Iacob-Bencei Ionel, Albu Eugen – „Banatu-i fruncea” & „Ardealu-i mintea”

versiune gata de tipărireSend by emailPDF version

Iacob-Bencei Ionel, Albu Eugen – „Banatu-i fruncea” & „Ardealu-i mintea”Este o valoroasă datină patriotică aceea de a-ţi iubi şi slăvi locul de baştină. În pedagogia românească a existat chiar un curent numit localismul sau regionalismul educativ, cu ecouri până în zilele noastre. Unul dintre precursori a fost sibianul Petru Şpan (1860-1911), autorul mai multor contribuţii la impunerea unor idei, provenite mai ales din Occident şi din SUA, dar şi din estul Europei, privitoare la valenţele educative ale „vetrei părinteşti", ale poveştilor locale, (adevărate „comori pedagogice"). Acest curent şi-a atins apogeul în deceniul al III-lea al veacului trecut, la Bucureşti, prin trei pedagogi însemnaţi: Apostol D. Culea (1882-1949), I. C. Petrescu (1892-1957) şi Stanciu Stoian (1900-1984).

Am spus toate aceste lucruri pentru că nu am vrea să fie greşit interpretată afirmaţia că „tăt Bănatu-i fruncea", a cărei paternitate îi aparţine lui George Gârda, este o gratuită „făloşie" afişată fără niciun temei de bănăţeni ori o rivalitate puerilă (sau, mai grav, un monstruos complex de superioritate faţă de celelalte pro­vincii româneşti, primind un răspuns la fel de băşcălios precum „Ardealu-i mintea"). Ca să înţelegem mai bine situaţia, să nu uităm că pe vremea aceea era perioada de înflorire a corurilor ţărăneşti româneşti în întregul Banat istoric, prin ajutorul dat de dirijorii ţărani de la Chizătău, sat în care s-a înfiinţat încă în 1840 primul cor de plugari din toate regiunile locuite de români. La acest succes s-a ajuns prin „întărâtare", prin concurenţă, mai exact, prin emulaţie. Corurile se întreceau nu din invidie sau ură, ci din dorinţa de a în­văţa unele de la altele spre a ajunge la perfecţiune şi a dobândi astfel, în conglomeratul austro-ungar, pentru naţia pe care o reprezentau, o imagine strălucită în privinţa talentului, a gustului artistic, a dem­nităţii şi a încrederii în forţele proprii. Este exact ce s-a întâmplat în vechea Grecie cu ceea ce romanii numeau odium figulinum („ura dintre olari", care a devenit până la urmă, sub protecţia lui Eris cea bună din Munci şi zile de Hesiod, o competiţie fairplay).

Aşa că la duelul pe viaţă şi pe moarte între „Banatu-i fruncea" şi „Ardealu-i mintea" nu vom asista în această carte. Autorii ei, eminenţi epigramişti, umorişti, contestatari, dotaţi cu tot arsenalul necesar (ironie, satiră, sarcasm, cinism, spirit de observaţie şi de frondă, spirit civic, responsabilitate, principialitate, cu limbă spurcată şi neîndurători cu impostorii, ipocriţii, ticăloşii, demagogii, fariseii, netrebnicii de tot felul), şi-au propus alte ţinte, mult mai riscante, atacând de la vârf până la bază tot ce este putred şi ciocoism (ne cerem scuze pentru acest eufemism prea blând pentru ce sunt cu adevărat toate scursurile şi canaliile din biata noastră Românică „eternă şi fascinantă").

În puţinele pagini ale acestei cărţi n-au putut încăpea, din păcate, toate epigramele care şi-ar fi meritat locul aici. Cititorii o vor căuta în primul rând pe ea, pe epigramă, „Regina balului", cum o răsfaţă Ionel Iacob-Bencei într-un madrigal: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce"... epigramă // În prozodie îmbrăcată, / Când calci pe poantă, să nu cazi! / „Cenuşăreasa" de-altădată, / Regina balului de azi.

Dar vorbeam mai sus de riscuri. Cei doi epigramişti nu se sperie, atacă ad hominem: Ca să încheiem disputa, / Îmi încerc şi eu umorul: / Ceauşescu - „dus cu pluta"/ Şi Băsescu, cu vaporul...! (Ionel Iacob-Bencei, „Vaporenii noştri"); România de-o să spună / Că vrea iarăşi monarhie, / Băse-i gata să îşi pună / O coroană pe chelie. (Eugen Albu, Unui amic); „Nu vă fie frică / Iliescu pică!" / Da, măi frăţioare, / Pică... în picioare! (I.I.-Bencei, „Hopa, Ionică!"). Politicienii sunt trataţi fără nicio jenă de E. Albu ca nişte mişei, boi, câini, măgari, porci (ce insultă pentru bietele animale!)

