„Kremm, Ana - „Valeapai - 420 de ani“

versiune gata de tipărireSend by emailPDF version

„Kremm, Ana - „Valeapai - 420 de ani“

Satul Valeapai sărbătorește 420 de ani de atestare documentară. Istoria acestei așezări românești este adusă în conul de lumină al scrisului istoric de către una din fiicele vrednice ale acestuia, doamna profesoară Ana Kremm.
Profesoară de limba latină și director al unui prestigios liceu reșițean, Ana Kremm este cunoscută ca o sensibilă și deopotrivă o talentată scriitoare
Dealtminteri, aceste sensibilități ale sale, pentru poezie și latină, se reflectă și în paginile monografice dedicate satului natal, ea împletind rigoarea latinei cu sensibilitățile ei poetice. Autoarea mărturisește sincer, încă de la bun început, că paginile monografice consacrate satului natal sunt în fapt „o istorie subiectivă”. Demersul doamnei Kremm se înscrie într-o veche tradiție a scrisului istoric bănățean, de investigare monografică a lumii rurale a provinciei.
Aș dori să invoc aici Monografia satului Măidan, scrisă de Sofronie Liuba și Aurel Iana, și aceea a lui Emilian Novacoviciu, învățătorul din Răcășdia. Ele au înscris pagini memorabile, consacrate locuinței țărănești, utile încă și astăzi, și au oferit celor interesați un mod de înțelegere a mecanismelor morii de apă, numită moara cu ciutură. Personal am putut înțelege ce este ciutura, și să demontez false construcții identitare în acest domeniu.
În paginile monografice consacrate satului Valeapai, autoarea reconstituie istoria satului prin oameni obișnuiți, de rând, și mai puțin prin elitele rurale. Din această perspectivă, doamna Ana Kremm scrie o istorie prin cei mici, pentru a utiliza o cunoscută sintagmă lansată de Nicolae Iorga încă în anul 1921. Paginile consacrate satului și deopotrivă gospodăriei, „casa bătrână”, cum o numește doamna Kremm, vor rămâne memorabile, în opinia mea, utile în egală măsură etnologului, dar și istoricului preocupat de istoria recentă a lumii rurale din Banat. Informațiile în această privință se referă la materialele de construcție, la topografia satului, la structura casei, la utilități, dar și la mentalități legate de casă. În fond, aceste informații, filtrate prin mintea și sufletul ei, sunt cele ce vor rămâne și vor fi utilizate, ele făcând diferența între o lucrare originală și celelalte apariții pe tema satului, ce sunt simple demersuri factologice preluate din alte scrieri.
Într-un spațiu european, marcat încă din Al Doilea Ev Mediu de profunde clivaje etnice și confesionale, dar niciodată argumentate în conflicte sângeroase, așa cum s-a întâmplat bunăoară în Ardeal, restituirile istorice au fost făcute de fiecare dată etnocentric. În fond, fiecare grup etnic din Banat a încercat, prin istorie, să-și creeze și să-și fixeze în scrisul istoric propria identitate culturală.
Momentele istorice esențiale din cele patru secole de istorie a satului au fost punctate cu o mână fermă în cadrul monografiei, pentru fiecare fiind invocate informații din documentele istorice, ceea ce, fără îndoială, conferă credibilitate lucrării. Parcurgerea „firului istoriei” a oferit doamnei Kremm oportunitatea unei evaluări a contribuțiilor științifice aduse de antecesori. Aș dori să semnalez măcar două chestiuni legate de istoria recentă a satului, ce sunt redate în monografie și care, de obicei, nu le regăsim în lucrări similare, scrise în anii din urmă despre satul românesc din Banat. Dealtminteri, acest capitol al lucrării ocupă, cred, cea mai semnificativă pondere în economia lucrării.
Cel dintâi moment istoric semnificativ s-a petrecut în data de 6 decembrie 1918 când oamenii din satul vecin, Vermeș, l-au omorât pe locotenentul Georgevici, ce a avut un comportament agresiv cu oamenii și cu femeile din sat.
Episodul a fost redat după informațiile adunate de Nicolae Ilieșiu. În ciuda torturilor, persecuțiilor și incendierilor fără precedent, nimeni n-a mărturisit cine au fost agresorii locotenentului Georgevici. A fost un moment de solidaritate românească remarcabilă, ce merită reamintit de fiecare dată. El se înscrie în starea conflictuală deosebită de la finele anului 1918, când soarta Banatului se încerca să fie decisă, inclusiv prin forță.
Celălat moment consemnat în monografie reflectă un fenomen mai amplu în lumea românească din anii 1947-1950, când s-au constituit grupuri de luptă anticomunistă. O revoltă împotriva măsurilor economice abuzive la adunarea dărilor obligatorii de grâne s-a produs în anii 1947-1949 şi în Valea Pogănişului. Acest fenomen istoric a avut o amploare mai mare decât s-a scris şi s-a vorbit până acum în istoriografie.
