/an oţel în perioada războiului.
La oţelăria specială, pe lângă vechiul cuptor electric existent din 1909 s-a mai adăugat un cuptor Martin de 4 tone încălzit cu păcură precum şi un cuptor electric fabricaţie Brown-Bowery de 2 tone reuşindu-se o majorare a producţiei de oţeluri speciale la peste 6.000 tone/an.

1937.: Modernizarea şi extinderea forjei
Ca urmare a asimilării fabricaţiei de armament, în special a celei de tunuri, a fost construit cuptorul tip Weidemann, pentru încălzirea lingourilor, două cuptoare cu păcură, cu aceeaşi destinaţie, precum şi două cuptoare electrice pentru recoacere.
În anul 1942 au fost aduse de la arsenalul armatei din Bucureşti şi montate în hala de prese două cuptoare de încălzire, un cuptor de ogivare, două prese de 300 tone pentru fabricarea bombelor Brandt de 120 mm, împreună cu două prese de trefilare şi instalaţiile de pompe aferente.

1937.: Construcţia primului pod sudat
Trebuie evidenţiat că acesta a fost primul pod (rutier) sudat realizat în România, fiind considerat al treilea pod sudat din Europa. Podul avea o deschidere de 30 m şi lega oraşul Reşiţa cu cartierul Stavila. Ulterior uzinele au realizat, tot în Reşiţa, cel de-al doilea pod cu deschiderea de 32 m.

1939-1940.: Construcţia primelor compresoare de aer
Proiectate de prof. dr. ing. Lazăr Stoicescu aceste compresoare au fost deosebit de robuste şi fiabile, durata de funcţionare situându-se între 30 şi 40 de ani.

08.08.1941.: Concernul german Hermann Göring Werke asimilează practic U.D.R.
Prin instaurarea în 1939 a Protectoratului Boemiei şi Moraviei, statul cehoslovac a dispărut de pe hartă, iar concernul german a reuşit să obţină prin forţă duplicate ale celor 177.600 acţiuni U.D.R. ale firmei Ceskoslovenska Zbrojovka reuşind astfel să-şi impună în calitate de acţionar important membrii în consiliul de administraţie cât şi în comitetul de direcţiune al uzinelor, în acesta din urmă intrând: dr. Guido Schmidt, ing. Karl Kuchinke şi dr. Ottmar Hecyko.
Începerea războiului conduce la militarizarea uzinelor, uzina primeşte un coordonator militar ataşat direcţiei generale de la Bucureşti – colonelul Constantin Levereanu – şi un comandant militar la Reşiţa în persoana colonelului ing. Boitan, unul din cei mai importanţi specialişti în domeniul fabricaţie de armament modern.
În 1944 au fost confruntări armate şi pe teritoriul U.D.R., care au afectat exploatările silvice şi miniere însă, din fericire, oraşul Reşiţa nu a avut de suferit, după cum nici în timpul războiului nu a cunoscut oroarea bombardamentelor aeriene.

15.07.1946.: În Consiliul de Adminstraţie al U.D.R. au fost cooptaţi şi reprezantanţii părţii sovietice
Aceştia au fost cooptaţi în conformitate cu convenţia de armistiţiu şi cu acordul de colaborare economică sovieto-român încheiat la 8 mai 1945, reprezentând singura alternativă de a salva în acel moment uzinele de la o preluare totală. Noii membri cooptaţi au fost ing. Constantin Matveevici Kriakin şi ing. Ivan Grigorievici Grinenko.

1946.: Începe fabricaţia locomotivelor pentru Uniunea Sovietică
Aceste locomotive au fost fabricate în cadrul obligaţiilor părţii române, având ecartamentul de 1524 mm, ceea ce a impus şi construirea unei linii speciale pentru încercarea acestora. Între 1946 şi 1954 s-au produs în total 224 locomotice 050 de tip ЄR.

1946.: Se realizează prima turbină hidraulică
Este vorba de a microturbină de tip Francis, cu generatorul aferent de 100 kW şi era destinată hidrocentralei Moldova Nouă. Şi această realizare a constituit o premieră industrială pentru România, constituind începutul unei lungi tradiţii ce continuă şi în zilele noastre (!).

1946.: Se întroduce în fabricaţie locomotiva seria 150.000
Această locomotivă a constituit tipul de bază şi cel mai modern utilizat de căile ferate române pentru traficul greu de marfă, din acest tip fabricându-se în total 259 bucăţi (doar din seria 50.000 s-au fabricat mai multe, 261 bucăţi).

15.08.1947.: Personalul U.D.R. este de 22.892 angajaţi, din care 13.108 lucrează la Reşiţa
Aceasta reprezintă o creştere de 78,3% faţă de 1935.

11.06.1948.: Naţionalizarea U.D.R.
Desfiinţarea efectivă a unui organism atât de complex, cum a fost societatea U.D.R. din punct de vedere al mărimii, diversităţii profilului de fabricaţie sau a dispersiei spaţiale, a creat probleme mari, patrimoniul său împărţindu-se în baza unor protocoale între mai multe ministere economice nou înfiinţate şi organe ale administraţiei locale, după ce până la sfţrşitul anului 1948 a funcţionat sub denumirea Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa – întreprindere naţionalizată (U.D.R.I.N.), acţionarii principali fiind Statul Român (6.981.974 acţiuni) şi U.R.S.S. (3.010.927 acţiuni).