Autentificare utilizatori

Contor de materiale

  • 14 imagini
  • 366 articole
  • Precizări cu privire la redarea în scris a rostirii dialectale bănăţeneşti

    versiune gata de tipărire

    1. Principiul fonetic (redarea rostirii) este precumpănitor; potrivit

    acestuia este „aproximată” în scris vorbirea bănăţeană fără a se face apel la

    transcrierea fonetică. Cuvinte precum ziuă, Dumnezeu, vezi, găseşti, grăbeşte,

    deal, unde, dimineaţă, Dinu se transcriu simplu, corespunzător fonemelor întâlnite în rostirea bănăţeană astfel: dzîuă, Dumńedzău, vedz, găsăşci, grăbeşce, geal, unge, gimińaţă, Ginu.

    2. Pentru redarea „sunetelor specifice” ale rostirii bănăţene (profitând

    de facilităţile tehnoredactării computerizate) sunt preluate din alfabetul fonetic

    doar următoarele semne: ś, ź (śe, śi, źe, źi): śerc, śe, śeva (cerc, ce, ceva); śinś,

    śińeva (cinci, cineva); źer, źamăn, merź, merźe (ger, geamăn, mergi, merge);

    źińere. Dar ś, ź urmate de vocalele o, a se redau fără semivocalele i, e: śară

    (ceară), śoc (cioc), śocâi (stârv), źoc (joc), źană (geană), źamăn (geamăn).

    3. Dintre celelalte consoane palatalizate din subdialectul bănăţean (b,

    p, v, f, d, t, l, r, m, n), redăm palatalizarea lui n prin ń, sunet specific graiurilor

    bănăţene ca şi tuturor limbilor romanice: cuń (cui), călcâń (călcâi), ńauă,

    Ńelu, gimińaţa/gimńaţa, Dumńedzău. În mod excepţional, păstrăm ń în

    transcrierea unor nume Andrăşoń, Băloń, Vorovoń, Mărcoń sau localităţi

    Sărăzań, Murań, Greoń.

    4. Excesul de „înmuieri” (palatalizari): vorb iesce, Pi ersa, aproap ie, lov iesc,

    Ni elu, mot iel, ti eu (tau), ti eli e (tale), r ieuma, muier ie, lumi e a fost înlaturat în

    redarea în scris.

    5. Sunetul redat prin dz (perechea sonoră a lui ţ), ar fi trebuit să fie notat

    printr-un d cu sedilă (ca în cazul lui ţ), însă semnul respectiv nu figurează în

    fonturile utilizate în programele de scriere electronică, fapt pentru care am

    recurs la notarea mai sus arătată, tradiţională de altfel: dzîuă, astădz, dzău. De

    asemenea, respectivele fonturi nu permit redarea grafică a lui ă accentuat în

    unele cuvinte bisilabice sau plurisilabice; în cuvinte, notăm vocala accentuată

    alvălúc (aldămaş), dărăbél (bucăţică), adúsă, iar în cuvintele în care accentul

    cade pe ă arătăm acest lucru lăsând celelalte vocale neacentuate, înţelegându-se astfel că ă este accentut adúsă faţă de adusă (perfect simplu, existent în

    vorbirea bănăţenească), adău (taxă bisericească anuală).

    6. Sunt redate fonetic singularul pentru plural (paş) şi pluralul pentru

    singular (cojocari, pilari „precupeţ”, murari, văcari, măşcioni („tată vitreg”).

    7. Semnul î din interiorul cuvintelor redă acest sunet care în rostirea

    bănăţeană corespunde semnului i (uneori lui e sau u) în cuvântul-pereche din

    limba literară: dîn (din), măşînă (maşină), dzîuă (ziuă), pîn (prin), spre

    deosebire de pân’, care este „redarea bănăţeană” a lui „până” din limba literară.

    Similar, pentru a deosebi pe ţîp (eu ţip), de ţâp (eu arunc). Menţionăm că notăm

    diferit cele două cuvinte, deşi DLR în ambele cazuri le notează cu i, ca având

    etimologie necunoscută; dî (de), gutîn (gutui).

    Cazurile în care i din limba literară are în rostirea bănăţeană

    corespondent pe î sunt acelea în care vocala i urmează după consoanele dure: j

    (îngrijît), s (sîngur), r (strîgă), ş (măşînă, ieşît), t (răstîcnit), ţ (supţîre), z (păzît,

    putrădzît), x (mălăxît).