Au fost abordate în monografie, cu specială privire asupra evoluțiilor în secolul al XIX-lea şi al XX-lea, instituțiile fundamentale ale lumii româneşti din mediul rural: biserica ortodoxă şi şcoala. Ocupația turcească a provinciei în anii 1550-1551 și până în 1716 şi transformarea unei părți a acesteia în vilaiet turcesc au lăsat urme profunde chiar şi în viața religioasă a Banatului. Supuşii ortodoxi români au intrat în acest fel sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Sârbeşti şi, odată cu ei, şi clerul românesc. Consecințele stăpânirii turceşti au lăsat urme profunde asupra arhitecturii ecleziastice, cât şi în planul instituțional. Arhitectura medievală din zid a căzut în ruină şi s-a prăpădit. Ea a fost înlocuită peste tot în provincie de o arhitectură modestă, din lemn, pe care, fireşte, o întâlnim consemnată şi la Valeapai. Integrarea Banatului în spațiul central european al Imperiului Habsburgic a dus rapid la impunerea unei arhitecturi baroce, realizată în întreg spațiul provinciei, ce a înlocuit în acest fel modestele lăcaşuri din lemn. Satele cu mai puțină forță economică, precum Valeapai, şi-au ridicat biserica după acelaşi model baroc, din anul 1834.
Dacă în domeniul arhitecturii ecleziastice, lucrurile s-au petrecut mai alert, cu mult mai dificil a fost procesul în plan instituțional, care s-a încheiat în Banat, în urma unui proces câştigat, abia în anul 1907, pe care, din nefericire, ierarhii români nu l-au valorificat în mod corespunzător. Paginile consacrate bisericii din Valeapai sunt extrem de dense, pline de informații, ce se întind pe o plajă mare. Însemnările pe cărțile vechi, asupra cărora au zăbovit învățații istorici, de la Nicolae Iorga până la Nicolae Bocşan şi I. B. Mureşianu, conțin informații pentru o altă istorie a Banatului, după o cunoscută formulare privitoare la sursele istoriei Banatului, menționată de Nicolae Iorga în anul 1940.
Organizarea şcolii în satele bănățene se lega nemijlocit de programul reformist iluminist, adoptat în veacul al XVIII-lea în Imperiul Habsburgic. Integrarea provinciei bănățene a dus la aplicarea reformelor iluministe şi în acest spațiu, lucruri precizate de la bun început în discursul istoriografic al doamnei Kremm, dedicat şcolii din Valeapai. Ea a urmărit de altfel derularea programului şcolar, punctual pe satul natal, secvențial pe perioada secolului al XIX-lea, mai apoi evoluția acestuia în perioada interbelică şi în epoca comunistă. A consacrat un spațiu anume în reflecțiile ei interferenței între şcoală şi biserică pe intervalul 1900-1945, totul fundamentat pe date şi cifre financiare alocate şcolii de comunitatea ortodoxă din Valeapai.
O altă chestiune, care mi-a stârnit interesul şi pe care o consider deosebit de importantă într-un discurs monografic, se referă la o secvență a vieții economice a satului şi anume la înființarea, evoluția şi decăderea tot aşa de bruscă a Cooperativei Agricole de Producție. Subiectul este încă foarte sensibil, pentru a putea defini identitatea socială şi morală a grupului social ce a constituit în anul 1957 C.A.P.- ul Valeapai. Coerciția aplicată celor recalcitranți de către organele de forță ale vremii, pe care doamna Ana Kremm o descrie în câteva paragrafe, arată cu suficientă claritate, că procesul n-a fost unul natural şi atractiv. Cred că este cea dintâi monografie sătească din ultimele decenii, ce abordează la nivelul provinciei o astfel de chestiune sustenabilă din viața satului românesc în epoca recentă.
Monografia consacrată satului este una complexă, cu o plajă foarte largă de probleme. Se regăsesc chestiuni legate de păstorit, de toponimie, onomastică, înmormântare, viața culturală, fanfara atât de specifică satului bănățean, despre graiul locului, toate filtrate prin mintea copilului, mai apoi a intelectualului Ana Kremm. Ea s-a oprit în acelaşi mod, evocat mai sus, asupra elitelor satului, la familia Riesz, bunăoară. Castelul Atanasievici din Valeapai, ulterior proprietate a familiei Riesz, a fost discutat pe diverse paliere - culturale, arhitecturale, ale momentelor istorice - în monografia satului. Intelectualii satului din epoca istoriei recente sunt de asemenea evocați, cu activitatea lor culturală, administrativă, filtrată sigur, aşa cum Ana Kremm mărturiseşte, într-o istorie subiectivă a satului ei natal din Valea Pogănişului.
Cartea doamnei profesoare Ana Kremm rămâne, în opinia mea, un model de abordare monografică modernă asupra satului românesc. Scrisă cu talent, nici nu se putea altfel la un intelectual sensibil la armonia cuvintelor şi, deopotrivă, cu rigoarea profesorului de latină, ea se înscrie în tradiția monografică bănățeană şi se bucură de o lectură lejeră. La un moment aniversar, aducem un binemeritat omagiu oamenilor satului Valeapai, şi nu în ultimul rând autoarei monografiei, ce a adus satul natal în conul de lumină al istoriografiei româneşti recente.
 