Ambii autori ai acestor versuri pentru încreţirea frunţii şi deşteptarea minţii sunt prezenţi în carte şi cu epigrame pentru descreţirea frunţii şi spălarea minţii, ca acelea despre femei, soacre, soţii, blonde, nudiste etc.: L-am condolat pentru soţie, / Spunând:

S-o ierte Dumnezeu! / Şi-a zis: Mai rău putea să fie, / Să n-o mierlească ea, ci eu. (E. Albu, Proaspăt văduv) Şi: Umblă stirpea „muierească"/ Şi tot mişcă din... Pardon!, / Ca bărbaţii să ghicească: / „Naturel" sau silicon? (I.I.-Bencei, Estivală)

Cartea celor doi „(con)fraţi" nu se limitează la epigrame, ci este un melanj de specii literare, mai variate la Ionel Iacob-Bencei, mai omogene la Eugen Albu, cititorul bucurându-se de cronici satirice, rondeluri, dar şi de proză satirică, poezie în limba standard, dar şi în dialect, iar în mod deosebit de o multitudine de teme.

Un imn de slavă l-ar fi meritat ţăranii. E. Albu ar fi vrut să-l scrie, i-a dat şi un titlu, Talpa ţării, dar nu i-a ieşit un imn, fiindcă ţăranii autentici nu mai există (Ţăranii - azi, emancipaţi - / Purtând în loc de traistă mapă, / Îmi par cu mult mai cultivaţi / Decât pământul ce îl sapă.) Iar I.I.-Bencei, care le-a dedicat o carte în­treagă, Robii pământului, n-a reţinut nimic din poeziile sale pe această temă, nici măcar Măria Sa, Ţăranul (de aceea, făcând uz de privilegiul de prefaţator, îi transcriu eu aici o strofă: Ai fost cu ţara la răscruce, / Pe Don şi-n Basarabia / Şi nici nu ai la cap o cruce, / Ţăranule, Măria Ta.)

Încheiem cu ultimele versuri din Rondelul umoriştilor de Ionel Iacob Bencei: Sperăm să se înalţe România / Scăpată de necaz şi de nevoi; /Şi totuşi, fac apel, confraţi, la voi / Să nu vă părăsească ironia / Că-n viaţă e nevoie şi de noi!

Pentru această nevoie de umorişti am cerut graţierea din titlu!
Simion Dănilă
AtaşamentMărime
banatu_i_fruncea_ardealu-i_mintea.pdf752.65 KB

Scriitorii și Internetul

...

Micea Pora

"Legătura  mea  cu  internetul, admitând  că  sunt  şi  scriitor, este  în  primul  rând  una  de  necesitate. Nu  aş  putea  fără  acest  mecanism  extraordinar  să  întreţin  legături  rapide, constante, cu  prieteni, reviste, tot  felul  de  bârfitori,  unii  chiar  cu  haz, să  fiu  cât  de  cât  la  curent  cu  ce  se  mai  scrie,  se  mai  spune,  cu  prioritate  în  lumea  literară. 

Dan Florița-SeracinApariţia internetului, a celui mai important nou mijloc de comunicare, a revoluţionat literalmente într-un timp extrem de scurt lumea. Scriitorimea s-a dorit curând implicată în fenomen, sedusă de facilitatea inimaginabilă, până mai deunăzi, a răspândirii literaturii.
Ion Pachia-TatomirescuO mulţime de „unghiuri de fugă“ înrăzărit-semantică este de aşteptat a se releva dinspre binomul tradiţional („clasic“ / „postmodernist“) – modern („modernist“, „avangardist“ „transmodernist“ etc.), desigur, prin binevenita „anchetă“ despre relaţia Scriitor-Internet...
Cristian ContrașÎntr-o bună dimineață, când poetul orășelului nostru se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, își dădu seama că lumea din jurul lui s-a schimbat. Când a ajuns la ziarul de mic tiraj la care lucra, directorul l-a chemat în biroul lui și i-a spus că nu mai are nevoie de el. 
Liliana ArdeleanMă întrebaţi despre relaţia mea cu internetul. Poate cel mai adecvat răspuns este faptul că am fost pentru o vreme directorul editorial pentru România al editurii on-line Globus, din S.U.A.  De la bun început am considerat că internetul poate constitui o poartă de relansare a literaturii, în special către tineri.
Constantin-Tufan StanConstantin-Tufan Stan - Internetul, una dintre minunile tehnologiei informaţionale contemporane, a devenit un instrument de lucru indispensabil pentru orice cercetător care se respectă, invitând la fascinante incursiuni în spaţiul bibliotecilor virtuale. 
Constanța MarcuConstanța Marcu - Anul 2003 a fost anul în care am început să  descopăr (cu multă insistenţă şi răbdare, ce-i drept) binefacerile uimitoare ale lumii virtuale. Începusem să lucrez la Acoperământul (Jurnalul închipuit al Mariei de Mangop), Editura Augusta Artpress, 2004.
Eugen DorcescuEugen Dorcescu - Cu mulţi ani în urmă, prin 2000, cred, Duşan Baiski m-a anunţat că, într-un impuls de gentileţe colegială, postase pe Internet una din cărţile mele – Pildele în versuri (Editura Marineasa, 1998).
Ion Marin Almăjan

Etnografie

Vizitatori Banaterra

Display Pagerank