    8. Apostroful este folosit pentru a indica absenţa grafică a articolului

    hotărât în situaţia substantivelor terminate în u: nogeu’, grâu’ (*nodeul –

    inexistent în limba literară – os rotund al gleznei, grâul). De asemenea,

    apostroful este uneori folosit pentru a înlătura confuzia: da’ – dar, ’po’ – apoi,

    păi, ’tâmplă – întâmplă, ’iśe (zice), ’iś (aici).

    Notă: Fondul lexical şi particularităţile gramaticale dialectale semnificative

    sunt într-un proces de selectare şi sedimentare, fixându-se prin cele mai

    valoroase creaţii găzduite în seria „Literatură dialectală” a Editurii Marineasa.

    Celelalte particularităţi (cele de ordin morfo-sintactic) ale vorbirii sunt cam

    aceleaşi pentru graiurile din Banatul de câmpie (pustă), respectiv pentru cele ale

    Banatului de munte. Din punct de vedere lexical, trebuie să ţinem seama de

    situaţia specială a „Banatului sârbesc”; pentru toate graiurile genitivul şi dativul

    sunt exprimate analitic: la marźina dă sat (G); dă drumu la cai, le-o spus lu fece

    (la fece) (D); Uneori sunt folosite imperative din infinitive lungi: haidareţ dă

    mâncareţ! (cf. Frăţilă, 1993, p. 19-99).

    Socotim acceptabilă redarea diferenţelor de ordin fonetic între marile

    zone ale Banatului aşa cum se concretizează în „regimul” prepoziţiei de: dă/dî

    (pentru Banatul de câmpie), ge/gi (pentru Banatul de munte şi zona Făgetului),

    precum şi diferenţa î/i după care Banatul „se împarte” după cum bănăţenii

    pronunţă grâu sau griu, rât sau rit. În privinţa lexicului, apreciem ca normală

    (fără exagerări însă!) menţinerea mai multor „variante” şi sinonime în

    Voivodina („Banatul sârbesc”) faţă de Banatul românesc. Dezavuăm, însă,

    apariţia şi manifestarea tendinţei similare celei existente în alte zone „de peste

    munţi” (Bihor, Oaş, Maramureş, pe alocuri în Ţara Moţilor) unde, prin abuz de

    regionalisme rare, barbarisme preluate (mai ales din maghiară), eliziuni şi

    prescurtări exagerate şi groteşti, se caută să se obţină o „limbă păsărească”

    ininteligibilă aşadar inexpresivă şi iraţională, adică noncomunicativă.

     

     


    Concluzii

    1) Se constată că la toate semnele grafice (în legătură cu consoanele,

    vocalele şi celelalte foneme ale limbii române redate în sistemul propus, pe

    primul loc se află valori identice sau similare ale rostirii dialectale bănăţene

    cu cele din limba literară;

    2) am avut în vedere variante principale pentru sunetele specifice din

    (mai) toate zonele geografice mari ale dialectului bănăţean (care, la fel, sunt

    variante constatate de noi la scriitorii antologaţi în prezentul volum şi, prin

    urmare, deopotrivă sunt variantele pe care le propunem pentru viitor, astfel

    încât scriitorii dialectali bănăţeni să poată opta în (dublă) cunoştinţă de cauză

    pentru variantele pe care le simt cele mai potrivite prin raportare atât la baza

    dialectală (prin graiul localităţii/ zonei din care provin), cât şi cu datele

    constitutive ale întregului în care vor să-şi includă creaţia proprie, adică în

    literatura dialectală bănăţeană. Exemplificăm palatalizarea consoanelor prin

    doua feluri de transcriere: tabel = tab el, fene i = f en e, meu = m eu, luma = lum a

    etc.; în sistemul de transcriere renunţăm la acestea.

    3) Cunoaşterea şi „practicarea” literaturii dialectale bănăţene (la fel ca

    şi a oricărei alte literaturi reale şi real-existente) presupun însuşirea, aplicarea,

    îmbunătăţirea, îmbogăţirea şi nuanţarea unui atare ansamblu de reguli precum

    cele arătate aici.