Prof. dr. Dumitru Ţeicu
 
„Kremm, Ana - „Valeapai - 420 de ani“, Editura Editura Cosmopolitan Art, Timișoara, 2017

Scriitorii și Internetul

...

Micea Pora

"Legătura  mea  cu  internetul, admitând  că  sunt  şi  scriitor, este  în  primul  rând  una  de  necesitate. Nu  aş  putea  fără  acest  mecanism  extraordinar  să  întreţin  legături  rapide, constante, cu  prieteni, reviste, tot  felul  de  bârfitori,  unii  chiar  cu  haz, să  fiu  cât  de  cât  la  curent  cu  ce  se  mai  scrie,  se  mai  spune,  cu  prioritate  în  lumea  literară. 

Dan Florița-SeracinApariţia internetului, a celui mai important nou mijloc de comunicare, a revoluţionat literalmente într-un timp extrem de scurt lumea. Scriitorimea s-a dorit curând implicată în fenomen, sedusă de facilitatea inimaginabilă, până mai deunăzi, a răspândirii literaturii.
Ion Pachia-TatomirescuO mulţime de „unghiuri de fugă“ înrăzărit-semantică este de aşteptat a se releva dinspre binomul tradiţional („clasic“ / „postmodernist“) – modern („modernist“, „avangardist“ „transmodernist“ etc.), desigur, prin binevenita „anchetă“ despre relaţia Scriitor-Internet...
Cristian ContrașÎntr-o bună dimineață, când poetul orășelului nostru se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, își dădu seama că lumea din jurul lui s-a schimbat. Când a ajuns la ziarul de mic tiraj la care lucra, directorul l-a chemat în biroul lui și i-a spus că nu mai are nevoie de el. 
Liliana ArdeleanMă întrebaţi despre relaţia mea cu internetul. Poate cel mai adecvat răspuns este faptul că am fost pentru o vreme directorul editorial pentru România al editurii on-line Globus, din S.U.A.  De la bun început am considerat că internetul poate constitui o poartă de relansare a literaturii, în special către tineri.
Constantin-Tufan StanConstantin-Tufan Stan - Internetul, una dintre minunile tehnologiei informaţionale contemporane, a devenit un instrument de lucru indispensabil pentru orice cercetător care se respectă, invitând la fascinante incursiuni în spaţiul bibliotecilor virtuale. 
Constanța MarcuConstanța Marcu - Anul 2003 a fost anul în care am început să  descopăr (cu multă insistenţă şi răbdare, ce-i drept) binefacerile uimitoare ale lumii virtuale. Începusem să lucrez la Acoperământul (Jurnalul închipuit al Mariei de Mangop), Editura Augusta Artpress, 2004.
Eugen DorcescuEugen Dorcescu - Cu mulţi ani în urmă, prin 2000, cred, Duşan Baiski m-a anunţat că, într-un impuls de gentileţe colegială, postase pe Internet una din cărţile mele – Pildele în versuri (Editura Marineasa, 1998).
Ion Marin Almăjan

Etnografie

Vizitatori Banaterra

Display Pagerank