    4) În consecinţă, propunem:

    • să înlocuim accentul grav pe vocala e cu accentul ascuţit în cuvinte

    bisilabice sau polisilabice abé, pucé, prăvegé (mai ales că în unele

    cazuri se pot isca nedorite confuzii: pucé „putea” şi puce „pute”);

    • să menţinem notarea iotării lui r şi n atunci când semivocala i (în

    plan morfologic) arată forme omofone + omografe: murari (sg.) –

    murari (pl.), muroni (sg.) – muroni (pl.), iar cu articol hotărât

    muronii. Aşadar vom nota: murari (sg. şi pl.), ori, muroni (sg. şi

    pl.), măşcioni (sg. şi pl.);

    • să nu marcăm palatalizările (şi „înmuierile”) îndătinate şi generale

    (generalizate) în pronunţia bănăţeană, cu excepţia lui ś, ź, ń discutate

    ' mai sus): model, dzîle, crege (crede), umple (umple), lume, spinare '

    (spinare), mâncaŕe, oŕ (ori), maŕe (palatalizări ce se extind şi

    la neologismele pătrunse în graiul localnicilor, exemplu: expŕes,

    ' modelu, fidelu, teoretic – exemple excerptate mai cu seama din

    textele lui Ioţa Vinca, tipice, însă, pentru rostirea românilor din

    Voivodina). Fenomenul este prezent şi la noi, în Banatul propriu-zis:

    Pŕefectură, Am′eríca, tăĺevizor, tăbĺetă, tăĺejurnalu, vighiĺenţă,

    haŕem. Ca urmare, respectivele fenomene alterate (modificate) le

    vom transcrie simplu, ca în scrierea din limba literară;

    • vom marca însă întotdeauna palatalizarea lui ń + e: mâńe, śińe,

    Dumńedzău, dumńavoastră, dumńata, gimńaţa, ńaua, ńepot,

    ńam, ń-am, mińe, śiń-o spus, propozîţîuńe.

    Se constată (chiar la vorbitorii obişnuiţi, dar atenţi şi conştienţi de

    expresivitatea graiului bănăţean), evitarea palatalizărilor prea dese (exemplu

    źeme, unde m nu este palatalizat, deşi palatalizarea lui m este frecventă). De

    pildă în cuvântul vreme, vorbitorii palatalizează instinctiv (cu bun instinct) fie

    pe r (vŕeme), fie pe m (vrem′e).

    5. Acolo unde forma sonoră a consoanei n (palatalizat) este identică

    sau foarte apropiată celei din limba română literară (ani, anii, niś, nime,

    grăgini, pruni, goruni), nu am mai marcat palatalizarea consoanei n, folosind

    scrierea din limba literară.

    6. În unele cuvinte cu forme specific bănăţene, deşi am socotit sunetele

    ś, ź ca nefiind „foneme unice”, totuşi considerăm că prezenţa unui i (marcat în

    limba literară) poate fi semn suplimentar pentru articolul hotărât plural: fulgfulź,

    aşadar pentru articularea cu articolul hotărât am scris fulźii (la fel pentru

    nădrag, nădraź-nădraźii, noşci, noşcii). (Dacă, simplificând scrierea, tot nu

    mai marcăm palatalizarea altor consoane copil, copii, copiii – atunci, prin

    analogie, putem accepta „scrierea hipercorectă” la formele fulź/fulźii. De fapt,

    pronunţia este la N. pl. fulź (monosil.), dar la G/D pl. ful-źi-lor (trisil.) şi nu

    fulź-lor (care nu poate da o pronunţie trisilabică); de aici N. pl. ful-źii ne apare

    ca justificat.

    7. În consecinţă, ori de câte ori cuvintele şi formele gramaticale care au

    valori identice atât în scrierea cât şi în rostirea în limba literară, dar şi în

    folosirea lor dialectală le vom transcrie (reda) în dialectul literar bănăţean

    aşa cum se scriu după gramatica şi normele limbii române literare: veśin,

    veśini, dar vom marca palatalizarea lui n urmat de e veśińe! śern, śerni dar

    śerńe; Ioańe (voc.), fundoańe, tălpoańe; ńamţ, ńemţoańe; io gorgon, tu

    gorgoni, dar el gorgoańe; io vin, tu viń (formă verbală specific bănăţeană), dar

    el vińe; acoń (sg.), cuń (sg.), dar acoanili, cunili (pl.); călcâńe (sg.), călcâni

    (pl.), iar pluralul articulat hotărât călcânii; măşcioni („tată vitreg”), măşcioni

    („taţi vitregi”), măşcionii („taţii vitregi”).

     

    ____________________________

    Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă, Cornel Ungureanu - Antologia literaturii dialectale bănățene "Gura satului" la Radio Timișoara

    20 de ani - Contemporanii 

    Editura Marineasa, Timișoara, 2010

    Promo

    Imagini aleatoare

    Ionel Stoiț

    Cine e online

    În acest moment sunt 0 utilizatori şi 15 vizitatori online.

    Visitors

    • Total Visitors: 5279576
    • Unique Visitors: 31110
    • Since: Mie, 07/02/2018 - 09:56

    Un site realizat și administrat de
    Dușan Baiski

    Vizitatori Banaterra

    Display Pagerank